Din partea Ambasadei României la Washington primim următoarea informaţie de interes general:
Eliminarea taxelor consulare pentru o serie de servicii, prin revizuirea Legii 198/2008
În urma demersurilor iniţiate şi promovate de către Ministerul Afacerilor Externe, în data de 7 octombrie 2014 a fost adoptată, în şedinţa de Guvern, Ordonanţa de Urgentă a Guvernului (OUG), prin care a fost modificată Legea 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.
Obiectivul principal al iniţiativei Ministerului Afacerilor Externe l-a constituit reducerea presiunii fiscale asupra cetăţenilor români din străinătate, în contextul crizei economice şi financiare globale din ultimii ani. În context, reamintim că reducerea taxelor consulare a reprezentat o preocupare permanentă şi constantă a Ministerului Afacerilor Externe.
Principalele modificări operate prin actul normativ adoptat au vizat eliminarea taxelor consulare pentru o serie de servicii.
Astfel au fost eliminate în totalitate taxele consulare pentru următoarele categorii de servicii:
• Înscrierea certificatelor de naştere străine în registrele de stare civilă româneşti pentru minorii până la 6 ani, dacă cererea se depune în termen de 6 luni de la data înregistrării naşterii la autorităţile străine.
• Eliberarea titlurilor de călătorie pentru minorii în vârstă de până la 6 ani.
În susţinerea iniţiativei sale, Ministerul Afacerilor Externe a invocat o serie de considerente de natură obiectivă precum atingerea obiectivului de reducere a taxelor, prevăzut în Programul de guvernare, actualul cuantum ridicat al taxelor consulare, încurajarea menţinerii legăturilor cetăţenilor români din diaspora cu ţara-mamă prin facilitarea reglementării, în raportul cu statul şi cu legislaţia română, a situaţiei juridice a minorilor de cetăţenie română şi, nu în ultimul rând, solicitările numeroase din partea mediului asociativ român din străinătate.
Totodată, actul normativ de modificare a Legii 198/2008 are în vedere acordarea unor gratuităţi ce vizează cetăţenii români din afara graniţelor ţării aflaţi în situaţii deosebite. Aceste gratuităţi vizează: eliberarea titlurilor de călătorie pentru cetăţenii români evacuaţi din regiunile afectate de conflicte armate, atentate teroriste, dezastre naturale şi alte situaţii de criză, precum şi pentru victimele traficului de persoane, înregistrarea decesului cetăţenilor români în străinătate, eliberarea paşapoartelor mortuare şi eliberarea titlurilor de călătorie necesare reîntoarcerii în ţară a minorilor neînsoţiţi cât şi a victimelor traficului de persoane.
Ministerul Afacerilor Externe apreciază că revizuirea actului normativ vine în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în străinătate constituindu-se într-o măsură utilă care are ca scop simplificarea şi eficientizarea acordării de asistenţă consulară atât în circumstanţe uzuale cât şi în contextul unor situaţii deosebite cu care se confruntă cetăţenii români în străinătate.
Informaţiile concrete privind modificările vor apare pe site, la secţiunea consulară, după stabilirea de către Ministerul Afacerilor Externe a detaliilor tehnice şi transmiterea acestora către misiuni.
Ordonanţa de Urgenţă va intra în vigoare după publicarea ei în Monitorul Oficial.
Cu intenţiile bune-şi iadul se cāptuşeşte! Cum adică gratuităţi în situaţii excepţionale? Nu decurge automat obligaţia statului român să-şi salveze cetăţenii din asemenea situaţii, sau trebuia până acum să plătească taxa înainte să fie scos din mâna teroriştilor, sau dintr-un cutremur, sau din orice altă catastrofă colectivă? Li s-a cerut taxā ziariştilor captiuraţi de oamenii lui Omar Haissam? Se va cere de acum inainte?
Şi care este logica din articolul privind gratuitatea înregistrării actelor de naştere emise în străinătate, în registrele de naştere române?
Dacă un copil de până la 6 ani, plecat cu părinţii în străinătate, capătă certificat de nastere străin, pentru ce-i mai trebuie act de naştere român, dacă deja îl are, de cel puţin 5 ani şi jumătate? Este o sutuatie de genul: „Hai să ne amestecăm în treaba, că tot nu ne costa nimic!!”
Şi dacă un copil, cu părinţi români (măcar unul din ei), s-a născut în străinătate, şi în maternitate i-au dat un certificat de nastere străin, de ce să limitezi la doar 6 luni perioada de înregistrare gratuită în registrul de naştere românesc? Până să se lămurească şi părinţii binaţionali cum stā treaba cu „românizarea” pruncului, se pot duce şi 1 an şi 2, 3, 4, 5 şi chiar toţi cei 6 ani prevăzuţi de lege!! O decizie de dublā cetatenie se poate lua chiar aşa in pripa, in limita atat de scurta de doar 6 luni?
Ar fi fost în interesul statului român să „prindă” toţi copii „metişi” ca cetăţeni români şi să le acorde măcar până la 6 ani acest drept de gratuitate.
@Sfartz Pincu
> Nu decurge automat obligaţia statului român să-şi salveze cetăţenii din asemenea situaţii, … să fie scos
> din mâna teroriştilor, sau dintr-un cutremur, sau din orice altă catastrofă colectivă?
Mie nu mi se pare evident că statul (adică contribuabilii) trebuie să aibă asemenea obligaţii. Dv. de ce vi se pare evident? Nici nu cred că vreo lege prevede aşa ceva. Ştiţi dv. ceva în acest sens?
Costurile rezultate din unele din situaţiile de urgenţă (inundaţii, cutremure, ???) pot fi acoperite prin încheierea unor asigurări individuale…
Pentru scoaterea din mâna teroriştilor… cei care călătoresc în ţările unde un asemenea risc există, ar trebuie să-şi asume singuri riscurile, altfel sunt încurajate comportările iresponsabile… Este aceeaşi situaţie ca a celor care practică sporturi riscante.
Şi în general… de ce trebuie să fie statul responsabil cu securitatea cetăţenilor săi chiar şi atunci când aceştia se află în străinătate??? Poate că trebuie, dar care ar fi argumentele? Când sunt în interiorul ţării, de securitatea oamenilor se ocupă poliţia (şi armata), dar în străinătate România nu-şi are poliţia sa!
@ Alex. Leibovici
După Dvs., chiar totul trebuie să fie făcut strict după o lege? Trebuie să ne dea voie statul să respirăm? Şi dacă nu există o lege (încă !, 🙂 ), un stat nu trebuie să se orienteze după principiile bunei guvernări, în interesul cetăţenilor săi?
Statul Israel avea o lege specială pe care s-o aplice atunci când a desfăşurat acţiunea de la Entebe (în paranteză fie spus,- cu o încălcare flagrantă a multor legi!), şi s-a gândit, sau a încercat să nu o facă, pentru că ostatecii nu aveau taxele consulare plătite??
Tot acest potop de gratuităţi revărsat de actualul guvern PSD, toate aceste binefaceri de moment, şi la moment, sunt manevre electorale, un foc de artificii-menit să păcălească (a câtaoarã??) populaţia votantă ca să-l voteze pe Ponta, prietenul şi şeful actualului ministru de externe, care trebuia si el, sa intinda o limbă, de la Milano la Bucuresti !
Oricare stat este ca şi o persoană şi trebuie să aplice şi legile bunului simţ – tot ca şi o persoana, indiferent dacă există sau nu un text scris. Substanţa de manevră a birocraţiei a birocraţilor este tocmai pădurea de texte scrise. Dacă totul ar fi reglementat strict prin legi scrise, nu ar mai fi necesare – cel puţin – diplomaţia şi spionajul ! 🙂
@Sfartz Pincu
> După Dvs., chiar totul trebuie să fie făcut strict după o lege? Trebuie să ne dea voie
> statul să respirăm? […]
Dragă domnule Sfartz, esenţa comentariului meu NU era dacă în România există sau nu o lege care obligă statul să se ocupe ca o mamă de cetăţenii săi aflaţi în străinătate. Esenţa era: ce argumente puteţi aduce în favoarea acestei idei?
Eu dinspre partea mea am amintit că statul nu are apriori mijloace să asigure în străinătate aceleaşi servicii (de ex. securitatea persoanelor) ca în interior, unde are organisme specializate cum ar fi poliţia. Şi că unele riscuri şi le-ar putea asuma şi cetăţeanul însuşi, de ex. prin asigurări voluntare, fără ca terţe persoane să fie obligate să-şi asume ele costurile.
Dv. n-aţi amintit şi nici n-aţi comentat aceste obiecţiuni ale mele, aţi vorbit doar de nişte vagi „principii ale bunei guvernări, în interesul cetăţenilor săi”.
________________
Despre rolul legilor în funcţionarea aparatului de stat, despre cât de amănunţit trebuie ele să definească deciziile acestuia, precum şi despre cazul Entebbe, putem discuta ulterior. În legătură cu acesta din urmă ţin să vă amintesc acum doar următoarele:
Pe 3 iulie 1976, în şedinţa Consiliului de miniştri condusă de Itzhak Rabin, a fost decisă operaţiunea de salvare a ostaticilor din Uganda. Această decizie constituie baza legală a operaţiunii. În amonte, legi specifice permit Consiliului de miniştri să ia asemenea decizii. În aval, decizia odată luată, ea legitimează automat acţiunile necesare implementării, precum şi finanţarea.
Din punctul de vedere al dreptului internaţional: avionul cu ostateci era în Uganda, deci Uganda avea datoria să rezolve situaţia – sau să ceară ajutor din afară. Uganda n-a făcut asta, ba chiar s-a solidarizat cu deturnătorii. Ca urmare Israelul (sau orice alt stat) avea dreptul să intervină.
Deşi i s-a cerut, Consiliul de Securitate ONU a refuzat să condamne Israelul; reprezentanţii occidentali au sprijinit şi lăudat (= legitimat) acţiunea. Condamnarea Ugandei a fost blocată de URSS şi R.P. Chineză.
Deci: într-un stat de drept procedurile de decizie sunt eglementate strict prin legi scrise, contrar impresiei dv. Ele precizează la ce nivele se iau diferitele decizii şi câtă libertate în decizii au diferitele nivele. Procedurile sunt gândite în aşa fel încât să NU restrângă în mod inutil organele respective în sarcinile pe care legea le atribuie. Supravegherea o efectuează, la un anumit nivel, Parlamentul, eventual prin Comisii parlamentare (foarte restrânse dacă este vorba de operaţiuni secrete).
@ Alex. Leibovici
> … Ca urmare Israelul (sau orice alt stat) avea dreptul să intervină…
spuneţi Ds.
Nu avea dreptul să intervină! Dreptul internaţional interzice intervenţia în treburile interne ale altui stat, fie cā acela are sau nu dreptate! Teritoriul oricărui stat este inviolabil, fie că acel stat are sau nu o atitudine pozitivă sau negativă asupra unei situaţii conflictuale.
Exemplu care devine clasic este al Rusiei, care a legiferat "folosirea de orice mijloace, inclusiv militare" pentru protejarea cetăţenilor săi" ! 🙂 , şi toatā lumea civilizatā s-a revoltat şi a aplicat sancţiuni drastice Rusiei, pentru folosirea în practicā a acestui deziderat – in Ucraina! (deocamdatā!)
Patria este – "Mama" tuturor cetăţenilor săi. Patria-mamā!, Родина-мать!,etc.
În politica externă a unui stat există un compartiment cu domeniul de activitate vizând grija pentru cetăţenii ei din străinătate, mai mult chiar, grija pentru conaţionalii săi din strainatate, fie ei şi cetăţeni străinī! Şi sunt alocate fonduri în acest scop.
Statele cu natalitate redusă, cu situaţia demografică precară – din diverse motive, au un interes major în recuperarea copiilor săi. De aici rezultă necesitatea stimulării, recăpătării cetăţeniei de origine. În acest sens am criticat poziţia limitativ-restrictivă a MAE al României privind taxele de obţinere a cetăţeniei româneşti.
@Sfartz Pincu
> Dreptul internaţional interzice intervenţia în treburile interne ale altui stat, fie cā acela are sau nu dreptate!
Puteţi să-mi daţi titlul legii, articolul, paragraful? Şi vă amintesc că este vorba de o situaţie de combatere a terorismului, când statul-gazdă nu-şi face datoria.
Iar privitor la „patria care vrea să-şi recupereze copiii” – să ştiţi că nu vă poate împiedica nimeni să sponsorizaţi personal copiii care vor să-şi recupereze cetăţenia! Oamenii nu sunt vaci de muls şi instrumente ale statului pentru rezolvarea problemelor(?) de natalitate! Sau eraţi/sunteţi adeptul şi al interzicerii avorturilor?
@ Alex.Leibovici
Cine stabileşte dacā o ţară este teroristă? SUA-care a inventat existenţa armelor de distrugere în masă din Irak?
Iată câteva acte care stau la baza principiului neamestecului, în treburile interne şi externe ale altui stat:
1. Convenţia de la Montevideo privind «Drepturile şi obligaţiile statelor», semnată la 26 decembrie 1933
2. «Comisia internaţională pentru asigurarea neamestecului» la Londra, la 9 septembrie 1936.
3. Carta Naţiunilor Unite prin rticolul 2, paragraful 7, prevedea că: «nici o dispoziţie din prezenta Cartā nu va autoriza Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin esenţial competenţei interne a unui stat
4. Rezoluţia 1236 de la 14 decembrie 1957, intitulată «Relaţii paşnice şi de bună vecinătate între state»
5. Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state este menţionat şi în cadrul «Convenţiilor de la Viena» din anul 1961
6. Principiul neamestecului este evocat şi în rezoluţia 2625 (XXV) a Adunării Generale a ONU, de la 24 octombrie 1970
7. În anul 1975, Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa prevedea neamestecul în afacerile interne ale altor state, prin dispoziţiile «Actului Final de la Helsinki».!
@Sfartz Pincu
> Iată câteva acte care stau la baza principiului neamestecului, în treburile interne şi
> externe ale altui stat: …
Vă spun sincer că sunt foarte impresionat de efortul pe care l-aţi făcut, furnizându-mi o listă de şapte (!) legi.
Aceste legi împiedică, după dv., intervenţii de genul Entebbe. Este vorba de situaţia de deţinere de ostateci pe aeroportul Entebbe din Uganda (1976), în care au intervenit trupe specialle israeliene, eliberând ostatecii. Uganda, care avea datoria să rezolve situaţia – sau să ceară ajutor din afară – n-a făcut asta, ba chiar s-a solidarizat cu deturnătorii.
Din păcate, lista dv. are mai multe probleme. Una este că nu precizaţi articolul relevant din legile respective (cu o excepţie), dar trec peste asta. Altă problemă este că nu orice lege în care apare sintagma „neamestec” se aplică automat la situaţia noastră, o situaţie de combatere a terorismului, când statul-gazdă nu-şi face datoria. De fapt, niciuna nu se referă şi nu acoperă o situaţie cât de cât asemănătoare!
Exemplele dv.:
La nr. 1, Convenţia de la Montevideo. Aceasta are ca semnatari numai ţările latino-americane şi Statele Unite, şi stabileşte condiţiile de recunoaştere a statalităţii. „Neamestec” înseamnă, în acel Tratat, că niciunul din state nu se bagă să schimbe vreun guvern din alt stat. Vedeţi deci că nu are vreo legătură cu situaţia noastră.
La nr. 2. «Comisia internaţională pentru asigurarea neamestecului» se referă strict la neamestecul/neutralitatea în Războiul Civil din Spania, adică interdicţia de a sprijini vreuna din părţi (cu trupe, arme, etc.) din acel conflict. Deci iarăşi nicio legătură. (Oricum, totul a fost o farsă, deoarece URSS şi Germania n-au semnat nimic)
La nr. 3. Citaţi din Carta Naţionilor Unite (art.2, par. 7):
„nici o dispoziţie din prezenta Cartā nu va autoriza Naţiunile Unite să intervină în chestiuni care aparţin esenţial competenţei interne a unui stat”
Şi aici este vorba de „treburile interne” în sensul – guvern, regim politic, etc. Dar dacă tot suntem la Carta ONU, Capitolul VII, Articolul 51 garantează statelor semnatare dreptul să ia în mod unilateral măsuri de autoapărare.
Bineînţeles că, fără o asemenea clauză, niciun stat serios n-ar fi semnat Carta ONU! Adică să fie obligat să stea cu mâinile în sân când este atacat, şi să aştepte până ONU îi dă voie să se apere??!! Că de vreo intervenţie rapidă şi eficace (=militară) din partea ONU nici nu poate fi vorba.
Această observaţie este foarte importantă! Un Tratat nu este un pact de sinucidere, adică nu poate fi interpretat nicicând că se renunţă la dreptul de autoapărare. Ţările serioase sunt foarte atente ca tratatele ce le semnează să nu le pericliteze supravieţuirea şi alte interese esenţiale. Pentru aceasta ele fie nu aderă la tratat, fie încercă să-i influenţeze conţinutul, fie îl semnează „cu rezerve” (adică specifică ce articole nu le recunoaşte). Există ţări ne-serioase, care semnează automat totul, din prietenie sau pentru avantaje, sau pentru că tot n-au de gând să le respecte.
La nr. 4. şi 6. Aceaste sunt rezoluţii ale Adunării Generale a ONU, sunt pur declarative şi propagandistice, nu le ia nimeni în seamă pentru că nu sunt obligatorii. La ONU obligatorie este doar Carta şi rezoluţiile Consiliului de Securitate; singurele „cu dinţi” sunt cele emise în conformitate cu Capitolul VII din Cartă, deoarece conţin ameninţarea cu forţa din partea ONU. Dar şi în acest caz… de la ameninţare la aplicare este un drum foarte lung… Iar cu actuala Rusie şi Chină cu drept de veto speranţele sunt aproape nule.
La nr. 5. – este vorba de convenţii cu privire la relaţiile diplomatice şi consulare, care prevedeau neamestecul personalului diplomatic în treburile interne ale statelor-gazdă. Deci nici asta…
La nr. 7. Actul Final de la Helsinki (1975). În primul rând este un tratat pur european, n-au treabă cu Israelul şi Uganda. Dar dacă doriţi să-l interpretaţi ca normă de drept universală, trebuie să ştiţi că în Capitolul VI, „Neamestecul în treburile interne”, putem citi:
„Statele participante … se vor abtine … de la sprijinirea, directa sau indirecta, a activitatilor teroriste”
Iar pentru cazul că vreun stat participant îşi încalcă aceste obligaţii, Actul final prevede ca – cândva, în viitor!! – să „continuie examinarea si elaborarea unei metode general acceptabile de reglementare pasnica a diferendelor”. Până acuma n-a elaborat…
Dacă ar fi de reţinut un singur lucru din această analiză, atunci acesta ar fi următorul:
Dreptul internaţional, ca de altfel şi cel intern, nu obligă pe nicio persoană paşnică (respectiv stat) să se lase omorâtă din cauza unui rând din vreo lege; dreptul la autoapărare este recunoscut. Acest drept este cu atât mai important în context internaţional, cu cât nu există pe plan internaţional o poliţie şi o justiţie eficiente. În special o poliţie care să aibă un rol de prevenire asemănător celui al poliţiilor interne.
Acuma putem reveni la subiectul de la care am deviat.
——–
Ref: http://rmdiri.md/?page_id=1261 plus Wikipedia şi referinţele de acolo