Fritz Eichenberg (1901-1990): HeathcliffProzatoare si poeta engleza, Emily Bronte (1818-1848) este autoarea romanului La rascruce de vânturi si a unui volum de Poeme scrise în colaborare cu surorile ei, Anne si Charlotte.
LA RASCRUCE DE VÂNTURI
Titlul romanului indica situarea casei personajului principal si îi simbolizeaza destinul. Copil parasit, Heathcliff este crescut de domnul Earnshaw împreuna cu fiul acestuia, Hindley, care îl persecuta pe orfan, si cu fiica lui Earnshaw, Catherine, de care Heathcliff se îndragosteste. Auzind-o pe fata spunând ca nu se va casatori cu el, Heathcliff paraseste casa si se întoarce îmbogatit dupa trei ani, cu un singur gând: razbunarea. Iubirea violenta si sumbra dintre el si Catherine se sfârseste cu moartea acesteia la nasterea unei fiice, Cathy. Heathcliff se casatorise cu Isabelle (sora lui Edgar Linton, fostul sot al Catherinei) pe care o terorizeaza si se razbuna pe Hindley, dând fiului acestuia, Hareton, o crestere nepotrivita. Cathy este obligata sa ia în casatorie pe respingatorul fiu al lui Heathcliff. Dupa moartea lui Heathcliff, Cathy, ramasa vaduva între timp, se casatoreste cu Hareton.
În fragmentul de mai jos, doamna Dean, menajera familiei Earnshaw, povesteste copilaria lui Heathcliff.
Capitolul 4
Iata cum a intrat Heathcliff în familie. Întorcându-ma dupa câteva zile (caci nu puteam crede c-am fost surghiunita pe veci), am vazut ca-l botezasera Heathcliff. Era numele unui baiat care le murise înca de mic, si de-atunci acesta a ramas atât numele cât si prenumele lui. Domnisoara Cathy se împrietenise la toarta cu el, dar Hindley îl ura ! Si, drept sa va spun, îl uram si eu si-l chinuiam si ma purtam nerusinat cu el; caci eu nu aveam destula minte pentru a-mi da seama ca sunt nedreapta, iar doamna niciodata nu-i lua partea când vedea ca-i nedreptatit.
Parea un copil posomorât, rabdator; si poate ca, înasprit de-atâtea brutalitati, rabda loviturile lui Hindley fara a clipi sau a varsa vreo lacrima, iar ciupiturile mele nu-l faceau decât sa-si tina rasuflarea si sa deschida ochii mari, de parca se lovise singur, din întâmplare, si nimeni altul nu era de vina. Aceasta putere de a rabda îl facea pe batrânul Earnshaw sa se înfurie ori de câte ori descoperea ca fiul sau îl persecuta pe bietul orfan, dupa cum zicea el. În mod cu totul ciudat, se lega foarte tare de Heathcliff, crezând tot ce-i spunea (de fapt spunea foarte putine si de obicei adevarul), rasfatându-l mai mult decât pe Cathy, care era prea zburdalnica si îndaratnica pentru a fi favorita lui.
Asa ca, de la început chiar, el a adus zâzanie în casa, si dupa moartea doamnei Earnshaw, adica nici doi ani dupa venirea lui la noi, Hindley, tânarul stapân, se învatase sa-l socoteasca pe tatal lui mai degraba tiran decât prieten, iar Heathcliff, uzurpatorul dragostei si ocrotirii parintesti ce i se cuvenea lui; astfel, tot meditând asupra acestor nedreptati, deveni ciufut. Un timp am fost de partea lor, dar când copiii s-au îmbolnavit si eu a trebuit sa-i îngrijesc, luându-mi deodata raspunderile unei femei, mi-am schimbat parerile. Heathcliff a fost foarte bolnav, si cum el era în mai mare primejdie, a trebuit sa stau tot timpul la capatâiul sau; cred ca a simtit câta osteneala mi-am dat cu el, dar nu era destul de istet sa-si dea seama ca eram silita sa ma port astfel. Totusi, trebuie sa recunosc c-a fost cel mai linistit copil pe care l-a îngrijit vreodata o infirmiera. Deosebirea dintre el si ceilalti m-a obligat sa fiu mai putin partinitoare. Cathy si fratele ei m-au necajit peste masura; Heathcliff nu se vaita, era rabdator ca un miel, cu toate ca asprimea si nu blândetea lui îl faceau sa-mi dea atât de putina bataie de cap.
S-a vindecat, si doctorul spunea ca în mare parte datorita mie, si m-a laudat pentru felul cum l-am îngrijit. Am fost mândra de laudele lui si am devenit binevoitoare fata de cel datorita caruia le primisem, astfel ca Hindley si-a pierdut ultimul aliat. Totusi, nu-l puteam îndragi prea mult pe Heathcliff, si deseori ma întrebam ce-o fi gasind stapânul sa-l admire atâta la acest baiat posac, care, dupa câte tin eu minte, niciodata nu i-a rasplatit bunatatea cu vreun semn de recunostinta. Nu era obraznic fata de binefacatorul sau, ci pur si simplu nesimtitor, cu toate ca stia prea bine câta stapânire pusese pe inima lui si-si dadea seama ca la o singura vorba spusa de el casa întreaga ar fi fost silita sa se închine în fata dorintelor lui. De pilda, îmi aduc aminte ca o data domnul Earnshaw cumparase o pereche de mânji de la târgul parohial si daduse fiecarui baiat câte unul. Heathcliff l-a luat pe cel mai frumos, dar curând calul lui începu sa schiopateze, si când a descoperit acest lucru, îi spuse lui Hindley:
-Trebuie sa schimbam caii; mie nu-mi place al meu, sa mi-l dai pe-al tau; daca nu vrei am sa-i spun tatalui tau ca mi-ai tras saptamâna asta trei snopeli si am sa-i arat vânataile de pe brat.
Hindley a scos limba la el si l-a plesnit peste urechi.
-Ar fi bine sa faci schimbul chiar acum, starui Heathcliff, fugind în tinda (erau în grajd), tot va trebui sa mi-l dai, si daca-i mai pomenesc si despre loviturile astea, ai sa le primesti înapoi cu dobânda.
-Iesi afara, câine ! striga Hindley, amenintându-l cu o greutate de fier care folosea la cântarirea cartofilor si fânului.
-Azvârle-o ! îi raspunse Heathcliff, ramânând nemiscat, atunci am sa-i spun ca te-ai laudat c-o sa ma dai afara din casa când o muri, si-ai sa vezi ca o sa fii tu dat afara numaidecât.
Hindley arunca greutatea si-l izbi în piept; Heathcliff cazu jos, dar se ridica imediat, clatinându-se, cu rasuflarea taiata si alb ca varul. Si de nu-l opream eu, s-ar fi dus de-a dreptul la stapân si-ar fi fost razbunat din plin, pentru ca starea în care se afla vorbea de la sine, dezvaluându-l pe faptuitor.
-Daca-i asa, ia tu, tigane, mânzul meu ! zise tânarul Earnshaw. Si ma rog lui Dumnezeu sa-ti frânga gâtul ! Ia-l si fii blestemat, haimana si cersetor ce esti ! Si încânta-l pe tata sa-ti dea tot ce are, si numai dupa aceea arata-i cine esti, fiu al Satanei ! Ia-l, si sper c-o sa-ti dea una cu copita de-o sa-ti crape scafârlia !
Heathcliff se duse sa dezlege mânzul ca sa-l mute în boxa lui. Trecea tocmai pe la spatele calului când Hindley îsi ispravea amenintarile; atunci Hindley îi puse o piedica, trântindu-l sub picioarele calului si, fara sa mai stea sa vada daca nadejdile i s-au împlinit, o rupse la fuga cât putu de iute. Am fost uluita de sângele rece cu care copilul s-a ridicat în picioare si si-a vazut mai departe de treaba; a schimbat saua si toate celelalte, apoi, înainte de a intra în casa, s-a asezat pe un maldar de fân pentru a-si domoli greata pricinuita de izbitura aceea puternica. Fara nici o greutate l-am convins sa ma lase sa pun vânataile pe seama calului; putin îi pasa ce voi spune, de vreme ce obtinuse ceea ce dorea. De fapt, se plângea atât de rar de ciocniri ca aceasta, încât eram într-adevar încredintata ca nu-i razbunator. Dar cât de mult m-am înselat veti vedea din cele ce urmeaza.