Te rog lasa-ma sa-mi povestesc teama
prin randuri ce vorbesc.
Cum au disparut
tineretzea-mi, inconstienta
visele pline cu roze
doar amarul imi deflora viata
cu griji marunte fara numar
insuportabile dureri
Apoi veni plecarea spre orient
cu o corabie transparenta
pe punte marinarii beti
ce se clatina penibil
ca dansul lebedei intre dulai
iar eu .. o imitatie de bohem bolnav
Departe mi-e clavecinul, tacere si uitare..
niciodata nu mi se ofera o sublima sonata
si nici o barca singuratica, pomul de basm
cuibul cernit pe care noaptea
sa-l farmece-n lumina-i de argint ..
Speranta mi-e inca aromata
de ierburi tinere, de trilul unei privighetori in dimineata de primvara
de roza alba forfecata de un destin fatal
tot caut fericirea, dar vai, simt persecutia timpului
tristetea amforei, plina cu otrava divina
cauza turmentarii in aceasta viatza
cunoasterea finalului, mizeria umana
constiinta ca suntem efemeri.
Am spaima orbecaitului
printre semnale de alarma
spre necunoscut, spre inevitabil
cosmaruri ce-mi framanta somnul lacrimat
din care nimeni nu ma trezeste dimineata…