Într-o noapte,
Aşa, pe neaşteptate,
Am luat-o pe mama de mână
Şi am purtat-o cu grijă peste tot.
Era slabă.
Era atât de bătrână!
I-am arătat treptele.
Să nu se împiedice, să nu cadă.
Pragurile.
Să se aplece, să nu se lovească.
Uşile.
La care nu ar trebui
Să bată vre-odată.
Colţurile străzilor
De care ar trebui să se ferească.
Încet, încet,
I-am descifrat legile oamenilor,
I-am şoptit rugăciunile.
Să le înveţe.
Până dimineaţă întinerise.
Era o altă femeie, acum.
Era prima femeie de care îmi aduceam aminte.
Mă purta de mână peste tot:
Treptele, pragurile.
Mă învăţa despre mândrie,
Despre păcate, despre judecată,
Despre umilinţă,
Despre rău, despre bine.
Colţurile străzilor,
Uşile la care să nu bat niciodată.
Când m-am trezit zgribulit,
O rază umilă
Pătrundea printre obloanele trase
Până la tabloul mamei de pe perete.
Camera nu mai era îngheţată.
Dan David, Los Angeles, iunie-06-2006.