caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Scrisoare deschisă D-lui Nicholas Taubman

de (19-11-2007)

Scrisoare deschisă
D-lui Nicholas Taubman – ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România

Spre informare: D-lui Traian Băsescu – preşedintele României, D-lui Călin Popescu Tăriceanu – prim ministru, D-lui Nicolae Văcăroiu – preşedintele Senatului, D-lui Bogdan Olteanu – preşedintele Camerei deputaţilor, D-lui Tudor Chiuariu – Ministrul Justiţiei, D-nei Laura Codruţa Kovesi – procuror general, D-lui Jose Manuel Durao Barroso – preşedintele Comisiei Europene, D-lui Hans-Gert Poettering – preşedintele Parlamentului European, D-lui Franco Frattini – vicepreşedintele Comisiei Europene, comisar pentru Justiţie, D-lui Jaap de Hoop Scheffer – secretar general al NATO.

Stimate Domnule Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România,

După al doilea război mondial când România a fost sovietizată, românii au aşteptat zeci de ani sa vină americanii să ne scape de comunism. Ambasada SUA în România a însemnat în timpul comunismului simbolul speranţei noastre de libertate. După 1989, când războiul rece s-a sfârşit, toţi ambasadorii SUA în România şi-au adus o contribuţie foarte importantă la libertatea noastră, la despărţirea de comunism, la promovarea adevăratei democraţii în România.
Vizitele la Bucureşti a preşedinţilor Clinton şi Bush au fost comparabile prin impactul lor memorabil doar cu vizita Papei Ioan Paul al II-lea.
Apreciem aşa cum se cuvine, d-le Ambasador, preocuparea dvs pentru o adevărată justiţie în România – ţara în care încă nu au fost judecaţi nici măcar vinovaţii pentru masacrul din decembrie 1989 de la care în curând se împlinesc18 ani; menţionăm că atunci au fost ucişi 1104 oameni – din care 162 în ultimele zile ale regimului Ceauşescu şi 942 de oameni după 22 decembrie 1989 când puterea a fost preluată de grupul condus de fostul preşedinte al României, d-l Ion Iliescu, urmărit penal pentru crime prin rezoluţia dată de procurori la data de 19 iunie 2007.
Şansa României, inclusiv şansa unei adevărate justiţii faţă de crimele recente ale comunismului, este să beneficieze în continuare de protecţia şi ajutorul Statelor Unite ale Americii.
Vă solicităm, Domnule Ambasador, ca SUA să sprijine în continuare ameliorarea justiţiei române care n-a scăpat încă de sechelele „justiţiei” comuniste.

16 noiembrie 2007

Cu cele mai bune gânduri,

Sorin Ilieşiu – Alianţa Civică
Teodor Mărieş – Asociaţia 21 Decembrie 1989
Liviu Antonesei – Fundaţia Culturală Timpul, Iaşi
Antonie Popescu – Seniorii Ligii Studenţilor, 1990
Pompiliu Alămorean – Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara
Nicu Bănuţoiu – Asociaţia Adevăr şi Dreptate
George Costin – Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989

Ecouri

  • Dumitru, USA: (19-11-2007 la 00:00)

    Mi-i s-a parut de-a dreptul obraznica afirmatia lui Bogdan Olteanu, prin care incearca sa-l amestece in laturile politice romanesti pe ambasadorul SUA. Un miticism sadea dambovitean, o auto-declasare vadit bolsevica ce nu poate sa aduca decat compasiune pentru cei saraci cu duhul care inca in virtutea unor „amenintari fratesti est-orientale”, isi mai fac mendrele in asa zisa clasa (care clasa?) politica romaneasca. Nu voi continua in a-mi etala aversiunea fata de nu putinele declaratii jenant de imature ale unor parveniti in ultra democratia romaneasca din ultimele zbuciume ale comunismului mondial cu reverberatii specifice romanesti, cat sa-mi fac prezenta in suvoiul sanatos al romanului cu cap limpede inca, desi beau din izvoare dintr-o inspiratie multiculturala americana. Am sa subscriu pe aceasta cale pentru sprijinul total nu numai ale Statelor Unite cat si a mea personala pentru salvarea demnitatii Romaniei, pe orice cale, pentru a salva ceea ce cu brio darama politrucii autohtoni prin vorbe aruncate de pe tribuna celor „alesi cu forta” in a reprezenta mai nou O RUSINE POLITICA ROMANEASCA INTERNATIONALA.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Zona neagră

Brusc motoarele au încetat să funcţioneze, ca şi cum o mînă nevăzută le-a oprit sursele energetice. Nava a intrat în...

Închide
18.218.255.142