În buna tradiţie românească de aprovizionare pentru perioada rece a anului, determinată pe de o parte de frica de a «nu mai găsi» ce-ţi trebuie, când trebuie, dar şi dintr-un complex format în perioada când rafturile magazinelor alimentare îşi arătau de-a lungul şi de-a latul scândurilor, capetele şuruburilor şi cuielor cu care acestea erau fixate de suporţii ver ticali, şi pentru că anexa cea mai importantă dintr-un apartament socialist este considerată boxa de depozitare care, dacă rămâne goală, te faci de râs în faţa vecinilor, gata să te prezinte în faţă celorlalţi vecini că nu eşti «un bun gospodar».
Minimul necesar, absolut obligatoriu, este format din 100-150 de kg. de cartofi selecţionaţi pe mărimi şi calităţi, astfel: cei mai sănătoşi şi mai mari – în partea de jos a ţarcului cu grătar de aerisire de la baza rafturilor din boxa, cei mai mici şi eventual cu defecte – deasupra, pentru că trebuie consumaţi chiar în această ordine. Apoi ceapă, de preferinţă din soiul «diamant», cam 50-60 kilograme în vrac, si în plus vreo două funii cu ceapă roşie de Făgăraş.
Dacă tot vorbim de funie, atunci înseamnă că trebuie şi vreo 4 funii de usturoi de Dorohoi, cu coajă vineţie, că este mai iute. Dacă tot vorbim de iute, asta înseamnă vreo 4-5 borcane de câte 800 ml cu ardei iuţi în oţet. Rafturile mijlocii din boxe sunt destinate pentru10-20 de kilograme de făină de grâu cu 4 zerouri, bună şi pentru aluatul de cozonaci, un sac cu făină de mălai cumpărat de la ţăranii care vin în fiecare joi la târgul-iarmaroc de la marginea oraşului, un sac cu fasole uscată «boambă» şi, pentru cei care au un gust mai rafinat, vreo 10 kg. de fasole pestriţă.
Cu zahărul e mai simplu acum, se găseşte la pungi de 1 kilogram, dar până de curând noi cumpăram un sac de 50 kg. de zahăr, destinat cu preponderenţă pentru fabricarea în casă a dulceţurilor, compoturilor şi a povidlei (magiun). Aaa, da, şi cireşata şi vişinata şi afinata, preparate în damigene de câte 10 litri, consumă câte 2-3 kg. de zahăr şi cam 5-6 litri de alcool etilic – procurat prin relaţii din unităţile industriale cele mai apropiate…
Untdelemnul, preferabil de Slobozia, câteva baxuri a câte 12 sticle de 1 litru, se păstrează direct pe podeaua boxei, unde este mai rece, şi este destinat fabricării, tot în casă, a zacuscăi de vinete, de gogoşari, de morcovi, de ciuperci, etc., în porţii de câte 6 kilograme (nu avem o oală mai mare pentru fierbere !); mai nou am început să prepar şi zacuscă cu peste.
Orezul, grisul, pastele făinoase, doar câte 5-6 pachete, pentru că oricând, dacă lipsesc, pot fi înlocuite cu găluştele şi fideaua fabricate în casă, pentru a fi siguri ca nu te pricopseşti şi cu ceva capete de sarma sau deşeuri de la şoareci, aşa cum se mai întâmpla cu produsele romaneşti din magazine.
Cu proteinele este mai dificil, pentru că în congelatorul de la frigider nu încap mai mult de 30 de kg. de caş de oaie, tăiat în felii, şi sărat superficial, sau/şi, doar 8-10 pungi cu carne. Din păcate, mie nu-mi place să tăi porcul de Crăciun, mi-e mila de aceste animale mai inteligente decât unii politicieni romani, şi ca să nu am bătaia de cap cu afumătoarea şi toată munca legată de prelucrarea acestui animal nobil, atât de iubit la români – când e în farfurie – încât absolut toate părţile lui componente, de la coadă până la urechi, inclusiv sângele pentru sângerete, este valorificat. Dar am găsit totuşi o metodă să fiu aprovizionat periodic, la cerere, cu câteva kilograme de cârnaţi şi slănină afumată de la cei cărora le împrumut agregatul meu de măcinat carne, cu motor puternic, făcut de mine în timpul liber, la cei mulţi care vor să-şi prelucreze operativ porcul lor !
Pentru murături folosesc bidoane din plastic alimentar, de câte 60 de litri, din acelea cu gura largă, ca să încapă prin ea şi pepenii, şi verzele întregi. Gogonelele şi castraveţii, gogoşarii şi ciupercile le murez în borcane de 3, 5, şi 10 litri, câte 2-3 borcane pe fiecare sortiment de murături. Anul trecut am avut ghinion, hoţii mi-au spart boxa şi au avut preferinţă pentru borcanele de murături combinate din felii de gogoşari, castraveciori cornişon, mere şi boabe de struguri Napoleon şi cu felii de lămâie – care erau mai atrăgătoare. Dar am rămas cu murăturile de castraveţi, varză, pepeni mici şi gogoşari !
Cu mustul dulce şi vinul nu am nici un fel de probleme. Am avut un prieten, care era mare jucător de poker, nu în sensul că era bun la poker şi barbut, ci pentru că era un perdant sistematic, şi împrumuta bani de unde putea, şi de la toţi care se lăsau fraieriţi. Eu am fost unul dintre aceştia, i-am împrumutat 200 de dolari, şi pentru că era şi subalternul meu, i-a fost peste mâna să mă ducă cu măia şi amânările repetate – la restituire, aşa cum era obişnuit cu ceilalţi creditori, aşa că mi-a restituit banii în natură – cu o bucată de vie nobilă de 20 de prăjini care produce în jur de 2.000 de kg. de struguri, dar eu am dat-o cuiva s-o exploateze, contra 100 de litri de must pe an, crezând că în felul acesta va avea mai mare grijă de ea, şi bineînţeles ca m-am înşelat, pentru ca – este ştiut – să nu faci afaceri cu ţăranii – buni gospodari ! Oricum eu nu beau, aşa că mustul îl bea nevastă-mea (eu sufăr de diabet!), iar cei 50 litri de vin pe care-i prepar doar din boabe de struguri, şi din care iese o fetească regală-trăsnet, îl beau rudele mele.
Ce păstrează bunii gospodari din Oneşti în rafturile superioare din acele boxe – nu este un secret pentru colectorii de ambalaje uzate, care ştiu că nu au nicio şansă să pună mâna pe colecţiile de pungi, sacoşe din plastic, vase de unică folosinţă, ziare vechi şi reclame noi, sticle şi borcane goale, într-un cuvânt o avere de care nu se ştie când o să ai nevoie de ea, şi o să găseşti la îndemână ce-ţi trebuie .
Nu reprezint un caz particular. În Oneşti, majoritara blocurilor au boxe la subsol, şi majoritatea localnicilor păstrează bunele tradiţii din târguşoarele mici din Moldova!
Însumate, stocurile de alimente din boxele Oneştiului îi fac invidioşi pe administratorii super-marketurilor de la Kaufland, Penny, Lidl, Billa,etc., iar în caz de calamitate Oneştiul poate supravieţui şi 6 luni fără să aibă nevoie de aceste magazine !!
P.S.: Când vă aprovizionaţi, să nu cumpăraţi din piaţa centrală a oraşului ! Mergeţi în piaţa de jos, de pe malul Casinului, unde vânzătorii adaptaţi la bun-gusturile şi obiceiurile bune ale cumpărătorilor-producători particulari din toată ţară, care vin cu camioanele – cu produsele gata preambalate în saci, care nu va costă nimic şi au preţul inclus, şi care, după golire, îi puteţi refolosi în anul următor, când cumpăraţi varza pentru pus la murat. Astfel puteţi cumpăra cartofii în saci de 50 şi 20 de kg., ceapa, ardeii graşi, vinetele, gogoşarii, gogonelele şi castraveţii în saci din împletitură sintetică de toate culorile care vă plac, iar strugurii – în saci rezistenţi din plastic, foarte etanşi, din care nu se pierde nicio picătură din mustul care s-a format pe drumurile cu gropi şi hârtoape pe care vin aceşti vajnici producători individuali, adaptaţi cel mai rapid la piaţa capitalistă de consum din UE, din care face parte, cu multa mândrie, şi România!
@Sfartz Pincu
Interesant!
Înţeleg din ce scrieţi că rezervele pentru iarnă nu mai sunt o necesitate, deoarece acuma „avem di tăti” 🙂 Sunt ele un mijloc de economisire? Adică aşa iese mai ieftin decât să te aprovizionezi la magazin pe măsura necesităţilor?
Şi a doua întrebare. Soţia mea s-a mirat de cantităţile de care vorbiţi, care i s-au părut mari. Pentru câte persoane sunt ele prevăzute?
În altă ordine de idei : ori de câte ori sunt în România, mă minunez de abundenţa produselor alimentare, abundenţă pe care o compar cu penuria (sau semi-penuria) cronică de pe vremuri. Şi mă gândesc ce crimă a fost suprimarea libertăţii de a produce şi de a comercializa; nu mai vorbesc de crima care a fost confiscarea/naţionalizarea instrumentelor necesare pentru producţie şi comerţ.
In prezentarea domnului Sfartz este o bucurie pantagruelica pura. Relatarea surprinde zorul de la mijlocul toamnei cind nu stii mai bine ce sa faci, sa aduni sa pui deoparte sau sa maninci si sa bei 🙂 .
Simpatic exercitiu. Acestei relatari i-ar sta bine intr-un ghid turistic.
In privinta cantitatilor, cunosc niste persoane gospodine si stringatoare pe care ieri le-am umilit citindu-le „Aprovizionarea de toamnă”.
Mai ramine timp pentru jumatatea de ora zilnica destinata miscarii pentru „arderea” caloriilor 🙂 ?
Apropo, pentru ca mustul e piesa de rezistenta, se mai organizeaza mustarii (terase-restaurant ornate cu stuf unde se servea must si pastrama) ca pe vremuri? In Muntenia stiu ca nu.
Nu ştiu cum e prin alte locuri, dar în Oneşti, la fiecare cârciumă cu terasă, se organizează tradiţionala mustărie cu grătar la stradă, dar anul acesta mustul fermentează repede şi deja se serveşte că „tulburel!”. Daca suferi de lipsa poftei de māncare, este suficient sa ieşi in stradā şi sā tragi aer in piept!!
Umplerea din toamnā a boxelor cu alimente prezintă avantajul (în special pentru pensionari, care reprezintă în prezent majoritatea populaţiei din Oneşti după ce forţa de muncă tânăra a fost trimisă forţat de împrejurări în străinătăţuri, prin distrugerea industriei chimice!) ca în perioada care urmează, când este sezonul de vârf al secţiei de ortopedie din spitalul nostru municipal – prin creşterea numărului de fracturi, prin alunecarea pe gheaţă – să cobori câteva trepte ca să te aprovizionezi fără să ieşi din casă!!
Domnule Sfartz, cred ca „Aprovizionarea de toamna” este caracteristica la toate popoarele care se ocupa de agricultura.
„Toamna se numara bobocii” – asa se spune la noi in Basarabia. Imi amintesc ca pe timpurile cand traiam in R.Moldova, umpleam beciul casei parintesti (un beci adevarat, adanc, zidit din piatra bruta) cu produse alimentare „pana-n barba”. Locuiam la marginea Chisinaului, aveam casa particulara, o gradina mare cu pomi fructiferi. Asa ca se incepea acest proces de prin luna iunie-iulie, cand se incepea fabricarea conservelor. Visine, caise, mere: faceam compoturi, dulceata, povidla (jem). Se conservau borcane de trei litri, faceam cate 100 de borcane pe an. Pe polite stateau ca batalioane sticle cu visinata.
Cartofii ii cultivam singur, era mai convenabil, puteam alege soiul care-mi place. Venea randul conservelor de legume: vinete, gogosari, dovlecei. Fasole, castraveti, tomate. Ne-am ras mult de limba „moldovenilor”, avem de tăti. Sa vezi ghinion, domnule Pincu, la noi in Basarabia nu se spune „zacusca”. Noi spuneam conserve, „patlagele vinete cu gogosari”, dar zacusca nu am spus niciodata. Zacusca era ruseste si insemna „ceva comestibil de pus in gura dupa votca”. In ruseste zacusca e un fel de snack, care se mananca in majoritatea cazurilor dupa alcool. Vipil i zakusil!
Cum oare de a venit acest cuvant in limba roamana? Noi, cei rusificati nu l-am folosit.
Apoi toamna venea randul vinului, se facea alb si rosu, in doua butoie diferite. Din drojdiile ramase de la vin produceam tuica, un fel de Grappa moldoveneasca.
Fiecare gospodar se lauda cu beciul sau. Dar mai exista si o sura, in care erau sacul cu fasole, stiuleti de porumb. Fiind baiet (paduri cutreieram), ingrijeam de vreo 30 de iepuri de casa, imi amintesc ca personal le-am facut custe, le strangeam iarba. Unicul lucru ce nu-mi placea era sa-i tai. In familie era datoria mea sa-i tai, altii fugeau cu totii de asemenea „lucru”. Dar se adunau bucurosi la masa.
Acum, cand supermarchetul este peste drum, desigur ca nu au vreun sens toate aceste lucruri; inainte, in Moldova, erau pentru mine lucruri firesti.
@ Alex. Grosu
Tocmai asta-i tema articolaşului! Avem supermarketuri la fiecare colţ de stradă, şi totuşi românii noştri nu pot lāsa boxele goale !
Sunt două cauze pe care am vrut să le evidenţiez:
1. Frică înrădăcinată în generaţiile mai vârstnice că mâine poate nu o să mai „fie”! Oamenii îşi aduc aminte de anul 1980 când, din momentul Olimpiadei de la Moscova, magazinele alimentare din România au fost puse în legătură cu „vidul absolut”!
2. Tradiţia din târgurile mici din Moldova ca toamna să se prepare de toate pentru iarnă, şi ca un semn de „buni gospodari” ! 🙂
PS. Din anul când Suvorov a trecut prin ţările române în războiul ruso-turc, limba română s-a „îmbogăţit” cu un număr foarte mare de cuvinte cu rădăcini slave, inclusiv cuvantul „zacuscă”.
” Frică înrădăcinată în generaţiile mai vârstnice că mâine poate nu o să mai “fie”
Exista o asemenea frica, mai ales la generatiile care au trecut prin razboi, revolutii, foamete si socialism.
Desi eram mic, imi amintesc bine 1980, Olimpiada, noi, copiii alergam cu faclii aprinse pe drumuri, imitand sportivii. A avut cumva Olimpiada de la Moscova vreun impact economic asupra Romaniei?
Stiu ca in Rusia, dupa Festivalul Tineretului si a Studentilor 1957 din Moscova s-au nascut primii copii afro-sovietici, care apoi au fost numiti „copii festivalului”. Propaganda sovietica a accentuat mereu ca in URSS nu exista rasism, spunea ca omul poate avea pielea macar si portocalie cu dungi sau carouri.
Poftim, un film tipic stalinist „Circul”: Americanii erau rasisti si rautaciosi in aceste filme. http://www.youtube.com/watch?v=djesek2-e-Q
Iar „poporul sovietic” era internationalist si bun! http://www.youtube.com/watch?v=31kSvUrBd6I
Realitatea a fost alta. Femeile care au avut copii de culoare din relatii cu oaspetii festivalului au fost terorizate de societatea sovietica, numite fara morala, condamnate de toti ca prostituate.
Chiar in timpul festivalului militia sovietica prindea femeile care aveau relatii cu strainii veniti la festival si le facea fortat cu masina de tuns o „carare” prin par, dupa care femeilor le ramanea doar sa se tunda pana la zero.
@ Alex. Leibovici
Deşi Oneştiul este plasat intr-o zona cu un sol mai puţin propice pentru agricultură, piaţa din Oneşti este năucitor de bogată în sortimente de produse agricole, intr-o asemenea măsură încât prietenii mei veniţi în vizită din Israel nu se săturau să facă fotografii, cu care apoi făceau o reclamă printre cunoscuţii lor plecaţi din România, cărora nu le venea să creadă ce văd!!
Piaţa este bine organizată, pe sectoare, cu corpuri de clădire distincte, pentru grupe de alimente: măcelărie, produse lactate, fructe, legume, pescărie, cartofi – hală distinctă(!), şi o amenajare exterioara, sub o copertină executată artistic – pentru tarabele sectorului liber, al producătorilor individuali, care vând produsele din gospodăriile lor fără autorizaţie.
Este suficient să vezi hala de flori – o simfonie adevărată de culori, demnă de o expoziţie floricolă din Olanda, dar la care se adaogă floricola specifică românească, în toate culorile posibile. În zona floricolă s-au aciuiat şi producătorii meşteşugari ardeleni, cu un artizanat foarte bogat de ceramică, obiecte din lemn, macrameuri şi produse din lână, loc de unde eu îmi cumpăr ciorapii de lână – foarte ieftini – 12-15 RONi perechea!
Această piaţă se numeşte ¨”Piaţă de sus”, pentru că există şi „Piaţa de jos”, cam de un hectar suprafaţă, în care, pe sezoane, vin producătorii mijlocaşi, cu camioane şi maşini încărcate la refuz cu produse agricole la sac şi tot acolo se vând şi pepenii, şi strugurii pentru vinificare!
@ Alex. Grosu
Aţi întrebat ce efect a avut Olimpiada de la Moscova asupra României. Ei bine, până în 1980, Ceauşescu a strâns şurubul pentru a reduce consumul populaţiei, ca sā aibe fonduri disponibile pentru „marea industrializare”, dar în magazine tot mai găseai aproape tot ce doreai, mai cu pauze, mai cu târâita. În 1980, Moscova a cerut României să trimită tot stocul de alimente pentru ca să facă faţă consumului majorat din perioada Olimpiadei, atât pentru vizitatori, cât şi pentru că vizitatorii care trebuiau să vadă ce bine trăiesc oamenii liberi sovietici!
Acel moment, când Ceauşescu a constatat că România se descurcă cu şi cu mai puţine alimente, a fost un moment crucial, pentru că în continuare nu s-a mai revenit la situaţia dinainte, şi Ceauşescu s-a apucat să strângă valută pentru achitarea datoriilor, într-un mod sălbatec, vânzând şi la preţuri derizorii – s-a ajuns la situaţia absurdă când la noi nu găseai un ou de cumpărat, iar în străinătate se vindeau 100 de ouă româneşti cu un dollar!!
La realegera Tovarăşului Ceausescu la ultimulCongres din vara lui 1989, la o şedinţa de Partid am fost singurul care a condiţionat „realegerea” de re-apariţia alimentelor în magazine, aşa cum a fost ea înainte de Olimpiada din 1980. S-a aflat de această poziţie a mea, şi aici revin la comentariile de la articolul Domnului Uncu despre Turcescu, pentru că nici Securitatea, nici organele de Partid, nu m-au atacat, ci doar m-au rugat să uit de aceasta poziţie, ei ştergând din procesele verbale tot ce se referea la această tărăşenie. Dacă erau oameni răi, puteam s-o încurc-definitiv!!
Filmul cu Liubovi Orlova a fost primul meu film sovietic văzut!
@Sfartz Pincu
Mulţumesc pentru amănuntele acestea interesante!
Realegerea lui Ceausescu in vara 1989.
Imi amintesc bine acel an de pomina, aproape un milion de oameni au venit la Chisinau sa ceara alfabetul latin si limba (inca moldoveneasca) de stat. De fapt mai toti intelectualii o numeau limba romana direct, fara sa se ascunda. Era o sarbatoare a libertatii, URSS-ul mai avea de trait vreo doi ani. Noi, cei tineri, ne intrebam nedumeriti ce va fi mai departe; spuneam deschis romani, limba romana, istorie romana, insa nimeni nu dorea sa mearga sub Ceausescu, din „perestroica” in „comunismul de tip Nord Coreean”.
Imi amintesc ca am citit atunci in ziarul „Pravda” un articol despre congresul PCR si Ceasescu. Corespondentul rus il intreba pe un demnitar roman daca Romania nu doreste sa treaca prin „perestroica”. Raspunsul a fost ca niciun intelept nu se urca pe muntele Fuji de doua ori.
La noi in RSSM era „furtuna”, in Romania domnea o liniste „de mormant”.
Pe data de 7 Noiembrie 1989, tineretul a oprit parada militara sovietica din piata centrala a Chisinaului. Sute de tineri s-au pus in genunchi pe piata in fata blindatelor sovietice si militarii au fost nevoiti sa mearga inapoi, la baza lor. De atunci nu a mai fost parada militara sovietica in Chisinau.
@Alexandru Leibovici
Din experienta proprie: nu faci cine stie ce mare economie punand atata in camara/beci/boxa. Insa scutesti niste drumuri iarna – mai un ger, mai o zapada mare, mai polei (am renuntat sa mai cumpar multi cartfoi. Sa se strice la ala, nu la mine! Insa vreo 15 kile sunt obligatorii „rezerva” ptr polei!). Si dulceata facuta din vara … e mai buna decat cea cumparata si ajune mult timp!
Singurele cu care iesi mai ieftin sunt muraturile si dulceturile (primele sunt scumpe de cumparat si dulceturile … alea cu gust, alea de caliatte sunt mai scumpe decat cele facute in casa… Da timpu … timpu …)
A da. Eu nu as pune cartofii mari jos. Din expereinta – bloc alimentar in armata si mule barabule stranse langa Calinesti Botsani – aia mai mari se strica mai iute… Sau ma rog, daca se strica unu de peste juma de kil pierzi mai mult decat daca se strica unu mai mic … Ca orocum unii se vor strica!!