Recomandat de Christina Vlad:
“Aceasta este, probabil, cel mai bun film scurt de animaţie făcut vreodată.
Filmul a primit numeroase premii precum şi premiul Oscar pentru cel mai bun film de animaţie.”
Uncategorized
“Tatăl şi fiica” – premiul Oscar pentru cel mai bun film de animaţie
Exceptional! Multumesc Dna Vlad pt recomandatie!
Da, forța nebănuită a filmului de animație. Bună alegere!
Aș mai adauga stilul îmi pomenește de atmosfera din filmele unui mare creator, Iuri Norstein: https://en.m.wikipedia.org/wiki/Yuriy_Norshteyn . A se vedea minutul 16:18 din Yuri Norstein – Tale of Tales: http://youtu.be/dFSc7aaj2JM
Apăsarea simbolurilor e zdrobitoare, la fel ca și în filmul recomandat aici de Christina Vlad.
Domnule Petrineanu, eu am copilarit in URSS. Stiu ca se vorbea mult de Norshtein, de “Povestea povestilor” si “Aricelul in ceatsa- Hedgehog in the Fog”, ambele filme fiind socotite de o mare valoare. Cred ca asa si este.
Insa pentru copii era o “osinda” sa vizioneze aceste desene animate. Se socotea ca esti pedepsit, daca te pune cineva sa le privesti. Copiii nu le intelegeau. In acelas timp, alte desene animate facute de Norshtein, erau bucuria copiilor. Mai ales “38 de papagali”, “Ceburashka si crocodilul Ghena”, si multe altele.
Va trimit si eu un link, “Fetitsa si delfinul”. Muzica scrisa de Eduard Artemiev. http://www.youtube.com/watch?v=8TW6B5WL2b0
Domnule Grosu, ceeace spuneti dumneavoastra e interesant si va aprob. Nici filmul de fata, nici filmele lui Norstein nu sint de fapt pentru cu copii. N-am stiut ca va puneau la scoala sa le vizionati. Ce ironie a soartei…
Mi-am pus si eu intrebarea cum trebuie sa fie o productie artistica ,,pentru copii” pe care copii sa o guste. Ma tem ca nici ,,Micul Print” nu e pentru copii. La fel ca Hedgehog etc face apel la niste simboluri si trairi pe care copiii din fericire nu le au la virsta lor.
Din cite am observat, exista doua linii nereusite de a face cintece, povesti, filme pentru copii. Ori prea sofisticate, ori ,,despre copii” (cunoscutele cintece care preamareau copilaria – un copil e ultimul om care ar gindi asta) ori, la extrema opusa, naive pina la limita idioteniei, asa cum unii pedagogi cred ca ar fi copiii si ca le-ar place.
Exista din fericire si productii care ajung la inima copilului. Carti, filme de care copiii se ataseaza atasezi si te doare inima cind se termina.
Apropo de muzica ,,pentru copii”. Imi aduc aminte o auditie cu clasa cu o Rapsodie a lui Enescu. Sa fi fost prin clasa a II-a sau a III-a. Cind au inceput acordurile orchestrei, cu basii si cu toate celelalte, nu pot uita nici acuma, eram ca si fermecat, si probabil multi dintre colegii mei. Nu era nevoie sa ne ameninte cu batul sa stam linistiti, nu mai exista nimic altceva decit acea o alta lume in care muzica ne lasa sa intram. Colegul si prietenul meu care era ,,Geniul de serviciu” al scolii (ar avea toate sansele sa fie macar numit pentru Nobel, daca i-ar pasa) s-a ridicat din proprie initiativa si i-a spus invatatoarei: ,,Cind voi fi mare vreau sa fiu si eu ca Enescu”. Traiasca pedagogia 🙂
“Fetitsa si delfinul” – 1979, realizator Rosalia Zelma
Frumos, o mica drama in trei acte. Epilogul e putin mai comercial, dar altfel filmul mi se pare in aceeasi clasa cu celelalte exemple, prin frumusetea imaginii, puritate, metafore.
@George Petrineanu
Ceeace spneţi Dvs. se poate rezuma într-o frază:
“Ceeace este uşor pentru bătrâni, este greu pentru creatori – să dai în mintea copiilor!!”
La subiect – este un film mişcător, în special pentru cei care trăiesc, sau retrăiesc, o despărţire de cei dragi. Acest film oglindeşte perfect preferinţa bărbaţilor sensibili pentru a avea o fiica!
Multumesc celor care au apreciat recomandarea facuta de mine.
Câteva date informative:
http://en.wikipedia.org/wiki/Father_and_Daughter_(film)
http://de.wikipedia.org/wiki/Father_and_Daughter
Dl Sfartz mentioneaza in comentariul d-lui “o despărţire de cei dragi.”
Cind am plecat din Romania pe data de 3 Ianuarie 1965, familia care a ramas in Romania ne-a acompaniat la aeroport. Despartirea a fost cumplit de dureroasa, pt ca nu stiam daca ne vom revedea in viitor. Imi amintesc “scena” asta la aeroport de parca s-a petrecut, ieri.
Am ajuns la Los Angeles, in 1971 m-am maritat cu un American, si la nunta era o sala plina de Americani si romini prieteni, si eu cu parintii si bunica eram singurii din familia noastra.