Şed pe balansoarul din grădină în adierea după-amiezii de toamnă. Culorile toamnei mă îmbracă în lumina Soarelui blajin. Gîndurile îmi zburdă către meleagurile încă nestrăbătute.
Părăsesc tărîmul terestru presărat de neînţelegeri umane, pîrjolit de arşiţa dogoritoare şi spălat de ploi nestăpînite. O parte din transfărmările climatice din ultimii ani se atribuie generaţiilor de creatori ai vieţii mondene, creatorilor industriilor şi tehnologiilor; dar oare ei au adus arşiţa ce arde pădurile şi ploile devastatoare? Oare această dezvoltare din ultimii 150 de ani tereştri să aducă ravagiile climatice şi ne-nţelegerile ce înveninează relaţiile dintre marile comunităţi religioase umane?
Plec în spaţiu altora.
Mă regăsesc pe un istm, înconjurat de apa nemişcată a lacului. E o singură cabană de lemn lustruit de trecerea timpului. Culorile toamnei mă acompaniază. Pe malul celălalt, nu prea îndepărtat, o mică cascadă împrospătează lacul. Sînt îmbrăcat lejer într-o galabie, dintr-o ţesătură indiană de culoarea şofranului, de-asupra o pelerină uşoară de pînză topită ţesută des, de culoarea portocalei. Sînt singur. Străbat încăperile mici ale cabanei, făcînd inventarul. În cuhnie, lipit de perete, un cuptor de lut ca în casele medievale, cîteva oale de tuci, cîteva castroane de lemn; un hîrdău cu boabe de orez tibetan, un altul cu ovăz (quaqer), un boţ mare de sare, un vrej de ardei uscaţi, altu cu usturoi, altu cu ceapă. În colţ, un hîrdău pentru apă. Străbat camera de lîngă cuptor, un prici o masă şi o nişă plină cu hîrtie albă de diferite mărimi, guaşe, creioane. În ultima cameră, o fereastră spre răsărit, privind spre muntele împădurit, îmbrăcat şi el în culorile toamnei. În firidele de lîngă fereastră, lumînări din ceară pură şi chibrituri; în centru o măsuţă scundă cu un opaiţ, şi un covor de papirus făcut sul. În spatele cabanei, cîteva lemne, un topor, o pană de despicat, un vătrai.
M-am trezit în spaţiul sihastrului. Dimineaţa, după ce am făcut focul în cuhnie, mi-am făcut o fiertură de quaqer, mi-am pregătit pentru resul zilei un orez, apoi am plecat de-a lungul lacului. Am cules fructe de pădure, ierburi pentru ceai, ciuperci, şi în amurg, am mai făcut un tur pentru vreascuri şi lemne. A doua zi mi-am început-o cu o baie în lac, înotînd pînă soarele s-a ridicat de-o suliţă. Apoi m-am întremat cu o fiertură şi ceai. Ne-avînd companie mi-am petrecut timpul în meditaţie.
În una din dimineţi, după ce m-am întremat cu un ceai şi o turtă de orez, mi-am făcut o mică desagă şi am urcat de-alungul cascadei. Am urcat muntele, înţelegînd că mă aflu într-o căldare vulcanică. În drumul de întoarcere mi-am făcut o suliţă reuşind să prind 2 peşti. Această aventură am mai făcut-o o dată la cîteva zile.
După cîteva zile m-am apucat să folosesc guaşele, desenînd îmrpejurimile reflectate în lac. Serile din ce în ce mai lungi, le-am folosit aşternîndu-mi crîmpei de amintiri, zilele din ce în ce mai scurte, gospodărind, ca apoi pe la amiază să aţipesc urmărind cîte un nour pe cerul încă senin. Am continuat cu meditaţia, înţelegîndu-mă pe mine şi Universul căruia îi aparţin. Mi-am odihnit, timp de o toamnă, sufletul şi mintea.
Dimineaţa m-am trezit brumat. O pojghiţă subţire de gheaţă mi-a anunţat sfîrşitul toamnei. Zgribulit am dereticat cabana; voci s-au auzit în prag; un sihastru cu cîţiva învăţăcei însoţiţi de catîri au adus provizii. După ce ne-am bine-cuvîntat, m-am regăsit pe balansoarul din grădină zgîlţîit de furtuna ce se apropie în lumina fulgerelor. Am strîns pledul portocaliu, încălzindu-mă cu un pocal de vin fiert în faţa flăcărilor jucăuşe ale căminului.
