Revin in Montreal, oras drag si parte din existenta mea. Fiul meu ma asteapta la aeroport, si, binenteles ca incep sa ma gandesc ca anii se deruleaza mult mai rapid cand ne privim pe noi insine in oglinda timpului alaturi de copiii nostri.
Aeroportul Pierre Elliot Trudeau (numele unui insemnat politician canadian) a cunoscut o renastere uluitoare in ultimii ani. Dintr-un aeroport local a devenit o importanta poarta de intrare inAmerica de Nord de proportie metropolitana: 11500000 pasageri si 213483 zboruri in 2006. Interiorul aerogarii straluceste in sticla, marmora, benzi rulante de zeci de metri, bistrouri, boutique-uri tentante.
O investitie de 417 milioane de dolari va asigura constructia unui cvartal de hoteluri Mariott si cu un metrou de legatura cu centrul metropolei.
Este orasul adoptiv al fiului meu si al primului sau an scolar. Pentru amandoi Montrealul ramane locul atator amintiri si al intalnirii a doi oameni despartiti de ani si de mii de kilometri.
Vorbim romaneste si sunt mandru ca un copil ajuns la varsta de 6 ani in Canada, ca apoi la cei 20 ani ai sai isi perfectioneaza exprimarea scrisa si orala in limba materna.
Isi doreste sa revina in vizita la Sibiu sa-si revada bunicii, sa cunoasca Romania cu ochii unui adult, si mai ales sa deguste mancarurile ardelenesti de care isi aduce aminte. Pentru el Romania inseamna locul unde parintii si bunicii s-au nascut, unde lumea petrece tot timpul si unde cainii si pisicile umbla nestingherite pe strazi.
Ii povestesc despre strada copilariei si despre schimbarile din ultimii ani si ca orasul natal dispune, in prezent, de un aeroport international, astfel ca dupa o escala in Europa occidentala putem ateriza direct la Sibiu, la doar cateva minute de casa bunicilor.
Traversam podul Jacques Cartier peste marele fluviu Saint Laurent.
Regiunea sudica a Montrealului (La Rive Sud) are o suprafata de cateva sute de kilometri patrati. Asezarea cu numele de Logueuil a fost fondata de catre seniorul Charles de Lemoyne in 1657, ca in timp devina o comunitate franco-quebecoisa, nealterata in pofida conglomeratului multinational din centrul orasului. Azi se numeste pur si simplu Montreal Sud.
Fiul meu conduce automobilul, candva il duceam eu la scoala ori la pescuit. Luminile, zgarie-norii, intreaga metropola se deruleaza in tacere. Tata si fiu impreunandu-si emotia revederii in a nu rosti mare lucru, ne lasam coplesiti de ploaia calda, ireala pentru un sfarsit de toamna.
Suntem in plina vara indiana!
Soarele incalzeste din plin, aerul se limpezeste, culorile premerg unei toropeli continue de aur fluid, alchimia toamnei invinge. Lumina si aurul se confrunta deasupra lacurilor sporind halucinatia. As zice ca ne regasim in muntii din Maramures, in salbaticia dulce tomnatica unde iarna soseste mult mai repede decat in restul tarii.
Casele albe sau bleu izolate una de alta se insira in pustietatea sudica a Montrealului, lanurile de porumb, cartofii si livezile de meri tradeaza ocupatiile agrare ale locuitorilor.
Vara indiana ca idee si metafora a facut inconjurul lumii prin cantecul regretatului Joe Dassin.
Rasfoind literatura americana, mai ales jurnalele si notele primilor imigranti francezi si englezi termenul de “vara indiana” este atestat pe la sfarsitul secolului al XVII-lea. Istoricul american Albert Matthews scrie un studiu cronologic exhaustiv legat de uzanta si semnificatiile fenomenului mai sus amintit(1902).
In regiunile nord-americane si chiar in Alaska intalnim un fenomen de incalzire brusca, de lumina abundenta si de moleseala varatica, improprie sfarsitului de octombrie sau inceputului de noiembrie. Textul urmator, scris in 1817 ne reda pastelul in care care automobilul nostru se lasa absorbit:
“Aerul este in plina delasare, totul e liniste, ca si cum Natura, dupa intreaga-i domnie in timpul verii, are nevoie de odihna.”(John Broadbury)
Fenomenul in sine reprezinta sfarsitul furtunilor de vara si disparitia fulgerelor si a tunetelor.
Un colonist francez pe nume St. John de Crevecoeur descrie intr-o epsitola datata la 1778 urmatoarele:
“Uneori ploaia este urmata de un interval de calm si de caldura, interval denumit vara indiana. Caracteristica acestei perioade de scurta durata este atmosfera de tacere si de limpezime, fara fum. Pana in acest moment, apropierea iernii pare indoielnica, care isi intra in drepturi pe la mijlocul lui noiembrie, desi caderi timpurii de zapada si scurte ingheturi apar deseori inaintea acestei perioade (de vara indiana).”
Sunt inclinat sa acord prioritate atribuirii adjectivului de indian(a) fenomenului meteorologic, unic ca un anotimp al locuitorilor nativi.
Albert Matthews precizeaza ca indienii se foloseau de acest anotimp in anotimp ca sansa ultima a consolidarii proviziilor de subzistenta pentru perioada iernii: vanatul animalelor iesite parca inselate de vara ultima in luminisuri si pe malul lacurilor; perioada in sine coincide cu ultima recolta de cartofi, fructe, porumb, iar vanturile calde dinspre sud-vest tipice sezonului indian semnifica o ”binecuvantare”, un privilegiu divin.
Mai departe printr-o analogie regasesc un tonus nostalgic blagian, transpus in volumul postum Vara de noiembrie, caracterizat prin tristetea iubirii neimplinite si prin senzualism: „Spicele-n lanuri – de dor se-nfioara, de moarte,/ cand secera lunii pe bolta apare./ Ca fetele cata, cu parul de aur,/ la zeul din zare.”
Canadienii francezi isi orneaza intrarile cu dovleci de toate formele, micile hanuri si restaurante servesc un meniu specific sezonului: supa de potiron (un soi de dovleac), dovleac la cuptor, placinta de dovleac, porumb fiert, carne de vanat, si mai ales cateva mancaruri traditionale cum ar fi “la tourtiere”, un fel de placinta, a carei vechime dateaza din 1630, in Canada; si in mod sigur apartine colonistilor francezi. Prin asociere de nume, cred ca turta ca fel de mancare din Romania nu ar fi departe de influenta vreunui element gastronomic medieval raspandit in anumite zone ale tarii noastre. Nu e deloc acelasi lucru cu tarta. In limbajul bucatariei franceze se face diferenta dintre tarta (tarte) si turta (tourte).
Este ziua lui Sebastian. Am fi putut alege restaurante selecte sau un bistrou citadin. Suntem invitati de catre niste prieteni pe care nu i-am vazut de peste 10 ani. Sarbatorim la capatul lumii si cinstim asa cum am invatat de la parinti si bunici pahar dupa pahar, cu mancarurile pregatite acasa. Gazdele, un cuplu fericit si primitor, ne coplesesc cu un meniu constituit din ingrediente naturale, provenite din gradina si recolta proprie. Suntem la tara, departe de betonul metropolei. Am impartit acea placinta de carne, simpla si delicioasa, gustul exotic dat de prezenta unei combinatii de scortiosara si de cuisoare.
Un alt produs specific Quebec-lui este siropul de artar prezent in deserturi si chiar in fripturi de porc si in medicamente naturale.
Iarna e lunga in provincia Quebec, nu departe de marele nord, insa spiritul francez spre deosebire de cel englez nu esueaza in depresii nervoase si nici in apatia scandinava. Se spune ca vantul bate de doua ori pe an: sase luni vara si sase luni iarna. Francezii sunt joviali si glumeti, gata sa traga o dusca. Onomastica localitatilor franco-canadiene aminteste de spiritul catolic: St.Dominique, St.Hyacinthe, St.Hubert, St.Lambert etc., dar la fel ca si in cazul romanilor sarbatorirea unui sfant devine prilej de petrecere si voie buna, nu numai de evlavie exagerata.
Gazdele, Catherine si Jean, au tinut sa cante cu noi si sa invete “Multi ani traiasca”.
Nu am plecat insa fara a cere reteta mancarii traditionale, numita “tourtiere” pe care o transcriu cititorilor sibieni, de aici din St.Dominique, un sat de cateva case in plina vara indiana:
TOURTIERE
Aluatul simplu si poate fi pastrat prin congelare.
Amesteca:
4 cesti faina
1 3/4 cesti margarina
1 lingurita de sare
Adauga:
1/2 ceasca apa rece
1 lingurita de zeama de lamaie sau otet
1 ou
Ingredientele pentru umplutura:
500 grame carne tocata de porc
1 cartof copt
2 catei de usturoi
1 ceapa mai mare taiata fin
1/2 lingurita de sare
1/2 lingurita de sare
1/2 lingurita de scortisoara
1/4 lingurita de cuisoare
varf de cutit de nucsoara praf
1/2 ceasca zeama de supa de pui sau la nevoie facuta din knorr sau vegeta
(1 ou pentru a unge aluatul placintei inainte de a fi pusa la cuptor)
Preparare: Cartoful copt inainte se curata si faramitat se amesteca impreuna cu carnea si celelalte ingrediente aratate mai sus si se prajesc usor intr-o tigaie si se adauga putin cate putin zeama de supa pana cand umplutura se reduce si ia consistenta preparatului de chiftele. Se aseaza intre doua straturi de aluat intr-o forma de rotunda cu diametrul de 27-30 cm se unge cu ou si se pune la cuptor timp de 50 minute.
Bon appetit !
A consemnat Florin PREDESCU