ACUM.TV

 
Natalia Kanevskaia, Radio Europa Liberă / Radio Libertatea, 24 iunie 2014, articol (http://www.rferl.org) preluat cu permisiunea Europei Libere.

[„Putere blândă” (soft power) : influenţarea opiniei publice prin mijloace indirecte – prin influenţă ideologică, precum şi pe căi mai puţin transparente şi lobbying prin intermediul unor organizaţii cu aspect inofensiv/ n.red.]

În toiul criticilor pentru acţiunile sale în Ucraina, Moskova îşi intensifică eforturile de a-şi repara imaginea şi a-şi face cunoscută opinia în Europa, think-tank-urile (centrele analitice) şi mass-media finanţate de Rusia muncind intens pentru a-i seduce pe Europeni.

Franţa pare să fie ţinta principală a campaniei „soft“ a Kremlinului pentru refacerea imaginii Rusiei în străinătate. În Franţa sunt domiciliate numeroase organizaţii care promovează tot ce este legat de Rusia, inclusiv guvernul său. Multe dintre ele se crede că sunt finanţate de Statul Rus.

„Avem o Rusie aşa cum doreşte ea să apară în străinătate”, spune Cecile Vaissie, profesor de limba rusă la Universitatea din Rennes. „Şi se găsesc întotdeauna oameni dispuşi să finanţeze acest gen de activităţi politice de imagine”.

După opinia d-nei Vaissie, „Institut de la Démocratie et de la Coopération“ cu sediul la Paris, o fundaţie politică întemeiată în 2008, urmează neclintit o linie politică pro-Kremlin, deşi nu este legată formal de guvernul lui Vladimir Putin.

Pe site-ul său se afirmă că Institutul se ocupă „de relaţiile est-vest şi de locul Rusiei în Europa” şi că este finanţat de „sponsori privaţi”.

Institutul este condus de Natalia Narociniţkaia, fost deputat în Duma de Stat şi care a lucrat la Reprezentanţa URSS din New York la Naţiunile Unite. În Duma a funcţionat şi ca adjunct al preşedintelui Comitetului Dumei pentru relaţiile externe.

Această funcţie avută anterior de Narociniţkaia indică foarte bine care sunt opiniile sale”, spune d-na Vaissie. „Nici un ziarist n-a fost capabil să descopere cine finanţează Institutul”.

Director al programelor de cercetare a Institutului este John Laughland, un eurosceptic britanic ale cărui opinii coincid cu cele ale Kremlinului într-o serie de domenii, incluzând politica faţă de Ucraina.

Într-un interviu din decembrie 2013 acordat unei televiziuni de stat din Rusia, el a condamnat rolul partidului Svoboda, „de extremă dreapta şi ultra-naţionalist” în protestele pro-europene de la Kiev şi a acuzat mass-media occidentale de „propagandă”, repetând tezele Moscovei după care protestatarii, precum şi guvernul născut din aceste proteste, sunt violent antisemite.

În 2004, în plină Revoluţie Portocalie din Ucraina, Laughland i-a numit pe protestatari „skinhezi drogaţi din Lvov” şi l-a acuzat pe Victor Iuşcenko, viitorul preşedinte, şi pe apropiaţii săi că-i susţin pe neo-nazişti.

Sponsori anonimi

Întrebat despre sursele de finanţare ale institutului, Laughland a răspuns că acestea provin de la Fondul Perspectivelor Istorice de la Moscova, care la rândul său este finanţat de sponsori anonimi şi este condus de aceeaşi Natalia Narociniţkaia. [Pe situl Fondului se poate citi că acesta beneficiază, temporar, de un grant din partea preşedintelui Rusiei / N.red.].

Laughland spune că la mesele rotunde şi simpozioanele organizate de Institutul de la Paris sunt invitaţi în mod regulat „oaspeţi din Rusia”. El neagă însă că organizaţia ar căuta să promoveze poziţiile Moscovei în problemele curente. „Suntem un institut rusesc, dar ne ocupăm rar de Rusia ca atare”, insistă Laughland. „Reprezentarea imaginii Rusiei este un rezultat indirect al activităţilor noastre”.

După spusele sale, misiunea Institutului este doar „să prezinte punctul nostru de vedere, un punct de vedere alternativ, asupra principalelor probleme din actualitate”.

Pentru observatori ca Cecile Vaissie de la Universitatea din Rennes, prezenţa la Paris a unei asemenea organizaţii este deosebit de tulburătoare, ţinând cont de marile restricţii pe care statul rus le impune ONG-urilor din Rusia cu finanţare străină (v. aici) , şi anume prin infama „lege asupra agenţilor străini” [conform căreia aceste ONG-uri trebuie să se înregistreze la Ministerul Justiţiei ca „agenţi de influenţă străini” şi să semnaleze această calitate în toate publicaţiile; ţinând cont de istoria sa totalitară, acest calificativ este, în Rusia, sinonim cu trădarea / N.red.].

Mass-media rusească încercă şi ea să insufle direct publicului francez poziţiile Moscovei. Astfel, mai multe publicaţii guvernamentale, printre care RIA Novosti, deţin situri Web, pagini on-line sau versiuni tipărite, toate în limba franceză, şi care propagă linia Kremlinului.

Apoi avem „La Russie d’Aujourdhui“ (Rusia de astăzi), un supliment lunar publicitar-redacţional al cotidianului conservator „Le Figaro“ (supliment şi site produs şi sponsorizat de ziarul „Rossiiskaia Gazeta“, el însuşi controlat de Kremlin). Însuşi titlul – „La Russie d’Aujourdhui“ – aminteşte de postul de stat de televiziune „Russia Today“, sau RT, al cărui jurnalist de frunte, Dmitrii Koşko, este un fidel al Kremlinului. [Acelaşi Dmitrii Koşko este şi preşedinte al Consiliului de coordonare al Forumului ruşilor din… Franţa / N.red.].

Dar cel mai aprig apărător al politici Rusiei a fost un canal online numit de-a dreptul „Prorusia TV”, care a fost creat acum peste un an şi care a fost închis în aprilie în urma reorganizării „Vocii Rusiei”, un post guvernamental căruia i-a aparţinut „Prorusia TV”.

„Discursul său pe teme ruseşti şi franceze era pur politic şi de extremă dreapta”, spune Cecile Vaissie. „Temele franceze erau apoi preluate şi dezvoltate de „Institut de la Démocratie et de la Coopération“ amintit mai sus. Prin urmare, aceste două structuri erau angrenate într-o strânsă cooperare ideologică”.

Poziţionându-se ca un canal rusesc îndreptat către o audienţă franţuzească, „Prorussia TV” a fost constant acuzată că îşi înşeală spectatorii.

Cecile Vaissie: „Jurnaliştii de la „Prorussia TV” făceau reportaje pe fundalul Pieţii Roşii sau al Kremlinului, dar în realitate totul era filmat la periferia Parisului, iar jurnaliştii pozau în faţa unor imagini de fond”.

D-na Vaissie afirmă că salariaţii postului au legături strânse cu partidul de extremă dreapta „Frontul Naţional”. Liderii Frontului Naţional aveau o prezenţă proeminentă la ştiri şi îşi exprimau dezacordul net cu politica guvernului francez.

„Era o pură manipulare finanţată de contribuabilii ruşi”, spune Vaissie.

Gaz şi vodcă

Se zvoneşte că şi Institutul pentru Democraţie şi Cooperare îşi coordonează acţiunile cu Frontul Naţional, informaţie pe care o dezminte.

Totuşi Laughland admite că mulţi simpatizanţi ai dreptei sunt admiratori ai Kremlinului, inclusiv conducătoarea Frontului Naţional Marine le Pen, care a vizitat Moscova în aprilie şi a purtat convorbiri cu preşedintele Dumei Serghei Narâşkin şi cu prim-ministrul adjunct Dmitrii Rogozin.

Marine le Pen cu vice-Prim ministrul D. Rogozin, un apropiat al lui Putin

„Relaţiile cu Frontul Naţional sunt foarte prieteneşti”, spune Laughland.

Analiştii afirmă că regimul lui Putin şi extrema dreaptă franceză împărtăşesc un model ideologic asemănător, bazat pe o atitudine antiamericană agresivă şi pe euroscepticism.

Cînd Rusia a devenit ţinta atacurilor occidentale din cauza anexării Crimeii, partidele europene de extremă dreaptă au sărit în apărarea Kremlinului, trimiţând observatori la referendumul din martie care a dus la anexarea peninsulei ucrainene.

Dar asemenea gesturi n-au contribuit la atragerea europenilor.

Analiştii subliniază că „puterea blândă” este de obicei însoţită de expansiune economică şi este practic ineficace în cazul campaniei guvernamentale, de sus în jos, care este genul de campanie pe care Rusia pare să o conducă.

„’Puterea blândă’ americană este exercitată prin companii ca Coca-Cola, McDonalds întâlnite la orice colţ de stradă, de îmbrăcămintea de gen american, pe scurt de elemente care nu sunt în mâna statului american”, spune Vaissie. „’Puterea blândă’ a Rusiei se exercită pe calea comunicării şi propagandei verbale, iar nu prin ceea ce face ca o ţară să fie cu adevărat puternică – firmele şi produsele ei. Tot ce avem din Rusia este gazul şi vodca”.

[Acest articol a fost reprodus şi pe situl StopFake . / n. red.]

Acest articol a fost publicat joi, 24 iulie 2014 la rubrica Extern, Ucraina.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.