Abia astept sa ma reintorc in Sibiu, pe al carui peron ma mai asteapta prietenii de o viata.
Andrei Ileni a debutat la peste 40 ani asemenea lui Arghezi si ramane intotdeauna un copil teribil al unei poezii ce nu se mai scrie de ani, fiind considerata cumva prea incifrata. Un talent si un om de mare rafinament nu s-a inghesuit niciodata la portile publicarii.
Din perioada adolescentei s-a bucurat de sprijinul poetului Ion Mircea si al lui Stefan Aug. Doinas, Mircea Ivanescu, Dinu Flamand. A fost prieten si coleg de clasa cu Emil Hurezeanu. Daca alti confrati de breasla au disparut tragic (prozatorul Vladimir Munteanu, poetii Iustin Panta si Daniel T Suciu), altii au parasit tara, iar altii au urmat alte vocatii diferite artei scrisului, Andrei Ileni ramane indiscutabil un fidel al poeziei si al jurnalismului in orasul Sibiu, oras pe care nu l-a parasit niciodata si pe care il revendica a fi orasul cel mai frumos din lume. Ne leaga o prietenie de peste trei decenii. Am fost vecini de cartier si ne regasim din nou in randurile publicatiilor sibiene, intr-o vecinatate mai buna.
Andrei Ileni a obtinut insemnate premii de poezie si numele i-a fost prezent in Transilvania, Euphorion, Tribuna Sibiu precum si in alte prestigioase publicatii din tara. Are doua aparitii editoriale de poezie, iar in curs de pregatire, o carte de publicistica.
Ar fi putut fi un excelent politician sau jurist, un redactor sau parlamentar, dar Andrei Ileni traieste dintr-o modesta pensie si retras in sine, dezamagit de “haosmos-ul” politicii actuale, de incapacitatea readucerii Romaniei pe un piedestal de tara europeana avansata.
Il propun cititorilor portalului RLIV ca pe un adevarat poet si jurnalist in sensul superlativ al misiunii scrisului.
Ii citez un pasaj dintr-un editorial publicat in Tribuna Sibiu:
“A mai lăcrimat Preşedintele pe ici-colo, când cu ocazia \”rezolvării răpirii\” din serialul irakian, când cu demisia înseilată a consilierei Udrea sau, mai recent, în loja din tribuna unui stadion de fotbal, sau la un ceas de taină prelungită în restaurantul Potcoava.
Preşedintele nu a lăcrimat – aşa cum s-ar fi cuvenit unui pater familias – la divorţul fiicei sale şi nici nu şi-a încrustat o lacrimă în balustrada podului de la Mărăcineni. De fapt, preşedintele este \”defectat\” – adică, limbut-lacrimogen, în funcţie de aspiraţiile mandatului său. Fără a-i calcula perspectivele mandatate prin votul alegătorilor şi, nicidecum, prin aplauze bisate la băşcăliile cotidiene de pe puntea Cotrocenilor. Numai că, de acum doi ani, mandatul său nu mai are perspectivă politică, ci, doar morală. Ceea ce nu este puţin, dar pentru el este cu supra-putinţă de anticipat. Şi, atunci izbucneşte în plâns.
Un şef de stat care şi-a înnăbuşit vocea în lacrimi, la Bruxelles, e prea de râsu’-plânsu’, ca să nu spun că pigmentarea haotică a discursului în faţa celor douăzecişipatru de şefi de state, premieri şi diplomaţi europeni, cu invective şi, apoi, prin subclasarea premierului Popescu Tăriceanu, este o demonstraţie clonată a neputinţei bărbăteşti, stropită cu lacrimi andocate la peronul de servici al Cotrocenilor.
Preşedintele Băsescu nu este un cinic antologic. El lăcrimează doar din răutate. Infantil, ca în ciclul primar, domnul Băsescu se află în faza de menopauză lacrimogenă. Îşi aruncă ancora prin fiorduri pline de solzi lăcrimoşi: crede că dimineaţa, când se priveşte în oglindă, se desfată cu propria-i momeală.
L-am văzut pe Boris Elţîn beat – suflând în trompeta Europei, la Berlin – şi am vizionat un moment de Balşoi – Băsescu la Bruxelles. Omul acesta este de plâns, din moment ce a ajuns la îndemâna propriei băşcălii prezidenţiale.”
Nu-mi pot imagina Sibiul fara poetii ei, mai ales unde traditia repunerii baladei de catre cerchisti si organizarea Maratonului de poezie reprezinta doua coordonate esentiale ale dezvoltarii poetice actuale.
Regret absenta poetului Mircea Ivanescu de la Maratonul de poezie din octombrie 2007 din motive de sanatate, dar si cea a lui Andrei Ileni.
Abia astept sa ma reintorc in Sibiu, pe al carui peron ma mai asteapta prietenii de o viata si poeziile lor.
Iata un recent pasaj de poezie, oferit portalului nostru de catre Andrei Ileni:
Le-am adus suferintã celor care m-au iubit intr-un oras cu rezonantã
1.
Orasul
Trotuarele pilduite intr-un fagure
si mersul printre lingourile de sub tãlpile arzãtoare
ale ursulinelor
dintr-un cartier de reghe,
Trotuarele se fac punte
si ce priveliste
te-ar cuprinde in orasul
cu lespezile peste casele
in orasul cu trotuarele mergãtoare.
Intr-un cartier unde se vánd tiglele
la anticariat
si se intra pe usa cuibului din ochii
de sub solzii vãzduhului de pe casã
cu tãlpile rase in memoria mortilior
si te uimeste gandul
in orasul cu trotuarele amãgitoare.
2.
Sibiu
Se bat clopotele
la ora 6 seara
se modeleazã un amãnunt.
Cum sa mángái clopotul
cánd sunetul este aici.Pe toarte
poate
o mánã se topeste pe linistea
dintr-un sunet
multiplu de 6.
Mai multe orase isi pregãtesc
in amãnunt
orasul.
3.
O carte postalã
Dintr-un oras cu numele sfársit
ca o sinagogã
cu numele soaptã
sau asterix
mã minunez si accept
ca un sfinx timpuriu
mã minunez cã trãiesti
intr-un oras cu orar de femeie.
4.
Absentã
Intámplarea e perpetuã
ca o crásma de cartier.
Nici eu nici doamna cu dioptrii
de pisicã lichidã
felinar privindu-te cu insistentã fardatã
dar mai ales
cu pasul de furnicã
nu-si poate imagina mersul
atát de subtire
atát de bilingv
de pe podul de fontã.
Fiindu-i pãrerea topitã
Intr-o crásmã de cartier
Nici eu nici doamna
nu ne mintim pe puntea de fontã.
5.
Ultima carte postalã
Orasul din jos se priveste
prin convexitatea amintirilor
prin ochii dintre solzii caselor.
O poartã inspre apus
si retina se desface printr-un gest.
Orasul nu existã.
Cel de deasupra e altã inchipuire.
Fãrã amintiri
fiindu-i interzisã intrarea in memorie.
Ea te loveste cu limba clopotului
precaut.
Pe tãcute.Sã nu se-audã in orasul de sus
concav si fãrã limbã proprie.
Orasul de jos e mut.
6.
Un oras infricosãtor si inutil
Eu nu
odatã ce stiu cã locuiesc
din moment ce stiu finalul.
Intriga e o tragedie
in traducerea eroticã cu ilustratii
de pe zidurile cetãtii.
Eu nu
din moment ce dansez
pe ziduri stãtute si cad din picioare
la 4 dimineata
\”stárnind singurele sunete din viata ta\”.
Eu nu locuiesc
in povestea cu inteles
si inchid usa si mã inclin in cetatea
ca sfársitul unei scurte iubiri.
7.
Melissos
(cãteaua orasului)
O confesiune e mai largã
decát patul dintre picioarele berzei cu sarpele in cioc
Si toc.Mã fac pisoi.
Incerc sã mã rog pe zidurile
din umbra lui
(Imi aleg cuvintele
si incerc sa vorbesc
de parcã mutenia e o torturã eroticã)
8
Orasul interzis
Nu sunt fiul tãu.Femeia mã revendicã
pe o peliculã tapitatã cu portretele altora
in memoriile din gándul pãianjenului
mã revendic
pe ziduri in unghiurile dintre cuvinte.
\”Si eu imi iau ochii mei verzi\”
si mã rãsfãt in plimbare.
La un moment tiglele erau verzi
si nicidecum ochii de pe orizontul piezis.
Se priveste cu privirea maternã dinaintea
privirii interzise.
Ca un iepure de casã in vizitele interzise.
Ca o privire prin care te uiti.
De parcã mi-as uita ochii pe pragul
din podul privirii.Mã uit ca proasta in ochi
un fel de amurg intr-o scenã de dragoste
si vine un ostas de mutenie.
Isi trage cuvintele peste fatã
la un moment pentru cã nu e fiul tãu
si nici imaginea cu o femeie
nu mã sperie.
Orasul e interzis.
Mã uit printre bronhii de tiglã de mánã.
Ea imi zãri silueta
alãturi de cea a sfioasei sale sotii.
la ora cánd isi lasã sunetul
la picioarele palatului intr-un oras cu bãrbatii ispititi in memorie.