Era parca ceata…o ceata de neguri
ce dur stapanea intinsul de-argint.
Eram schingiuiti de spasme si friguri…
In fata ne-apare un vechi labirint.
Deodata ceata s-a spart,disparuta,
gonita de vant in marea nebuna.
Un cantec divin de pe corzi de-alauta
Venea ca sa nasca in praguri furtuna.
Vajaitul ca vraja ne-atragea inauntru.
Prin colturi paianjeni-strajeri ne pazeau…
Mergeam prin padure,prin tainicul codru,
Departe,in neguri,flacari albe ardeau.
Cu gandul strapuns,cu inima franta,
Paseam peste oase,cruci si morminte,
fata ne era crispata si-ntinsa,
Doar pasul si firea se miscau inainte.
Labirint,catacombe cu colturi mizere,
Padure-ntesata de fiare si oase,
Chematu-ne-ati noaptea in cant si himere
Sa ne chinui fiinta pe pietrele roase?
Orbit,stapanit de fantasmele mortii,
Voiam sa te strig,sa te chem…Cu ce drept?
Stateam doar nauc,dezarmat,in bratele sortii
sa-si spuna verdictu-ntelept/
Tot mai aproape,noi tot mai departe
in labirintul ce-si pazea comoara…
Mormintele parca-ncercau a socoate
Anii ce-n spate-si duceau greu povara.
