Stau atârnat, boccelit de plecare.
fraţii fac semne cu crenguţe disperate
părinţii scuipă lapte
de mamă fermentat
ce cuib ciudat
zic eu tatuat, gata de drum
privind spre gara toată fum

tu desenezi cu unghia o patrie
care să ne ţină copiii în leagăn
şoptind cât de mult ne iubim
deşi avem tensiunea poetic redusă
buchetul scăldat de lumina stelară
scripet de vagon pe care mişună
crabii de noapte
soldaţi pe-un front

şi uite, curge magiun ca un bocet
şi morţii vin încolonaţi
cântând un marş de despărţire
iar crucile din vale ard

din umbre vechi de cimitir
îmi strâng memorii ce plutesc
şi-mi cer străbunii, înapoi la vetre
străvezi fantome ce păzesc
trecutul nostru plin de pietre.