UN Watch este o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Geneva al cărei mandat este să monitorizeze activitatea Organizaţiei Naţiunilor Unite sub aspectul respectării Cartei sale proprii. Acest grup independent a fost fondat în 1993 sub preşedenţia regretatului Morris B. Abram, militant de frunte pentru drepturile civile alături de Rev. Martin Luther King Jr., şi fost ambasador al Statelor Unite la sediul Naţiunilor Unite din Geneva. UN Watch participă la activitatea ONU în calitate de ONG acreditată cu statut de Consultant Special la Consiliul Economic şi Social al ONU şi în calitate de ONG Asociat la Departamentul de Informaţii Publice al ONU.
* * *
Nu există vreo „blocadă” israeliană a Gazei. În primul rând, Gaza are graniţă nu numai cu Israelul, ci şi cu Egiptul. Frontiera dintre Gaza şi Egipt se întinde pe 13 kilometri. Pasajul care este cel mai folosit de palestinieni pentru a trece din Gaza în Egipt iar apoi în restul lumii este trecerea de la Rafah, iar aceasta nu este controlată de Israel ci de Egipt.
Dar mai important este faptul că în ultimii 4 ani în tranzitul din Israel în Gaza sunt permise toate mărfurile, singurele excepţii fiind armele şi un număr redus de produse cu dublă folosinţă care pot fi utilizate de terorişti. Interdicţia armelor şi a produselor cu dublă utilizare provine din faptul că, din 2007 încoace, Gaza a fost condusă de o organizaţie teroristă, Hamas, al cărei obiectiv declarat public este distrugerea Israelului. Aceste interdicţii au fost introduse exclusiv pentru a proteja cetăţenii Israelului de atacurile teroriste continue ale Hamasului.
Prin trecerile de frontieră terestră sunt transferate zilnic, din Israel spre Gaza, alimente, medicamente, combustibil, şi asta chiar şi în timpul conflictelor. În plus, în timp de pace sunt transferate orice fel de mărfuri şi produse de larg consum. Sortimentele şi cantităţile de produse de larg consum sunt stabilite de comercianţii palestinieni şi depind numai de forţele pieţii (cerere/ofertă) care operează în Gaza. Celor mai înstăriţi Gaza le oferă o varietate de comerţuri, de la mall-uri până la restaurante de lux. Chiar şi în timpul recentelor ostilităţi din Gaza, un ziarist străin a relatat despre cumpărăturile făcute în unul din supermarketurile din Gaza, care oferea „toate genurile de mărfuri”.
Dată fiind libera trecere a aproape tuturor mărfurilor, este imposibil să se justifice afirmaţia ca Gaza este sub blocadă. De exemplu, în primele cinci luni ale anului 2014, peste 18.000 de camioane cu aproape 228.000 tone de produse au intrat în Gaza. Printre acestea au fost şi materiale de construcţie. Astfel, din luna ianuarie, prin punctul de trecere Kerem Shalom, au intrat în Gaza peste 4.680 de camioane cu 181.000 tone de ciment, lemn, pietriş, fier şi alte materiale de construcţie.
În afară de facilitarea transferului mărfurilor, a ajutoarelor umanitare şi a combustibilului, Israelul livrează Gazei de asemenea 10 milioane de metri cubi de apă pe an şi peste jumătate din consumul său de electricitate.
Deşi Israelul face faţă unei grave ameninţări din partea teroriştilor din Gaza, acesta permite o intrare – controlată – a persoanelor din Gaza în Israel. Astfel, în primele cinci luni ai anului 2014, circa 60.000 de indivizi au intrat în Israel din Fâşia Gaza. Mulţi dintre ei erau pacienţi medicali şi însoţitorii acestora care efectuau tratament medical în Israel şi în afară, în timp ce un mare număr de oameni de afaceri şi comercianţi din Gaza au vizitat şi ei Israelul.
În lumina acestor realităţi este evident nu numai faptul că nu există niciun fel de blocadă a Gazei, ci şi faptul că nu este justificată afirmaţia conform căreia accesul spre întreaga Bandă a Gazei este sub control israelian.
Activiştii anti-israelieni citează deseori blocada maritimă ca fiind dovadă că Gaza însăşi este sub blocadă, dar aceasta este o intenţionată inducere în eroare.
În istoria modernă, Gaza s-a bazat aproape exclusiv pe importul de mărfuri pe uscat: ea n-a posedat niciodată porturi capabile să manipuleze containere (iar un aeroport a posedat timp de trei ani în total).
Blocada maritimă este legală din punctul de vedere al dreptului internaţional. În 2011, secretarul general ONU, Ban Ki-moon, a format o comisie care să examineze blocada maritimă. Comisia ONU a constatat că atât blocada navală, cât şi felul în care este ea impusă, este legală. Această comisie de experţi a subliniat că toate ajutoarele pentru Gaza trebuie să fie transferate numai prin anumite puncte de trecere terestre.
Comisia a stabilit de asemenea că Israelul are o preocupare legitimă legată de violenţa din partea Hamasului şi că traficul de arme destinat Gazei legitimează Israelul să instituie o blocadă navală. Încercările repetate de a introduce prin contrabandă armament primejdioase pe cale maritimă – incluzând rachete de rază lungă de acţiune din Iran – atestă faptul că blocada maritimă este o măsură de securitate esenţială.
Într-adevăr, pericolele pe care le reprezintă Hamasul sunt bine documentate. Acesta este recunoscut pe plan internaţional drept o organizaţie teroristă, printre alţii de Uniunea Europeană, Australia, Japonia, Egipt şi Statele Unite.
Problemele economice ale Gazei nu sunt cauzate de mitica blocadă, ci de faptul că este condusă de o organizaţie care nu se consacră bunăstării cetăţenilor săi, ci violenţei şi distrugerii. Când, în 2005, Israelul a părăsit Gaza, dorinţa sa a fost ca Gaza să devină un teritoriu paşnic şi prosper. Aceste speranţe, precum şi planurile concrete de dezvoltare ale Gazei, s-au spulberat din cauza permanentelor atacuri teroriste sinucigaşe şi a atacurilor cu rachete contra Israelului, în special după ce Hamasul a pus mâna pe putere în 2007.
Mai mult, resursele existente în Gaza sunt sistematic abuzate de Hamas pentru scopurile sale infame. Enorme sume de bani sunt utilizate pentru procurarea şi producerea de arme, pentru antrenarea şi finanţarea teroriştilor, pentru construirea infrastructurii teroriste şi pentru îmbogăţirea personală a conducătorilor Hamasului. Cantităţi enorme de ciment au fost deturnate de la construirea de case, şcoli şi spitale pentru construirea unui adevărat oraş subteran de tuneluri pentru infiltraţii teroriste şi buncăre pentru conducătorii Hamasului.
Hamas ar dori să facă lumea să creadă că şi-a lansat rachetele contra oraşelor israeliene în încercarea de a pune capăt „blocadei”. El ar dori ca comunitatea internaţională să creadă că acţionează în interesul populaţii Gazei. Nimic nu poate fi mai îndepărtat de adevăr.
Dacă Hamasului i-ar păsa de binele civililor din Gaza, n-ar fi tras barajele de rachete care au pornit conflictul curent. Hamasul ar fi acceptat deja pe 15 iulie încetarea focului propusă de Egipt, înainte de începutul operaţiunii terestre, salvând astfel numeroase vieţi de ambele părţi. Ar fi respectat numeroasele încetări umanitare ale focului pe care Israelul le-a iniţiat spre beneficiul populaţiei Gazei. Şi, foarte semnificativ, n-ar fi lansat frecventele atacuri cu rachete şi proiectile asupra punctului de trecere Kerem Shalom, punctul principal de intrare în Gaza a bunurilor şi a ajutorului umanitar.
Lucrul de care îi pasă lui Hamas cu adevărat este să-şi promoveze planurile de a distruge Israelul. Această organizaţie teroristă caută să pună capăt oricărui control asupra a ceea ce intră şi iese din Gaza, astfel încât să poată să aducă nestingherit armament ofensiv, inclusiv rachete de rază lungă, explozibili, tehnică militară, instructori în tehnici teroriste, fonduri şi furnituri pentru infrastructurile teroriste. Nimic din toate aceste nu-i va ajuta în vreun fel pe rezidenţii Gazei; din contră, vor servi să declanşeze viitoare conflicte.
Preluat cu permisiune de pe situl organizaţiei UN Watch (v. aici)