Diana, care a apărut ca personaj important într-una din cărţile mele, a studiat la o facultate de la Politehnica din Bucureşti. În anul când ea a absolvit facultatea şi a primit diploma de inginer, un alt personaj, mult mai important, a devenit prima academiciană din ţară, ca poziţie ştiinţifică şi largă reputaţie internaţională, datorită studiilor fundamentale în chimie şi, în parte, datorită soţului care avea serviciu în capitală. Academiciana se făcuse celebra prin cercetările ei în domeniul polimerilor, cercetări prin care a descoperit o surprinzătoare substanţă, numită de ea codoi.
Continuând la paralele inegale destinul celor două personaje, trebuie să menţionăm că şi Diana fusese repartizată, după destulă alergătură, în localitatea în care îşi avea slujba soţul ei, care era medic specialist. Tânăra ingineră fusese încadrată la o întreprindere industrială, alături de care funcţiona o şcoală care pregătea viitorii muncitori calificaţi. De înalta calificare..! Aşa că de două ori pe săptămâna, Diana era scoasă din producţie şi devenea vrând, nevrând profesoară. Se înţelege că academiciana, că să revenim la ea, primise şi titlul de doctor, ce-i drept cu anumite dificultăţi, pentru că mai existau câţiva titulari de şcoală veche care nu apreciau contribuţia ei polimerizantă.
Se înţelege că aceşti academicieni au căzut în dizgraţie, câtă vreme nu aveau un minimum de deschidere la noile realităţi. S-au găsit, desigur, alţi membri ai comisiei care s-au dovedit sensibili la perspectivele care se deschideau în faţă lor, spre deosebire de acei cărora perspectivele se închideau. Pentru Diana era mult mai simplu: în oraşul acela de provincie se ştia că nevasta preotului este coana preoteasă, iar soţia doctorului doamna doctor. Fără comisie, examinatori şi atestate.
Dacă trecem peste aceste amănunte, vom constata că atât tovarăşa academiciană cât şi tânăra absolventă a institutului politehnic erau îndreptăţite să se considere „profesor, doctor, inginer”. Şi cum trebuie totuşi să fim drepţi, în urma unei analize exigente, vom afirmă că una dintre cele două doamne purta aceste titluri absolut pe nemeritate. Ne referim, desigur, la Diana care o fi fost ea inginer pe bune, dar profesor devenise de nevoie, iar doctor nici de loc. Pe când tovarăşa profesor doctor inginer era şi academician…
Ah, Dorel Schor nu se dezminte. După ce am citit primul paragraf mi-a venit sa ma tavalesc pe jos.
Ce delectare!