Elogiu Brasovului
14 Noiembrie 2007
Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanu: \”Miscarea de la Brasov reprezinta un moment glorios din experienta rezistentei anticomuniste romanesti si est-europene\”.
Revolta din noiembrie 1987 si colapsul comunismului in Romania. Pe data de 15 noiembrie, muncitorii de la uzinele „Steagul Rosu” din Brasov si cei care li s-au alaturat au dat o lovitura mortala comunismului romanesc. A fost o miscare spontana de respingere a unui sistem bazat pe teroare, minciuna si penurie generalizata.
Miscarea de la Brasov reprezinta un moment glorios din experienta rezistentei anticomuniste romanesti si est-europene. De la greva minerilor din Valea Jiului din 1977 pana la revolta anticomunista de la Brasov au fost traversati zece ani de cosmar, dar si de desteptare.
Nu putem ignora contextul istoric al acestei miscari antitotalitare, inrudita cu grevele poloneze din decembrie 1970 (inecate in sange) si din 1980 (soldate cu legalizarea sindicatului „Solidaritatea”). Cum scriam in volumul „Condamnati la fericire” (Ed. Astra, 1991), scenariul filmului realizat de Dinu Tanase: „Partidul intre timp fusese anihilat ca organism viu si devenise cutia de rezonanta a exclamatiilor isterice ale unui despot mereu mai panicat”. Se configura in Romania un elucubrant scenariu dinastic.
Undele de soc ale reformelor gorbacioviste afectau acum Romania, in pofida eforturilor regimului de a mentine tara intr-o tot mai sufocanta autarhie. In mai 1997, Gorbaciov a vizitat Romania, avertizandu-l pe Ceausescu ca nu poate continua la infinit sa practice metodele staliniste. In particular, liderul sovietic se referea la Ceausescu drept „fuhrerul Romaniei”. La inceputul lunii noiembrie, Gorbaciov denunta „crimele de neuitat si neiertat ale stalinismului”. Epoca in care Ceausescu dobandise capital politic prin refuz al diktatului Moscovei se incheiase. Occidentul aplauda acum reformele sovietice si il privea pe Ceausescu drept un personaj anacronic.
Decizia deliranta a lui Ceausescu de a plati datoria externa printr-o nemiloasa strangere a surubului economic si scaderea vertiginoasa a nivelului de trai au radicalizat muncitorimea brasoveana. Protestul a capatat rapid caracter de masa. Au fost atacate simbolurile regimului, au fost distruse portretele dictatorului. Securitatea urmarea atent demonstratia, mai cu seama in momentul in care s-a ajuns la sediul Comitetului Judetean. Conform logicii aiuritoare a lui Ceausescu, „doar un nebun poate contesta socialismul”.
Altfel spus, a demonstra pentru libertate si paine era expresia insanitatii mentale ori o talharie. Nu este de mirare ca regimul ii va trata pe principalii militanti ai miscarii de la Brasov drept „elemente antisociale”, refuzand sa recunoasca natura politica a actiunii lor. De ani de zile doctrina lui Ceausescu, formulata de politrucii de la „Stefan Gheorghiu” si de activistii ideologici de la CC al PCR, sustinea „unitatea de nezdruncinat dintre conducator, partid si popor”.
Acest mit era sfaramat pe strazile Brasovului, iar regimul nu era in stare sa raspunda decat prin intensificarea represiunii. Nu pot fi decat de acord cu Emil Hurezeanu, excelentul comentator din epoca al Europei Libere: „Pentru noi a fost limpede inca de pe atunci. Era inceputul unei actiuni impotriva regimului care intrunea mai multe elemente. Era vorba de un protest muncitoresc intr-o citadela ceausista, era vorba de un mesaj politic anti-dictatorial, era vorba de un context politic clar – presiunile Moscovei, refuzul lui Ceausescu de a accepta cerintele lui Gorbaciov, ruptura cu Occidentul care-si radicalizase pozitiile fata de regim – toate acestea la un loc ne-au facut sa credem ca e vorba de inceputul sfarsitului” (v. Marius Oprea si Stejarel Olaru, „Ziua care nu se uita. 15 noiembrie 1987, Brasov”, Polirom, 2002, precum si unele lucrari care vor aparea zilele acestea si despre care voi scrie curand).
In perioada cand s-a produs revolta din 1987 parea ca regimul poate dura o vesnicie. Iata ce scria prozatorul brasovean Vasile Gogea in jurnalul sau: „Ceausescu este un faraon care urmareste sa transforme intreaga tara intr-o sinistra piramida in care se pregateste sa se inmormanteze impreuna cu intregul popor redus la conditia de sclavi”.
Dupa 15 noiembrie, Vasile Gogea si Leonard Oprea au reusit sa informeze opinia publica occidentala despre represiunile impotriva muncitorilor rasculati. Dictatura a reactionat cu furie la sfidarea anticomunista a brasovenilor. Din pacate, nu exista in Romania, precum in Polonia dupa 1976, un Comitet de Ajutorare a Muncitorilor.
Disidentii romani erau izolati, calomniati, prigoniti. La vremea respectiva, un rol important l-au jucat posturile de radio vestice, precum si presa din tarile democratice. Pe 30 decembrie 1987 am publicat in „New York Times” un articol intitulat „Tremors in Romania” in care spuneam ca revolta anticomunista de la Brasov marcheaza intrarea regimului totalitar in faza iminentului si inevitabilului colaps. Gratie Brasovului, Romania nu mai era locul unde nu se intampla nimic.