Mircea Ivănescu, prieten poet şi excelent îndrumător literar de neuitat, amintea că moartea nu înseamnă sfârşitul vieţii, nici al trecerii prin lume.
În urmă cu două zile am vorbit cu tatăl meu la telefon. În ciuda îndelungatelor suferinţe, cu un picior amputat, un singur rinichi şi cu vederea slăbită mi-a vorbit de una şi de altă, de valea cu pruni, de recolta de porumb şi m-a întrebat dacă mai cumpărăm struguri la toamna să facem vin.
M-a întrebat de fiecare dată când vin acasă. Acolo unde sunt părinţii este casa. Când părinţii se sting nu mai avem unde merge.
O lume se destramă, precum umbrelele din păpădia uscată şi se duc care încotro.
Despărţirea fizică nu anulează lumina relaţiei dintre fiinţe, rămâne atârnată în ceruri şi ne anunţă mereu că moartea nu e punctul terminus al existenţelor noastre.
Noi, urmaşii, suntem cutia de rezonanţă ce preia ecoul cântecului, al părinţilor dragi.
Tatăl meu s-a luptat cu moartea şi cu boala.
Şi-a început viaţa de copil prigonit, plecat de la ţară, ucenic şi apoi muncitor. A cunoscut umilinţa, oboseala celor trei schimburi într-o fabrică rece şi hidoasă.
Ultimele sale cuvinte de acum două zile erau:
– Am muncit prea mult şi fără rost. Nopţile lângă strungul sleios, nevoia de a pune producţia şi planul la export mi-au mâncat sănătatea…
S-a stins şi nu e vorba doar de o simplă drama personală, e vorba de o generaţie sacrificată, trădată de trei epoci diferite.
Nu e durere mai înalta şi cuţit mai ascuţit să mă spintece decât imposibilitatea de a fi în alaiul ultim către cimitir.
Altfel spus mi-am făcut datoria de a veni acasă şi de două ori pe an din îndepărtata Canada sau Florida. Am renunţat la concedii în locuri strălucitoare şi am ales să fiu alături de părinţi pe neasfaltata stradă Ana Ipătescu.
Am adus destule flori în timpul vieţii sale.
Să nu plângem la moarte şi să credem în revedere, vorba regretatului poet Mircea Ivănescu:
1.
sigur că nu este adevărat. murind
nu revezi pe nimeni – moartea este un val lung
care te poartă cu ochii închişi – şi te leagănă –
şi la început e un somn, şi pe urmă o uitare –
şi pe urmă timpul îşi pierde orice înţeles,
este numai o linişte care se întoarce asupra ei înseşi
cu un singur ecou – şi acela e-un nimb,
ca flacăra lumânării – şi pe urmă lumina
îşi pierde orice înţeles – şi pe urmă tăcerea
îşi lasă deoparte înţelesul – şi suspendat
în ceva care nu mai are vreun înţeles – şi nimic pe urmă, nici
descărnarea de înţelesuri, plutirea în nimic,
cu scheletul nefiinţei, gură în gură,
nu mai există. pe urmă nu mai este nici un pe urmă
dar nici vreun acum, şi nu mai este nici moarte.
(despre moarte ca revedere)
Domnule Florin Predescu, ne intristeaza vestea mortii tatalui dumneavoastra si va suntem sufleteste alaturi!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Dragul meu prieten, ne cunoastem si ne iubim ca fratii de aproape 35 de ani deja. Cam tot atunci l-am cunooscut si am invatat sa-l stimez si pretuiesc pe parintele si pe mama ta de la Sibiu. Sant cu gandul alaturi de tine, de mama ta, de toti cei dragi si apropiati voua in aceste clipe de infinita durere. Dumnezeu sa va dea consolare voua si liniste vesnica sufletului celui plecat in nefiinta. Cu drag, Stef
Der Tod ist groß.
Wir sind die Seinen
lachenden Munds.
Wenn wir uns mitten im Leben meinen,
wagt er zu weinen
mitten in uns.
(Rainer Maria Rilke)
Draga Florin,
Condoleantele mele! Treci prin momente foarte grele si te inteleg.
Cu drag
Wanda
Dragă Florin, ştiu cum e şi mai ştiu că, în asemenea cazuri, cuvintele rămân neputincioase şi nu pot exprima ceea ce simţi. Nici eu nu pot să-ţi spun decât: DUMNEZEU SĂ-L IERTE ŞI SĂ-L ODIHNEASCĂ.
Te imbrăţişez,
Silviu
DUMNEZEU SA-L IERTE: SUNT ALATURI DE TINE MACAR CITEVA CLIPE. MAI MULT NU PUTEM DRAGA FLORINE, ABIA AZI AM DAT INTIMPLATOR DE VESTEA TRISTA. PA