caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

AIRBUS A-380 – la Montreal

de (13-11-2007)

Ieri, 12 Noiembrie 2007, orele 12,25 a.m.(ora locala) a aterizat pe una din pistele special reamenajate din 2003 ale Aeroportului Pierre Eliot TRUDEAU din Montréal, „mastodontul” Airbus A380. Un eveniment îmbucurator pentru viitorul aviatiei, la care au contribuit si 25 întreprinderi de specialitate din provincia Québec.
Efectul acestui gigantesc aparat de zbor comercial, UNIC ÎN LUME, este cel mai mare avion de linie în serviciu. De fapt, acest aparat este în trecere pe solul montrealez, urmând ca peste 2 zile sa-si ia zborul spre Orlando (Florida) în Statele Unite.

Acest imens mijloc de transport aerian, care poate transporta un numar de aprox.850 persoane, cântareste vreo 576 to.metal, iar în ceea ce priveste interiorul, atât în business-class, cât si class économique, totul este perfect din toate punctele de vedere, eleganta, comoditate, aparatura electronica etc. Pretul unui transport outre-mer, înca nu se cunoaste, dar se preconizeaza ca nu vor fi mult mai ridicate fata de zborurile actuale.

A380 a aterizat în perioada de încercare din ultimii 2 ani, la Vancouver, Iqualuit, Nunavut, pentru încercarile tehnice. Aportul canadian în construirea acestui mastodont aerian, a fost dat de Compania MESSIER-DOWTY din localitatea Mirabel, în apropiere de Montréal, pe locul unde de fapt pâna în urma cu câtiva ani a fost primul mare Aeroport montrealez, apoi transferat la Dorval, purtând numele fostului Prim-Ministru al Canadei, Pierre Eliot Trudeau. În aceasta Companie s-a construit /trenul de aterizare/ compus în întregime din otel, astfel ca sa reziste mai bine la stressul decolajului.

În alta localitate din apropierea Montréalului, la Longueuil, Compania PRATT & WHITNEY Canada, a realizat tot grupul auxiliar de putere/ situat la coada avionului. Acest element serveste la demarajul motoarelor principale si alimentarea sistemul de conditionare a aerului. Colaborarea acestei companii cu AIRBUS este o premiera.

CAE Electronic a participat de asemenea la proiet. A furnizat tot materialul de formatiune pentru A380, în special doua simulatoare de zbor de o valoare de 55 milioane de dolari. Aceste simulatoare vor servi la formarea viitorilor piloti ai Companiei Airbus.

Entuziamul canadienilor care s-au deplasat în mod special locco, a fost indescriptibil, dar nici cei ramasi acasa nu au ramas insensibili la aceasta PERFORMANTA AERONAUTICA. Bucuria mare si neasteptata a montrealezilor, a fost ca A380 a facut un zbor neprevazut deasupra Montréalului, la o înaltime de aprox.400 m, de BUN SOSIT, încât multi l-am putut vedea cu binoclul sau chiar cu ochiul liber, iar toate posturile de televiziune canadiana au prezentat în amanunt „o vizita ghidata a interiorului” în cele mai mici amanunte, cu comentariile de rigoare.

GOOD LUCK, BON CHANCE – AIRBUS A-380

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
„De la Iasi la Ierusalim si inapoi” – Lansare de carte

Uniunea Scriitorilor din Romania si Grupul Ideea Europeana & EuroPress va invita la o lansare a volumului „De la Iasi...

Închide
18.223.108.59