caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Album



 

Un artist şi un doctor există în fiecare dintre noi

de (29-8-2014)
1 ecou

 
Există o butadă care susţine că un artist şi un doctor există în fiecare dintre noi. Dar şi un suferind probabil. Dacă ne însuşim această afirmaţie, destul de adevărată în multe cazuri, putem uşor înţelege preocuparea medicilor pentru artele plastice şi interpretarea unor picturi din punctul de vedere al medicinii. De pildă, un reputat profesor chirurg a diagnosticat în portretul Giocondei o colesterolemie crescută. Constatare justificată de pata gălbuie din jurul ochiului sting (xantelasmă). În plus, celebra Mona Lisa, femeia cu zîmbetul ei atît de misterios, de fapt nu zîmbeşte, ci ar avea o grimasă de durere. Alţi specialişti consideră că era însărcinată. Adevărul îl ştia eventual Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci

Leonardo da Vinci

Infanta Marguerita, din tabloul pictorului spaniol Diego Velazquez, a suferit de un sindrom medical caracterizat prin statura joasă, pubertate precoce şi tulburări hormonale. Alt pictor spaniol celebru, Francisco Goya, şi-a schimbat în întregime stilul şi concepţia după ce s-a îmbolnăvit de o maladie cu repercursiuni neurologice. „Capriciile” sale reflectă nu numai simptomatologia severă a personajelor, ci şi propria suferinţă.

Diego Velázquez

Diego Velázquez

Kees van Dongen, un reputat artist plastic olandez, considerat fovist şi expresionist, îşi datorează, în parte, faima unor tulburări astigmatice ale vederii, care îi modificau spectrul cromatic şi îi determinau opţiunea pentru verde şi albastru atunci cînd picta portrete. De data aceasta, nu personajele pictate sufereau…

Kees van Dongen

Kees van Dongen

Şi Ion Ţuculescu, pictorul român care era şi medic, surprinde suferinţa pe chipul modelului, un ţăran în vîrstă care îşi ascunde cu greu boala de stomac şi depresia. În portretul colecţionarului de artă Zambaccian, maestrul Corneliu Baba surprinde oboseala senectuţii, eventuala maladie cardiacă, reumatismul cronic.

Corneliu Baba

Corneliu Baba

Fini observatori nu numai al aspectului fizic al modelelor, ci şi al frămîntărilor şi tulburărilor lăuntrice care îşi lasă amprenta pe chipul fiecăruia dintre noi, marii pictori şi elevii lor, par să fi participat şi la lecţia de anatomie a „profesorului” Rembrandt, autorul uneia dintre cele mai celebre pînze care justifică afirmaţia de la început: În fiecare dintre noi există un artist, un medic şi, din păcate, un suferind.

Rembrandt van Rijn

Rembrandt van Rijn

Ecouri

  • Ileana Costea: (23-2-2015 la 10:51)

    Interesanta perspectiva din care este scris articolul. Monet la randul lui a pictat celebrii lui Nuferi cand era f. in varsta (peste 80 ani) si nu mai vedea bine. De aici … minunatele reflectii ale luminii in apa si frumusetea florilor … Articolul prezinta un aspect diferit si asta il face interesant.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
UN Watch despre mitul existenţei unei blocade israeliene a Gazei

Nu există vreo „blocadă” israeliană a Gazei. În ultimii 4 ani toate mărfurile sunt permise în tranzitul din Israel în...

Închide
13.59.192.81