las în urmă oraşul nedormit
demult voi fi plecată,
oraşul de sus veşnic pradă celui de jos
morţii se înghesuie în pereţi
steagurile sfîsiate atîrnă în berna
fâşii.
nu am vise de stepă nesfîrşită,
nu cămile caravană de flori pe drumul mătăsii,
Madagascarul e ciuruit şi gol
cu mâinile pînă la coate smulg din el pietre,
ciocoii.
Vanilia înfloreşte şi moare în singurătate,
cuisoarele s- au risipit prin lume banale
în capăt poartă floare picantă fără nume.
Gemma doarme şi zîmbeşte în somn-
oare ce visează animalele cînd dorm?
aleargă pe loc şi schelălăie ascuţit
uneori plescăie şi scoate limba roz peste bot,
picioarele -i aleargă în aer fără scop.
Am rupt cărţile,
am spintecat tablourile,
fotografiile toate le -am ars în curte
în focul cu lemne am aruncat amintiri pe hârtie
chipuri trecute,
nu duc nimic cu mine,
doar cuvintele închise în cap
în sticlă de rom etanş înşurubat…
nu-mi pare rău,
oraşul cuprinde în tentacule şi învîrte după bunul plac
azi unul cu bani,
mâine un actor frumos dar extrem de sărac,
fac aceleaşi gesturi, vorbesc, toţi poeţii sînt beţi,
meşterul îmi face semn că s-au deschis porţi,
Poate o lumina mică să salte în Piaţă Spaniei prin spumă,
poate adn-ul meu minunat stă în oraş şi expus la muzeu,
n-ai teamă, e în trecere prin existenţa asta, copiii se joacă şi eu
obosită faţă în secundă se întinde …
mâine poate e o nouă zi
norii ne-au intrat azi în ochi şi în urechi stresate,
războiul se încheie totdeauna dimineaţa pe nemîncate
sau doar tace aşa
pe neaşteptate.
Shalom
salam aleicum spun şi zîmbesc
în minaret se naşte o voce mieroasă şi creşte
Alah Huachbar răsună în cetate
clopotele scot limbi negre de ciudă
doar Dumnezeu stă la cafea şi tace
priveste ceasul Universului jinduind la ora şase!