caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Mr. Hyde Park FORUM



 

Intre perpetuum mobile si cornul abundentei

de (5-11-2007)

Perpetuum mobile de speta I este o masina care functioneaza cu randament supraunitar. Legile fizicii spun ca asa ceva nu se poate. Daca s-ar putea, conservarea energiei nu ar mai avea loc. Dar legile fizicii sunt sarace in fata coruptiei si hotiei din saraca noastra tara bogata. De altfel, coruptia de la noi nu se supune nici unei legi, nici macar legii penale.

Jaful din economie si coruptia generalizata formeaza un perpetuum mobile caruia nu-i pasa de conservarea energiei, dar de pretul la energie electrica, da. Cumperi energie electrica de la statul roman, de la un producator de energie ieftina. Apoi platesti, cinstit, transportul energiei pana la clientul caruia vrei sa i-o vinzi. Si apoi i-o vinzi. Simplu, nu? Pai daca e asa de simplu, de ce statul roman nu se pricepe sa obtina el profit? Simplu, statul roman nu e interesat decat de ceea ce-i intereseaza pe proprii functionari mari sau mici, si are el statul grija sa ramana in orice afacere pe randament de mizerie: orice ar face, sa stea pe pierdere.

Statul roman e un excelent negociator. Din punctul de vedere al partenerilor de afaceri, desigur. Din pacate, nu si pentru sine. Sa recunoastem ca nu e deloc simplu domini topul celor mai mari preturi de achizitie la gaze naturale, mai ales cand detii zacaminte proprii.

Cum ar fi putut sa functioneze simultan atat trenul anticoruptie spre Europa, cat si caleasca aurita a impetuosului perpetuum mobile de Pile, Cunostinte si Relatii transpartinice prin care ministrii de ieri si azi eschiveaza ori amana ad calendas graecas propria punere sub acuzare? Cum, cand par absolut incompatibile? Pai, pe rand, mai naivilor, ca graba strica treaba! Mai intai suportam un ministru al Justitiei incomod si enervant pana ne strecuram in UE cu justitia in prim-plan, apoi il punem la colt cu justitie cu tot si continuam traseul european cu caleasca pregatita sa incarce eurofonduri in cuferele baronilor locali si nationali!

Factorul perturbator Monica Macovei, sursa de incredere in viitorul european al Romaniei pentru unii, sursa de neliniste pentru altii, a fost tolerata de baietii destepti pana s-au vazut cu sacii in eurocaruta, apoi a fost aruncata, fara menajamente, peste bord. Deh, prea incepuse sa puna capac pe cornul abundentei!

Poate ca imaginea cea mai sugestiva a jocului piramidal e piramida cu varful in jos, in care blocurile de piatra sunt inlocuite de palnii al caror debit e cu atat mai crescut cu cat se afla mai in adancuri. Prin palniile inca micute, aflate in straturile de sus, abia daca se scurge cate un firicel de profit, in timp ce imensele palnii de la baza abia daca mai fac fata suvoaielor financiare dirijate spre conturile patronilor jocului. Desi un calcul matematic accesibil oricarui elev prezent la lectia despre progresii geometrice e suficient ca sa descurajeze orice posibil participant, jocurile piramidale au facut victime dupa victime pana cand aproape tot romanul a ajuns sa cunoasca personal cativa pierzatori ramasi fara economii ori s-a fript el insusi macar o data. Care sa fie secretul perpetuarii jocurilor piramidale sub diferite forme, al succesului de care se bucura periodic? Poate ca lacomia inteligenta a regizorilor e dublata de lacomia tampa, dar la fel de mare, a victimelor ahtiate dupa castig? Ce ar trebui sa se intample ca sa rezistam ispitei? Poate ca ar trebui sa fim mai atenti la scoala, sa pricepem ca matematica e valabila nu numai in caiete, ci si in viata!

1990 a fost anul in care s-a declansat hemoragia de fotbalisti de valoare de la echipele de club romanesti catre Europa. Dorinta absolut normala a fiecarui jucator de a fi platit potrivit propriei valori a fost exploatata de samsari imbogatiti din tranzactii cu clauze importante ascunse vederii fiscului si opiniei publice. Comertul cu jucatori continua de aproape 2 decenii, insa din toti banii in care se scalda fotbalul romanesc nu s-au gasit resurse nici macar pentru construirea de stadioane acceptate de normele stabilite pentru Liga Campionilor, exceptie facand doar arena din Ghencea.

Periodic, ne prezentam la vot plini de speranta ca in sfarsit vom face alegerea corecta. Ne intrebam cat de nepriceputi suntem, din moment ce de fiecare data ajungem sa fim dezamagiti de propriile optiuni. Pacaliti permanent, ajungem sa sustinem o intreaga casta de favorizati, experti in cameleonism politic. Ne gasim in situatia paradoxala ca, desi ne schimbam, mereu, optiunile electorale, desi punem, mereu, stampiluta pe alte partide si alte sigle, tara o conduc, mereu, aceiasi patrihoti de frunte.

Tentatia unor dobanzi exagerate la banii depusi, tentatia de a scoate profit de sute la suta, au alimentat banci aparute din senin si disparute in neant, dar si escrocherii bazate pe megafonduri de investitii prabusite la scurt timp dupa ce artizanii afacerii si-au retras banii cu superprofit, lasandu-i pe fraieri sa se bata intre ei sau cu statul pentru recuperarea macar a unor mici faramite din sumele depuse. Exemplul cunoscutilor pacaliti o data, sau chiar propriul esec, n-au servit cetateanului la nimic, caci pierzatorii de profesie au continuat sa spere in profituri fabuloase si sa repete greselile din care n-au invatati nimic. Mai degraba scandalurile din mass-media i-au convins ca nu s-au inventat pana acum cainii cu covrigi in coada, iar daca ti se pare ca vezi vreunul, trebuie sa verifici atent pana unde au alunecat respectivii covrigi in jos pe codita si evident a ce miros.

Biznismeni de succes isi vad neabatut de afaceri, trecand de la ras la plans si iar la ras, trecand si pe la procuror, bagand banu’ la greu si la partidul propriu si la asa-zisii inamici politici, netulburati decat de teama de a nu da socoteala de propriile fapte. Ei isi vad de drum, halind nesatui din cornul abundentei financiare, un corn cu atat mai bine umplut cu cat e mai sarac cosul zilnic al romanului de pe strada.

Circula perpetuu, pe toate meridianele, reprezentantii alesi prin vot periodic. Pe plaje insorite, peste mari involburate, in ambele emisfere terestre si pacat ca nu exista si a treia, asa, pentru variatie. Chestionati telefonic in timpul deplasarii, se burzuluiesc la reporterii indiscreti. Luati la intrebari dupa revenirea in tara, nu stiu sa spuna ce au invatat din schimbul de experienta si habar n-au de numele omologilor cu care ar fi trebuit sa aiba macar un contact oficial. Sub presiunea unui iminent scandal de presa, li se mai cere uneori returnarea costurilor calatoriei de catre autoritatea care ar fi trebuit sa-i verifice inainte de a se cheltui banul public, si nu dupa!

Consecinta directa a functionarii jafului si coruptiei in regim de perpetuum mobile este revarsarea permanenta din preaplinul cornului abundentei, in conturile si viata de zi cu zi a celor ce intretin jaful si coruptia. Cine si cand va fi pedepsit e una dintre ecuatiile cu multe necunoscute si poate fara solutii in lumea reala. De multe ori, aducerea in atentia opiniei publice a cazurilor de coruptie e singurul mijloc de a impiedica musamalizarea acestora. Dar pentru blocarea informatiei se gasesc solutii oricand! Un mic efort legislativ ar putea pune capac indiscretilor din presa hotarati sa arate cine e cercetat penal si pentru ce. Prezentarea de imagini cu persoane aflate in ancheta fara acordul acestora (de parca s-a mai vazut hot sa fie de acord cu popularizarea propriilor fapte!) poate fi pedepsita chiar si cu 7 ani de puscarie, adica mai mult decat unele dintre infractiunile comise de cei cercetati penal!

Totusi, orice am face pe lumea asta si pe oricare alta, legile fizicii nu pot fi trisate. Jaful si coruptia care pun in functiune cornul abundentei pentru jefuitori, corupatori si corupti, nu reprezinta un perpetuum mobile. Exista o sursa permanenta de alimentare si aceasta este banul cetateanului. Fie direct, ca in cazul megaescrocheriilor cladite pe fundament de credulitate, fie prin contributiile la bugetul de stat saracit de finantarea pierderilor acceptata cu suspecta ingaduinta de chiar cei care ar trebui sa-i puna capac, banul cetateanului iese mereu in pierdere. Tot ce apare cu plus in conturile „baietilor destepti”, se regaseste cu minus in nivelul de trai al contribuabilului. Ca sa nu mai vorbim de pierderile generate de risipa, management defectuos, incompetenta, caci pe plai mioritic se fura fara limita si se strica, din prostie, dublu de atat.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
„Labirint de decembrie”(89)

Era parca ceata...o ceata de neguri ce dur stapanea intinsul de-argint. Eram schingiuiti de spasme si friguri... In fata ne-apare...

Închide
18.119.253.133