Sociologul Petru Negură, în dialog cu Vasile Botnaru, despre cartea sa lansată astăzi, 20.08.2014, la editura Cartier: „Nici eroi, nici trădători – Scriitorii moldoveni şi puterea sovietică în epoca stalinistă”
Vasile Botnaru i-a solicitat un interviu sociologului și savantului Petru Negură pe tema cărții pe care o lansează la Chișinău – despre scriitorii moldoveni din epoca stalinistă.
Europa Liberă: Titlul spune multe, dacă nu chiar tot. Scriitorii moldoveni pe care îi vizaţi n-au fost „nici eroi, nici trădători”. Adică ce vreţi să spuneţi? Nici câine, nici ogar? Nu a fost în stare acest pământ să producă disidenţă adevărată, care să se opună regimului sovietic, au fost nişte colaboraţionişti?
Petru Negură: „Dacă îi numim colaboraţionişti, atunci intră, mai degrabă, la categoria trădători. Şi ceea ce vreau să spun e că nu au fost oameni, cel puţin printre scriitorii pe care i-am studiat eu, pe care eu să-i calific, fără nicio rezervă, drept colaboraţionişti. Am refuzat şi celălalt pol conceptual, care este cel de erou. Nu am avut nici disidenţi, aceasta este, cel puţin pentru epoca pe care am studiat-o, epoca stalinistă. Deci, am studiat din 1924, de când s-a creat RASSM până în 1956. Noi avem o poveste specifică şi am vrut să o descopăr. Cum spuneam, în „Nici eroi, nici trădători”, aceasta de fapt vroiam să fac, să merg dincolo de aparenţele unor clişee.”
Europa Liberă: Despre criterii atunci să vorbim. Acum unor scriitori li se impută că au scris versuri despre Lenin şi aceasta, din perspectiva zilei de azi, este colaboraţionism, este o culpă. Când aţi stabilit că sunt sau nu trădători sau martiri, ce criterii aţi aplicat?
Petru Negură: „Acum au apărut o mulţime de alte criterii. Faptul că aceşti scriitori, în perspectiva mea de cercetare, nu erau nici trădători, nici eroi, înseamnă că m-am plasat undeva într-un câmp foarte vast. De fapt cu bună ştiinţă am vrut să evit nişte calificative care vin dinăuntrul mediului pe care l-am studiat.
Scriitorii şi intelectualii au acum tendinţa să-i judece pe cei de atunci ca fiind colaboratori sau, eventual, disidenţi. Pentru câţiva, puţini dintre ei, eventual, atunci când vorbesc despre propria lor persoană. Dar, după mine, aceşti termeni trebuie luaţi cu multe ghilimele şi analizaţi în contextul lor. Or, există o tentaţie de anacronism, când încercăm să judecăm ceea ce s-a întâmplat atunci, după nişte categorii care sunt valabile pentru astăzi.
Şi retrospectiv nouă poate să ni se pară comportamentul oamenilor de atunci ca fiind unul de trădători, de colaboraţionişti. Or, lucrurile sunt mult mai nuanţate atunci când te apleci asupra faptelor, asupra cazurilor pe care le studiezi.
Ce este relevant, din punctul meu de vedere, pentru acel mediu al scriitorilor din perioada stalinistă? Nu este atât această perspectivă alb-negru, ci multitudinea de nuanţe dintr-o perspectivă socială, sociologică şi istorică.
Studiind atent documentele din acea epocă, mărturiile, mi-am dat seama că nici Bucov, nici Lupan, nici Deleanu nu pot fi citiţi dintr-un unghi de vedere foarte abrupt alb-negru. Chiar dacă Bucov a fost şi om politic, Lupan a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor mult timp, dar aceiaşi Lupan, Bucov, într-o măsură mai mică Deleanu, au făcut foarte mult pentru a promova şi a conserva ceea ce s-a numit în epocă moştenire literară şi limbă literară, limba română de fapt, dar care pe atunci se numea, din considerente politice, moldovenească.
Fără Lupan şi fără Bucov, atenţie!, deseori tindem să-l neglijăm pe Bucov, pentru că Bucov cumva a fost mai „oportunist”, să-i spunem aşa, dar şi Bucov, şi Lupan au făcut foarte multe pentru a păstra şi limba română, şi patrimoniul literar cu Eminescu, cu Creangă, cu Alecsandri, care în anii ’40 erau, practic, interzişi sau, cel puţin, nu erau editaţi. Era numai un fel de „bla-bla” despre patrimoniul literar, dar care nu apărea în manuale, iarăşi din motive politice, pentru că Eminescu era considerat un mare scriitor român.”
Europa Liberă: Şi a scris „Doina”.
Petru Negură: „Şi a scris „Doina”, a scris şi „Scrisoarea a III-a”.
Europa Liberă: „Scrisoarea a III-a” nu o mai ştiau partinicii, dar „Doina” o ştiau la sigur.
Petru Negură: „Ce am încercat să fac este să văd cum s-au comportat anumiţi indivizi în anumite circumstanţe, într-un anumit context, sub anumite presiuni politice, sociale ş.a.m.d. în lupta lor dintre basarabeni şi transnistreni. Scriitorii transnistreni după război cu toţii sau majoritatea dintre ei erau membri de partid, aveau un trecut care le făcea greu capitalul politic, aveau un capital politic convingător, pentru că au supravieţuit epurărilor din 1937-1938, ceea ce este mare lucru.
Cei care au supravieţuit sunt, practic, câştigătorii. Or, ei revin în Chişinău, în Basarabia şi văd nişte scriitori care au maniere româneşti, un limbaj de Bucureşti, cum cu siguranţă îl avea Bucov şi Liviu Deleanu cu atât mai mult, care vine de la Iaşi şi nu era basarabean. Deci, vă imaginaţi ce fel de şoc cultural resimt aceşti scriitori.
Şi de cealaltă parte la fel. Pentru că transnistrenii erau comunişti şi vorbeau, în acelaşi timp, într-o limbă moldovenească şantistă, săracă. Corneanu, de exemplu, se exprima greu în limba română, în limba moldovenească, deseori prefera să treacă la limba rusă, lucru pe care îl îngăduiau scriitorii. Este foarte importantă această competiţie cu politrucii. Corneanu este unul dintre învingătorii despre care spuneam, învingători ai epurărilor din 1937-1938, în timpul războiului a fost politruc într-un lagăr NKVD pentru prizonieri, era membru de partid, era membru al organizaţiei de partid a scriitorilor şi după 1945, iată, este în această Uniune a Scriitorilor.
În primul rând m-au interesat atât biografiile, cât şi povestea globală a acestui mediu şi m-a interesat această ramificaţie foarte complexă de poveşti, de biografii, de contexte foarte grele, în 1949 erau deportări, oamenii scriau poezii despre colhozuri şi cât este de bine să trăieşti în colhoz.
M-a interesat, m-a intrigat acest lucru, cu atât mai mult că am pornit de la un tabula rasa a amintirilor mele din şcoală, când îi învăţam pe Corneanu şi Bucov, căci am prins acea vreme şi care pentru mine erau nişte scrieri absolut lipsite de interes, serbede ş.a.m.d.
Am vrut să văd cum trebuie să fii ca să scrii aşa ceva. Or, până la urmă am descoperit o poveste mult mai complicată. Şi aceasta de fapt este chemarea mea, pentru a vedea lucruri mult mai subtil, mult mai complex, mult mai nuanţat, dincolo de nişte aparenţe care împart lumea în alb şi negru sau roşu şi alb.”
Europa Liberă: O asemenea carte ar putea fi interesantă pentru tinerii de astăzi, care nici măcar pe scriitorii moderni nu-i cunosc, dar dumneavoastră să-i îndemnaţi să-i cunoască pe Lupan şi pe Bucov? Credeţi că le-ar fi interesant lor?
Petru Negură: „Poate că aceşti tineri, atunci când vor avea la un moment dat suficientă capacitate de a se apleca asupra unei epoci care nu le mai aparţine, poate dacă mergem mai departe, eventual, nişte oameni din generaţiile care au fost formate în epoca sovietică şi care îşi mai amintesc de Bucov şi Lupan şi de Corneanu. Şi ei poate ar fi intrigaţi să vadă ce s-a întâmplat de fapt atunci şi cum s-a întâmplat că aceşti scriitori au scris ce au scris. Și sper că i-aş putea intriga cu o poveste din spatele cortinei, care este una bogată, o spun cu mare încredere, şi poate că ei ar fi interesaţi să descopere această carte.”
20.08.2014
Preluat cu permisiune de pe situl Radio Free Europe/Radio Liberty
Cititi urmatoarele: http://www.asm.md/galerie/Prelegere_DABIJA.pdf
„În acest spaţiu dreptul de a ne vorbi limba a fost plătit de multe ori cu viaţa.
Peste 30 de lingvişti şi scriitori din RASS Moldovenească, între care Nichita Marcov, Leonid Madan, Nae Ploieşteanu, Alexandru Dâmbul, Dumitru Milev, Pavel Chioru, Tudor Malai, Mihail Andriescu, Samuil Lehtţir, Ion Corcinschi, Sofia Soloviov, Emilian Bagrov, Filimon Săteanu, Ecaterina Ralli-Arbore, au fost împuşcaţi în 1938, pentru că „au îngunoioşat limba moldovenească cu cuvinte româneşti”, „au introdus în limba moldovenească termeni şi expresii româneşti”.
Aceştia au fost aduşi în faţa plutoanelor de execuţie, pentru că au folosit în articolele sau în discursurile lor cuvinte considerate „româneşti” în locul altor cuvinte „moldoveneşti”, de fapt un sinonim în locul altui sinonim:
„Oră” în loc de „ceas”
„Ziar” în loc de „gazetă”
„Succes” în loc de „ajuns”
„Caz” în loc de „întâmplare”
„Invers” în loc de „dimpotrivă”
„Stradă” în loc de „uliţă”
„Salariu” în loc de „plată”
„Necesar” în loc de „trebuincios”
„Fericire” în loc de „noroc”
„Mediu” în loc de „mijlociu”
„Atenţie” în loc de „băgare de seamă”
„Anunţ” în loc de „înştiinţare”
„Danemarca” în loc de „Dania”
„Popor” în loc de „norod”
„Elveţia” în loc de „Şveiţaria”
„Plantă” în loc de „crestătură”
„Elev” în loc de „şcolar”
„Timp” în loc de „vreme”
„Uzină” în loc de „zavod”
„Fluviu” în loc de „râu”
„Chibrituri” în loc de „sârnişe”
„Gară” în loc de „stanţie”
„Ocrotire” în loc de „apărare”
„Analfabet” în loc de „necărturar”
„Căsătorit” în loc de „însurat”
„Regiment” în loc de „polc”
„Revistă” în loc de „jurnal”
„Mitralieră” în loc de „pulemiot”
„Drapel” în loc de „flag” ş.a.
(Lista cuvintelor considerate „fasciste”, „naţionaliste”, „burgheze de salon”, ca şi alte mărturii despre represiunile la care a fost supusă limba şi purtătorii ei le puteţi găsi în cartea istoricului Alexei Memei „Teroarea comunistă în RASSM (1924-1940) şi RSSM (1944-1947)”, p. 432-433).
Majoritatea „specialiştilor”, care i-au învinuit pe scriitorii şi lingviştii de la Tiraspol că „au românizat limba moldovenească transformând-o într-o limbă neînţeleasă de popor” (S. Ţaranov, S. Zelenciuc. M. Corneev, T. Constantinov), la conferinţele regionale de partid îşi începeau discursurile lor de obicei cu una şi aceeaşi frază de serviciu:
„Eu nu cunosc limba moldovenească, dar…”
Şi urmau învinuiri dintre cele mai grave: „Spectacolele teatrale din cauza cuvintelor româneşti nu sunt înţelese de populaţie…”, „cărţile îngunoioşate cu cuvinte româneşti nu sunt citite de nimeni, pentru că moldovenii nu înţeleg limba română” ş.a.m.d.
La 19 mai 1938 „Comitetul Ţentral a RASS Moldoveneşti treşe scrisu moldovenesc de la alfavitu latin la alfavitul rus”, la „şerinţele truditorilor Moldovei”. În recomandările făcute se menţionează că, fără literele Й, Щ, Ё, Ю, Ь, Ъ, Я şi altele care lipseau în alfabetul latin, limba şi scrisul moldovenesc nu pot fi exprimate în toată plinătatea lor.
Toate cărţile editate cu grafie latină, din motiv că „sunt împânzite de cuvinte româneşti” au fost „trecute la pierderi”, adică arse.
Lingviştii din Transnistria, creatori ai unei „limbi moldoveneşti” distinctă de limba română (L. Madan, P. Chioru, A. Dâmbul ş.a.) au fost arestaţi şi împuşcaţi şi ei, ca „naţionalişti moldoveni” şi „spioni ai limbii române”.
Poemul Tiraspolul de Leonid Corneanu (Kornfeld)
– „Cu opt biserici, şase sinagogi,
Cu trei oloiniţi şi-ncă vreo morişcă,
Tu te numeai uezdnâi gorodişco,
Cu pristavi şi ureadnici mustăcioşi…”
Nu-s vinovat c-am indarjit sacalii
cand am racnit cu sufletul durut
ca nu dau un Ceahlau pe toti Uralii
si ca urasc hotarul de la Prut.
Andrei Ciurunga
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1030532-serial-sfintii-inchisorilor-andrei-ciurunga-poetul-schimbul-caruia-inviat-hristos.htm
Nu sunt specialist in istorie si literatura, pot sa povestesc doar cate ceva din experienta unui copil si adolescent, nascut la inceputul anilor 70 in URSS, intr-un mic targusor evreiesc din RSSM. Ca si toti copiii din RSSM am invatat la scoala sovietica, unde am studiat asa numita „Limba si Literatura moldoveneasca” cat si „Istoria Moldovei scrisa de catre tovarasul Grosul”.
Imi amintesc ca prima carte pe care am „iubit-o” si am citit-o de cateva ori a fost basmul in versuri „Andries” scrisa de Emilian Bucov. Au trecut de atunci mai mult de 35 de ani, dar pana si astazi pot recita cu dragoste unele versuri:
„Dimineata, dimineata
Soarele aduce viata”
Era o carte voluminoasa, cu niste ilustratii splendide, colorate. Era ceva foarte frumos, profesionist, care placea unui copil:
„Dar a fost batran voinicul,
Pentru lupta gra.
Zmeul l-a ucis cumplitul,
Si-a cazut o stea!”
Apoi, mai tarziu, prin clasa a 9-a a aparut pentru mine un alt Bucov, ilegalist, comunist:
„Basarabia mea, Basarabie
Mandra rosie corabie”
( Sunt departe de Patrie, nu am cartile date, recit din memorie, daca fac cumva greseli, rog sa fiu iertat).
Nu mi-au placut nicicum poeziile lui Bucov comunistul, erau stranii dupa „Andries”.
Exact ca si Bucov a fost pentru mine si Liviu Deleanu. Eram ceva mai mare, clasa IV cand am studiat la scoala „Buzduganul fermecat”:
„Pentru tine, Tara draga,
Mi-am facut din fluier ghioaga,
Mi-am facut pieptar din piatra
Ca sa apar scumpa vatra,
Sa opresc navala grea,
Tara, tarisoara mea.
Era o piesa teatrala in versuri, era atat de talentata, ca nu vedeai in ea (un copil nu vedea) ca toti eroii pozitivi sunt de la „Soare rasare”, iar cei negativi de la „Soare apune”.
Apoi, mai tarziu, Deleanu a aparut cu poemul sau Krasnodon- Tinerete fara moarte”
„Cand a fost parjolit,
Tot Donbasul slavit,
Cand a fost incalcata sloboda.
Ne-nfricatul Glavan,
S-a facut partizan
Si-a jurat sa razbune norodul.
In furtuna calit, indrumat de partid,
Comsomolul oricand biruieste,
Luni de foc au trecut,
Iata Nistrul cel scump
Si Moldova din nou infloreste.
Inflorirea „Moldovei” prin 1946-47 s-a manifestat prin foametea strasnica, unde s-au comis pana si acte de canibalism.
Deci amintirile mele de Bucov si Deleanu sunt legate de copilarie, de basmele lor fermecatoare. De Anrei Lupan pot spune ca mereu m-a iritat piesa sa teatrala „Lumina”, cu vacarul-erou Iordache, cu prostia necamuflata, cu o ticalosie mai rara. Am citit aceasta piesa cand eram deja de 15 ani. Citisem cu o saptamana mai inainte „Fantana Blanduziei” de Alecsandri. Eram iritat ca asa prostii ca la Lupan se publica. Cu toate ca, imi amintesc, ca tatal meu imi citea, cand eram micut, o povestire de Ana Lupan (sora) „Neagra-i floarea de cires”, despre deportarile evreilor in Transnistria si imi amintesc ca aceasta povestire mi-a placut, dar nu am mai auzit de ea de decenii.
Imi amintesc ca studierea „adevarata” a literaturei moldovenesti se incepea in clasa 8, cand se incepea cu Varlaam si Dosoftei, Cantemir si Milescu Spatarul. Se citea din A.Donici, A. Hajdeu, C.Stamati, Aleco Russo, Constantin Negruzzi, Alecsandri, Creanga, Eminescu, Bogdan P. Hasdeu, Crasescu si Mateevici. Si cand iti era Eminescu cel mai drag, se trecea brusc la Toader Malai si Leonid Corneanu. Era o catastrofa pentru un adolescent caruia ii placea literatura. De la „Luceafar” la „Colhoz” fara nici o perioada de tranzitie. O CATASTROFA totala. O DEGRADARE.
Copiii nu citeau asa ceva, era impotriva naturei.
Imi amintesc astazi cu recunostinta si dragoste de scriitorul „moldovenesc” Constantin Condrea (Kalmen Abramovici Kon), un traducator excelent al lui Molliere, Gioavanolli, Dumas, Hugo, Shakespeare. A scris si cartile sale. Noi, copiii, eram pasionati de cartea sa de mituri vechi „Evrica”. A fost in RSSM un fel de Alexandru Mitru din Romania. A decedat in 2009 in SUA, unde a emigrat din RSSM. Avea o limba romana a anilor interbelici din Iasi (nascut la Dorohoi, Romania). Anume in limba lui Condrea am facut cunostinta cu „Cei trei muschetari”, cu „Spartacus”, cu miturile Egiptului, Mesopotamiei, Greciei si Romei, cu fraze si cuvinte vechi.
A fost apoi si Vasile Vasilache, si doamna Ala Cupcea, si multi altii. Dar Condrea a fost primul pentru mine.
Din punct de vedere a zilei de astazi este greu sa spui daca acei oameni au fost eroi sau tradatori. Ramane doar sa vedem daca acesti scriitori vor fi cititi in viitor. Numai maria sa cititorul hotaraste…
Critica literară şi critica creatorului ca om trebuiesc complet separate, aşa cum de altfel şi procedeza timpul şi istoria. Ceeace rămâne este opera. Poate fi descalificat un Ion Creangă pentru că a scris şi câte ceva porno? Sau Eminescu, că era antisemit? Sau Esenin, că era paranoic?
Pentru ţaţele de mahala contează picanteriile, pentru consumatorul de literatură bună – contează doar operą. Ce importanta are pentru o opera de geniu orientarea politica sau comportamentul social al unui geniu?
Stimate, domnule Sfartz
Aveti dreptate, insa D-stra ati dat exemple de scriitori si poeti non-conformisti, care au scris pentru ca nu puteau sa nu scrie. Multi dintre scriitorii sovietici (mai ales de la periferiile Imperiului) scriau doar la comanda Partidului, carti care nu au fost citite de public. Cititorii au fost fortati sa le citeasca, sa le conspecteze, sa scrie referate, etc.
Si tovarasul Leonid Ilici Brejnev a fost „scriitor”, parca scrise „Malaya zemlya”, „Tselina”, „Vozrozhdenie”. Era si un banc pe acele timpuri: multi din membrii Biroului Politic al PCUS il tot felicitau pe Brejnev cu succesul sau scriitoricesc, ca pana la urma si el insusi a decis sa-si citeasca „creatia”.
Existau in URSS asa numitele Uniuni ale Scriitorilor, controlate de KGB, unde se decidea cine si ce va publica, cine si cum va fi platit si „decorat”. Prin Republicile sovietice din Asia Mijlocie aceste institutii se ocupau atunci doar de premarirea si cantarea marelui sultan Stalin, cat si a sultanilor locali. Priviti ce se face astazi in Turkmenia, de fiecare data presedintele „ales” este ales pe viata si i se acorda titlul de „parinte al natiunii”, i se canta in versuri calul, familia, chipul sau luminos, etc. Cam tot asa era si pe timpurile staliniste in RSSM, se publicau practic numai acel care cantau Marele Partid si Colhozurile lui Ilici. Nu-i gasiti acolo pe Esenini, fie ei si paranoici.
… compozitorul Mihai Creanga….
https://www.youtube.com/watch?v=Xf5f9GNZRMg
@ Alexandru Grosu
La obiect linkurile Dvs.!
Valoarea unui scriitor este o funcţie de numărul şi calitaea cititorilor. Ori în linkul de mai sus se dā un exemplu de „Niet kulturā!”, şi este penibilă insistenţa reporterului, când de la primele cuvinte ale domnişoarei interwiewate, atunci când îl botează pe Ion Creangă cu „Mihai”, se vede că săraca, are pe primul plan probleme existenţiale. Este o atitudine de aroganţă şi preţiozitate să insisti să demonstrezi evidenţa din realitaea pe care o trăim în prezent, că nu toată lumea are timp de cultură.
Dar mergând în continuare pe panoplia cu linkurile indicate de Dvs. am recitit „Povestea poveştilor” a lui Ion Creangă pe care, spre norocul meu, am citit-o în perioada când era strict interzisă, şi încă direct de pe manuscrisul păstrat la arhiva de la Golia din Iaşi.
Ei bine, ce se prezintă în link nu corespunde, de la bun început, cu originalul!!! În original Dumnezeu cu Sf. Petru, în link – Hristos cu Sf.Petru. La întrebarea lui Dumnezeu ce a însămânţat ţăranul acolo, acesta răspunde: Ce să însămânţez? Că pe pământul asta sec, nici o p… nu creşte!
Iar Dumnezeu, răspunde: Să-ţi crească p…!! Etc.
Domnule Sfartz, priviti acest video. O doamna de etnie rusa recita poezii in romana: https://www.youtube.com/watch?v=UVYUsZkJFWg
Mari sunt minunile Domnului!
In privinta la „Povestea povestilor” pot spune numai ca daca noi l-am avut pe Ion Creanga, italienii il au pe Boccaccio si Pasolini.
In RSS Moldoveneasca putea-i citi „Decameronul” in limba rusa, in romana a aparut dupa 1991. In schimb „O mie si una de nopti” a fost tradusa in romana, insa cu grafie chirilica.
Găsesc că rusoaica aceea care recită imnul este foarte lăudabilă, iar comentariile de pe pagina aceea de pe YouTube sunt lamentabile.
Situl cu mini-interviurile pe stradă, la ţară, a diferiţilor trecători este http://vaxpopuli.ro sau https://www.youtube.com/channel/UCDkPFNvOPJxo8hlXDrNCL-Q .
Părerea mea este amestecată… Reporterul nu este nici prea inteligent, nici binevoitor. Cât priveşte răspunsurile… este foarte posibil să fie selecţionate. Oricum, astea mi-au întărit convingerea că nu trebuie să aibă oricine drept de vot.
Ar fi interesant de ştiut cum ar fi răspunsurile în alte ţări.
Am fost şocat cât de neştiutori sunt oamenii cu privinţă la religie – Biblia, Adam şi Eva, IIsus, Feciora Maria, Ƥaştele, Crăciunul… Sau poate nu este reprezentativ ce se arată. Mai multe clipuri pe teme religioase nu mai sunt disponibile…
La întrebarea „De ce se ţine post?” n-am ştiut să răspund nici eu…
Am mai văzut că oamenii nu vor să recunoască că pur şi simplu nu ştiu şi de aceea se bagă în situaţii penibile.@ Alex. Leibovici
Penibili nu sunt oamenii-cu puţinā culturā, penibili sunt cei care fac demonstratii despre subcultură !!
@A Leibovici
„Am fost şocat cât de neştiutori sunt oamenii cu privinţă la religie”
Ma numar printre cei care nu inteleg mai nimic din religie.
Am insa convingerea ca motivele principale pentru care oamenii nu au habar de religie sînt 1) invatamintul religios (lipsit de continut) si 2) biserica (ai carei oameni probabil nu au niciun interes ca enoriasii sa stie religie – „crede si nu cerceta”).
In Suedia, in care ateismul este cel mai raspindit, elevii de scoala primara urmeaza un curs de „Cunostinte despre religie”, care de departe ofera cele mai bune presmise pentru a intelege ceva. Biserica are si ea alta atitudine, anume ca in loc de severitatea lipsita de continut incearca sa sprijine si sa atraga oamenii.
In rest, nimic nu e nou de la Cehov incoace, care in „Mujicii” arata adevarul gol ca taranul rus „adinc religios” si „cu frica lui Dumezeu” este atit de ignorant si indiferent in privinta religiei incit nu stie nici macar o rugaciune.
Am convingerea ca la „cel mai religios popor al Europei” lucrurile stau tot asa. Se confunda superstitiile, obiceiurile locale cu religia in sine. Nu mai trebuie spus cine are de cistigat.
Revenind de la acest off topic la asteptarile noastre ca scriitorii (oamenilor de arta) de a fi „eroi”. Asa am fost crescuti si educati, intr-o civilizatie care tehnic vorbind era intotdeauna gata sa treaca cu buldozerul peste individ pasamite pentru binele societatii.
Imi dadea mina, din culcusul meu cald de copil rasfatat, sa visez la faptele de eroism social, intotdeauna ale altora. In realitate, intr-o dictatura dura si durabila, e o nebunie sa te dedici de unul singur sau in grup dizidentei. Aici includ si scriitorii bineinteles. E ca si cum ai incerca sa impiedici vasul de croaziera Costa Concordia sa se ciocneasca de mal tragindu-l de un odgon. Randamentul, exprimat in cistigul obtinut (in timp) raportat la pretul platit e infim.
Probabil singurul tip de eroism care merita, in ciuda unui pret mare, sint rabufnirile in genul celor din decembrie 1989 cind, cu sacrificii relativ mari dar intr-un timp relativ scurt se atinge scopul.
Dar ca sa ceri unor genratii intregi de artisti sa accepte de bunavoie sa fie marginalizati si sa mai infunde si inchisorile in timp ce tu le citesti cartile tolanit in fotoliu la un pahar de bere este o impietate creasa.
E drept, am tot respectul pentru vorbele lui Cehov ca un scriitor are semnat un contract cu constiinta. Dar de la asta pina la autodistrugere e o distanta.
Soarta artistilor in timpul dictaturii sovietice, comuniste, presati, amenintati, santajati, chiar a unora dintre cei care au reusit, e de deplins. Macar noi cititorii sa fim mai ingaduitori cu ei.
Nu spun nimic nou. La fel scriu si ceilalti, de exemplu „Critica literară şi critica creatorului ca om trebuiesc complet separate, aşa cum de altfel şi procedeza timpul şi istoria. Ceeace rămâne este opera”.
Domnule Petrineanu, cred ca aveti dreptate. Este foarte usor sa acuzi fiind in siguranta, fara primejdia de a fi arestat si executat de NKVD, inchizitie, Gestapo.
La urma urmei A.Lupan a scris:
„Mea culpa”:
„Îs vinovat pentru tributul
Ce l-am plătit la nătărăi
Cu-o stihuire mai limbută
Şi c-un glosar ştampat de ei…
Când m-am luat fărtat de mână
Cu tactul strâmb al drâmbei lor,
Când am stâlcit literatura
Şi l-am jignit pe cititor…”
@ George Petrineanu
Mulţumesc că m-aţi citat! Înseamnă că nu spun numai prostii!
Referitor la zisul lui Cehov că : „Un scriitor semnează un contract cu conştiinţa sa” – până şi Cehov s-a ferit să facă precizarea că acel contract se referă la ce scrie, şi nu la ce face scriitoril !! Conform sintagmei: „Fă ce spune popa, nu ce face popa!!”
@Sfartz Pincu
>… nu toată lumea are timp de cultură
Cred că este o scuză valabilă în doar foarte puţine cazuri…
> Penibili nu sunt oamenii-cu puţinā culturā, penibili sunt cei care fac demonstratii despre subcultură
Adică penibil este mesagerul care aduce veştile proaste?
@George
> Ma numar printre cei care nu inteleg mai nimic din religie
Dar cei din clipuri se declară credincioşi, majoritatea sunt chiar practicanţi – merg la biserică, ţin posturile şi sărbătorile, se roagă. Slujba este în limba română, nu este în slavonă, deci nici scuza asta n-o au.
Dar poate este un semn bun, semn că religia nu este luată foarte în serios, este un obicei, o datină, nişte vorbe şi mişcări executate maşinal, astfel încât nu afectează bunul simţ, percepţia corectă a realităţii. Deşi mulţi nici nu dau impresia că ştiu pe ce lume trăiesc (literalmente!): votează la europarlamentare dar nu ştiu de continentul Europa, nu ştiu ce se întâmplă cu Soarele noaptea, cred ca trăiesc pe Marte, sau pe Venus…
Am citit că Patriarhia s-a şifonat de clipurile astea. Să fi dat ordin la preoţi să se ocupe de educarea enoriaşilor – maturi şi vârstnici – măcar la nivelul Profesiunii de Credinţă (Credo-ului)? Eu cred că ar avea interes – pentru ca părinţii/bunicii să transmită copiilor credinţa. Dar cum copii fac religia la şcoli, practic obligatoriu, interesul Patriarhiei nu-i chiar aşa de mare…
” Deşi mulţi nici nu dau impresia că ştiu pe ce lume trăiesc (literalmente!): votează la europarlamentare dar nu ştiu de continentul Europa, nu ştiu ce se întâmplă cu Soarele noaptea, cred ca trăiesc pe Marte, sau pe Venus…”
Oricum votul lor la europarlamentare nu influenteaza mersul Soarelui si cel al planetelor. Isi va schimba Soarele pozitia in Univers, daca tanti Marioara sau nenea Ionica nu vor vota la europarlamentare? 🙂
Imi amintesc ca pe timpurile sovietice se dorea ca si folclorul- creatia populara sa fie socialista. Se imita un folclor socialist artificial avand baze „populare”:
Frunza verde de rogoz,
Bun ii traiul in colhoz!
Sau:
Frunza verde trandafir,
Ionel e brigadir!
Dar „norodul truditor” nu accepta un asemene „folclor”. De aia se auzea mai des:
In colhoz, pe dealul mare,
Cine fura, acelea are!
Sau ceva, mai modern, pe motiv cosmic:
Valentina Tereshkova
S-a-mbatat si bate toba!
Tot asa a fost si cu copiii micuti. Cat nu s-au straduit sa-i „potcoveasca partiinic” cu poezioare despre bucalatul Volodea Ulianov, ei, micutii, ii tot dadeau inainte cu „Catelus cu parul cret fura ratsa din cotets”.
@ Alex.Leibovici
1. E uşor a face versuri… Un om care munceşte fizic, până la epuizare, fără limitarea la cele 8 ore, pretinse de Federaţia Mondială a Sindicatelor(!), cum ar fi un betonist de pe şantier, sau un ţăran la coasă care abia de au timp să doarmă puţin,darmite să se culturalizeze !!
2. Cred că Va faceţi că nu aţi înţeles ce am vrut să spun! Nu este o noutate că multă foarte multă lume, nu se ocupă, nu se interesează de cultură, şi nu este vorba că mesagerul este de vină. Este vorba de abuzul evident pe care-l comit unii reporteri care, ca să scoată în evidenţă cât de deştepţi şi cât de culţi sunt ei ( a se vedea linkul indicat de Domnul Al. Grosu), devin penibili prin insistenţa cu care de fapt îşi bat joc de omul simplu care este incult pentrucă a avut ghinionul să facă parte dintr-o clasa socială oropsită.
Domnule Sfartz, eu cred ca exista jurnalisti care special merg intr-un mediu special, ca sa faca o emisiune satirica, vesela. Un exemplu elocvent este Don Machavelli de la Iasi.
Priviti acest video despre Papa Nicolau, pe care vor sa-l aduca in Romania. In realitate Papanicolau este un test ginecologic pentr doamne.
https://www.youtube.com/watch?v=e6LQeIbT_i0
🙂 🙂 🙂
Domnule Sfartz,
Vă rog să nu-mi mai spuneţi că „mă prefac că etc.” N-aveţi cum să ştiţi aşa ceva şi nu este politicos să acuzaţi fără să ştiţi.
> 1. … Un om care munceşte fizic, până la epuizare … nu are timp … să se culturalizeze !!
Aveţi dreptate. Dar n-am avut impresia că, din cele câteva zeci de persoane interogate în clipurile pe care le-am văzut eu, multe ar fi fost din aceste categorii…
> 2. … Este vorba de abuzul evident pe care-l comit unii reporteri care … devin penibili prin insistenţa cu care de
> fapt îşi bat joc de omul simplu care este incult pentrucă a avut ghinionul să facă parte dintr-o clasa socială oropsită.
Eu am scris că reporterul nu este nici inteligent, nici binevoitor, şi îmi este chiar antipatic. Totuşi nu cred că clipurile sunt false, jucate cu actori, şi atunci înseamnă că arată o realitate. Cum am scris, nu ştiu căt de reprezentativă este.
Explicaţia dv. – că aceştia fac parte dintr-o clasă socială oropsită – este interesantă, dar nu cred că este suficientă, pentru că printre sătenii filmaţi sunt şi unii mai răsăriţi, care însă nu păreau să facă partea din clasa socială exploatatoare sau privilegiată 😉
Poate că cauzalitatea este inversă : oamenii rămân săraci şi mărginiţi din cauza mentalităţii lor, din lipsă de aspitaţii pentru realizări personale mai mari, sociale, economice, vulturale.(*)
——-
(*) Am vrut să folosesc cuvântul „ambiţie”, dar în română cuvântul are conotaţii în special negative; lafel şi în franceză, dar nu şi în engleză sau germană (Ehrgeiz), lucru care mi se pare semnificativ…
@Alexandru Grosu
Reporterul ne-a spus nouă, spectatorilor, la sfârşit, că era de fapt vorba de testul Papanicolau. Dar trecătorilor le-a vorbit clar despre o persoană numită „Nicolau” pe care vor s-o aducă în ţară pe post de Papă. Iar la sfârşit a vrut să-i scoată tâmpiţi pe trecători. Pur huliganism… De fapt a încercat să ne prostească pe noi spectatorii
@ Alex.Leibovici
Va cer scuze, că m-aţi înţeles greşit. Nici o intenţie, doar o neînţelegere.
Acum să revenim la o afirmaţie a Dvs. care nu stă în picioare!:
> Poate că cauzalitatea este inversă : oamenii rămân săraci şi mărginiţi din cauza mentalităţii lor,
> din lipsa de aspiratii pentru realizări personale mai mari, sociale, economice, culturale…
Chiar îmi vine să cred că nu aţi citit sau văzut piesa „Azilul de noaptě” al lui Maxim Gorkii. Sau nu aţi văzut partea întunecată a societăţilor umane, care îşi bate joc de munţi de ambiţii, grămezi uriaşe de cultură şi educaţie, piscuri de genialitate şi talent, ale multor oameni, puşi în faţa unor ziduri de nepăsare şi indiferenţă (de multe ori chiar puşi la zid!). Au din plin, din ceea ce spuneţi dvs. că le cauzează sărăcia – „Aspiraţii”, „Ambiţii”, „Cultură” şi „Mentalităţi pozitive”, dar nu au, cum se spune popular „Noroc”!!
Şi Va contrazic în avans la un posibil răspuns că „Norocul şi-l face omul”!!.
@ Alex. Grosu
Aveţi dreptate, emisiunea este satirică, dar scoate în evidenţă un adevăr absolut, în ciuda necunoaşterii unui termen medical, şi anume că toată lumea este convinsă că există şi trebuie eradicată corupţia!!
@Sfartz Pincu
> Va cer scuze, că m-aţi înţeles greşit.
🙂
> Au din plin, din ceea ce spuneţi dvs. că le cauzează sărăcia … dar nu au, cum se spune popular “Noroc”!!
> va contrazic în avans la un posibil răspuns că “Norocul şi-l face omul”!!.
Nu, nu asta o să răspund, dar cade în sarcina dv. să arătaţi că majoritatea celor intervievaţi „n-au avut noroc”
@ Alex. Leibovici
Nimic mai simplu! Dacă, la limitā, norocul şi ghinionul de a avea parte de o educaţie de calitate, ar avea şanse egale, atunci ar conta în primul rând locul unde te naşti.
Statisticile OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) dau următorul clasament al procentului de oameni cu studii superioarě din populaţia activă: Rusia-52,5%, Canada-51,3%, Japonia şi Israelul-46, 4%, SUA-425%, Coreea de Sud-40,4%, Marea Britanie-39,4%, Nouă Zeelandă, şi Finlanda-39,3%, Australia-38,3% !!
Unde este România şi Moldova? La sub 15%. Deci, numai pe acest criteriu de nivel de cultură, un român sau un moldovean au şansa să fie 50% din 15% = 7,5% – un om cultivat, adică doar unul din 13 persoane bine educate, iar ceilalţi 12-NU!! Cum era posibil ca reporterul acela să dea de un om cult, în situaţia că aceştia sunt unul din 13, si el a interiwevat 6 ?
Mai adăugaţi acum şi alte criterii, legate de tradiţii locale, de gradul de ocupare în muncă, de imboldurile sau lipsa acestora din partea părinţilor spre o educaţie, de calitatea dascalilor, etc., şi aveţi un tablou în care foarte puţini au NOROCUL să fie bine educaţi şi informaţi în mai multe domenii de cultură generală.
Quod erat demonstrandum.
@Sfartz Pincu
Dv. aţi arătat/demonstrat că era foarte puţin probabil ca toţi cei 6 oameni intervievaţi să fi avut avut studii superioare, şi asta deoarece în medie doar unul din 13 oameni din România are asemenea studii.
Aveţi perfectă dreptate, numai că nu asta era rugămintea mea. Rugămintea mea era să arătaţi că majoritatea celor intervievaţi n-au ştiut să răspundă la întrebări simple pentru că „n-au avut noroc”.
Deci n-aţi demonstrat quod erat demonstrandum, ci cu totul altceva.
Prin „a nu avea noroc” se înţelege, în sensul discuţiei noastre, situaţia în care pesoana a avut o dorinţă fierbinte şi mistuitoare să atingă nivele ma înalte, dar circumstanţe deosebite au împiedicat-o să ajungă la nivelul să poată răspunde la acele întrebări simple (nu era nevoie de studii superioare pentru asta!).
@ Alex.Leibovici
Tema intrată acum în atenţie,bazată pe un interviu luat unei categorii de ignoranţi, este doar un singur etaj,al existenţei umane.
De ce trebuie ca cineva să aibe,aşa cum spuneţi Dvs.
„o dorinţa fierbinte şi mistuitoare să atingă nivele mai înalte”? Pentrucă Dvs. faceţi parte din categoria aceasta?
Nu cumva,este un abuz,să impui categoria ta de valori,pe care le consideri adevărate şi importante, altor categorii de valori(reale,sau ideale!)?
Să plecăm de la premiza, că avem ca minimum 4 categotii de oameni, şi anume, cei care „ştiu”,cei care „pot”, cei care „fac”,şi cei care „vor”. Combinaţiile dintre aceste aspecte,luate câte două ,câte trei sau la limita, singura şi cea mai deplină categoria unica de oameni care vor,ştiu,pot şi fac, dar sunt si cea ma mica si nesemnificativa ca proportie. Avem dreptul să considerăm că această ultima categorie are vreun ascendent in drepturi, faţă de orice altă combinaţie? Viaţa reală ne arată că oricare categorie de oameni,posedând doar măcar unul din atributele enumerate mai sus, specifice existenţei umane, poate fi în starea de „fericire”, la fel cum chiar posesia tuturor acestor atribute, poate crea şi starea de „nefericire”.
Intoleranţa unei categorii de oameni,cu anumite atribute specifice,faţă de alte categorii,atunci cand vor sa-si impuna starea lor altora,-naşte monştri.Intoleranţa categoriei celor care „pot” faţă de toate celelalte categorii, a născut „dictatura proletariatului”-care a călcat în picioare, pe toţi cei,care „ştiu”,”vor” sau chiar „fac”!
Este la fel de monstruos ca cei care „ştiu” să-şi bată joc de ceilalţi, care nu ştiu, dar sunt fericiţi, pentrucă,se mulţumesc că fac,pot sau vor (visătorii!) ceva, aşa cum s-a petrecut cu reportajul, care a dat naştere la această dispută.
Parafrazând zisul atrinuit lui Isus,”Iartă-i Doamne,că nu ştiu ce fac!”, aş adaogă doar:-„dar care au NOROCUL să fie fericiţi!”.
Gerard Depardieu crede ca Ucraina este o parte a Rusiei. Asa ca nu e prea departe de cei care nu cunosc pe ce planeta traiesc.
http://www.gazeta.ru/culture/news/2014/08/29/n_6437013.shtml
Încă o dovadă că talentul şi caracterul artistului nu trebuie să fie un binom armonios! Depardieux şi-a trădat patria pentru a scâpa de impozite, şi-l linge pe Putin ca un căţel recunoscător pentru osul primit.
Imi amintesc ca Vladimir Putin i-a oferit cetatenia rusa actorului francez pentru ca l-a jucat in film pe Rasputin. Ras-Putin!
http://www.independent.co.uk/incoming/article8510584.ece/alternates/w620/Gerard-Depardieu-reu.jpg
@Pincu Sfartz
> Depardieux şi-a trădat patria …
Depardieu este un idiot, dar ce a făcut el ca să merite să fie numit trădător de patrie? Însuşi faptul de a pleca pentru a scăpa de jaful cu 75% impozit este trădare, după dv.?
In legatura cu ‘situatia intelighentiei’ in perioada stalinista, doresc sa mentionez o carte scrisa de Alexander Werth – un ziarist englez de origine rusa care, printre altele, a petrecut cel de-al 2-lea razboi mondial in URSS si ca rezultat a scris o minunata carte de interes istoric ‘Rusia in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial’.
Tot Alexander Werth a scis si cartea ‘Revolta Muzicala la Moscova’ (Musical Uproar in Moscow), carte care descrie minunat cu lux de amanunte lucrarile Congesului Uniuni Compozitorilor din URSS.
Werth aminteste deasemenea si un pasaj interesant : la Conresul Mondial al Intelectualilor tinut la Wroclaw in 1948 – eveniment tutelat de catre URSS – scriitorul sovietic Fadeev a enuntat urmatoare teorie : ‘daca hienele ar putea folosi stiloul si shacalii masina de scris, aceste animale ar scrie in stilul lui T.S. Elliot”.
Fadeev era, la acea vreme nu numai autorul ‘Tanari Garzi’, insa si membru in CC PCUS.
Asemenea exemple sunt caracteristice literaturi ‘oficiale’ sovietice cel putin pina la Gorbaciov.
Liviu Deleanu a fost inspirat de cartea lui Fadeev „Tanara garda” si a scris la randul sau poemul „Krasnodon- Tinerete fara moarte”, pe care l-am mentionat mai sus. Dar am uitat sa mentionam ca un sir de scriitori occidentali au fost fascinati de Stalin.
Exista o carte care descrie perioada stalinista in toate aspectele ei, e un roman pentru tineri, scris de Anatoly Rybakov. Se numeste „Children of the Arbat”. In 1989 cartea a fost tradusa in romana, dar a aparut cu grafie chirilica la Chisinau. Sunt convins ca a fost tradusa in mai multe limbi. Daca aveti posibilitate sa o cititi, cititi-o. Este captivanta.
Doresc sa amintesc o alta ‘ciudatenie’ – un alt cuvant de origine slava – a literature din perioada post ww2:
Totala absenta a lucrarilor lui Vasili Grossman – probabil cel mai ‘autentic’ dintre corespondetii de razboi sovietici al celui de-al 2-lea razboi mondial.
Grossman a petrecut intregul razboi in mijlocul celor mai importante batali a le armatei sovierice,fiind corespondentul zuiarului armayei roshi. Tot Grossman a fost acela care a dezvaluit pentru prima data ororile lagarelor de concentrare naziste,corespondentele sale la acest subiect fiind folosite ca dovezi de catre tribunalul de la Nuremberg.
Insa acelasi Grossman, sesizand atitudinele anti-Semite a lui Stalin, le-a criticat si ca atare a devenit ‘persona non grata’ nunumai in perioada stalinista insa si dupa moartea lui Stalin.
Din pacate Ilya Ehrenburg ‘a gasit de cuviinta’ sa participe la atacurile impotriva lui Grossman, dand astfel dovada de un opportunism rushinos.
Cartea antistalinista a lui Grossman „Life and Fate” a aparut dupa moartea autorului (1965). Datorita lui A.Saharov si V.Voinovici microfilmul cartii a fost scos din URSS. Cartea a fost publicata in 1980, in Elvetia.
In privinta cuvantului „ciudatenie” pot spune ca in mitologia veche slava exista un nume „Ciudo-iudo – Чудо-юдо”. Este numele monstrului din poveste, balaurului cu mai multe capete, care sufla foc si cu care se lupta eroii din bilinile slave: http://img1.liveinternet.ru/images/attach/c/6/91/75/91075625_4711681_ChydoUdo_slavyanskih_narodnih_skazok__drakon_strashnii_mnogoglavii_mogychii__I_ogromnii.JPG
Uneori e un peste monstru, care e atat de mare, ca pe spatele lui oamenii construiesc orase.
In rusa moderna „ciudo” inseamna miracol, minune.
De unde provine cuvantul Iudo se discuta si astazi. Unii spun ca provine de la numele lui Iuda Iscarioteanul, altii consudera ca a aparut din timpurile luptelor slavilor cu hazarii, care acceptara religia iudaica. Unii spun ca „iudo” provine din limba bulgara si inseamna „sirena” – tot un monstru, jumatate femeie – jumatate peste.
In limba rusa moderna „ciudo-iudo” inseamna ceva straniu, ceva ce nu este obisnuit.
Probabil ca domnul Paliga ar putea spune ceva mai precis despre acest nume slav „ciudo iudo”.
In limba maghiara ‘csuda’ inseamna cam acelasi lucru ca si in limba Romana: ceva ciudat, insa cu conatati positive – limba maghiara avand un numar insemnat de cuvinte de origine slava.
Cat despre ‘iudo’, originea acestui cuvant este bine documentata, avandu-si radacina in descrierea persoanelor originare din Iudea.
De aici deriva si germanicul ‘jude’ si ungurescul ‘zsido’, cehescul ‘jido’ sau francezul ‘juif’.
Din aceasta cauza cuvantul limba romana este o exceptie in ceace priveste cuvantul ‘jidan’ fiind o forma pejorativa al cuvantului, de origine greaca ‘evreu’.
Interesant ca in italiana si spaniola se foloseste ‘optiunea’ greaca a cuvintului ci nu cea latina…
Nu este 100 % clar ce inseamna „iudo”.
Am scris ca monstrul traieste in apa marii, iar in limba bulgara iuda Юда inseamna sirena, naiada, rusalie: http://1.bp.blogspot.com/_F027igQ9HYI/TMvb2JtjAQI/AAAAAAAAEM4/M9AjXwYduf4/s1600/1.jpg
Unii presupun ca iudo se trage de la „iadas” – in limba slava veche inseamna vetuitoare a marii. 🙂
In limba romana cuvantul „jude” are alt inteles:
JÚDE, juzi, s. m. 1. (în vechea organizare a Țărilor Române) Demnitar cu atribuții judecătorești și administrative; stăpân de rumâni. ♦ Principe, cneaz. 2. (în vechea organizare a Țării Românești) Țăran devenit liber după răscumpărarea din rumânie. 3. Cârmuitor și judecător al mai multor sălașe de țigani. 4. (înv.) Judecător (1). 5. (Reg.; înv.) Primar. [Var.: (2) júdec, pl. judeci, s. m.] – Lat. judex, -icis.
In schimb cuvantul „rumân” in Tara Romaneasca insemna aproape sclav, mai precis jobag. Si „rumânie” insemna robie. In Transilvania se zicea iobag, in Tara Moldovei se spunea „vecin” si paradoxal, numai in Tara Romaneasca se spunea rumân.
@Nicolae Waldmann
> Alexander Werth … a scris o minunata carte de interes istoric ‘Rusia in timpul celui
> de-al 2-lea razboi mondial’.
Noi doi am mai discutat – îndelung (v. http://acum.tv/articol/69294/) – despre această carte şi anume despre adevărul istoric al faptelor pe care le relatează.
În prefaţa le reeditarea din 1999 a cărţii în engleză, chiar editorul (!!) scrie: „The book is sometimes too indulgent toward the official position” („cartea este câteodată prea indulgentă cu poziţia oficială [sovietică]”. Editorul ne sugerează/avertizează, în limbaj diplomatic, că este vorba, cel puţin în parte, de o lucrare de propagandă a unui simpatizant al regimului sovietic, şi că editura nu-şi ia nicio răspundere deoarece cumpărătorul a fost avertizat 🙂
Deci este „carte de interes istoric” în sensul că poziţia de pe care este scrisă ilustrează fenomenul istoric al „idioţilor utili” cultivaţi şi folosiţi cu abilitate de către Secţia de Propagandă şi Agitaţie a CC PCUS.
> la Conresul Mondial al Intelectualilor tinut la Wroclaw in 1948 – eveniment tutelat de catre URSS – scriitorul sovietic
> Fadeev a enuntat urmatoare teorie : ‘daca hienele ar putea folosi stiloul si shacalii masina de scris, aceste animale
> ar scrie in stilul lui T.S. Elliot”.
La acel Congres al intelectualilor pentru pace Fadeev a spus asta nu numai despre T.S. Elliot, ci a numit şi pe Dos Passos, Eugene O’Neill, Malraux şi J.-P. Sartre. „Vina” lor reală era, de fapt, că au fost o vreme intelectuali „progresişti”, dar la momentul 1948 nu mai erau suficient de progresişti…
Werth însă a aderat la „cauză” vreme mai îndelungată… spre deosebire de, de exemplu, Camus şi Panait Istrati