Paulo Coelho in Romania – un scriitor pentru tineri?
Paulo Coelho, Alchimistul, ed. Humanitas, 2002,2005, (traducere de Gabriela Banu)
Paulo Coelho, scriitorul care pare a fi redesteptat gustul pentru lectura la tanara generatie, se afla in topul preferintelor generatiei tinere din Romania. Lucru ciudat – sa lasi magia calculatorului, fie si pentru o ora, doua ca sa citesti o carte? Se pare insa ca acesta este adevarul, nu numai in Romania, ci peste tot unde cartea scriitorului brazilian a fost tradusa. Minunea s-a petrecut in urma cu cativa ani, in Franta si mai apoi in toata Europa de vest, cand un editor obscur de la Paris a pariat pe Alchimistul si… a castigat! Dupa acel moment, Coelho a devenit best-seller adorat de cititori si injurat de critica… Seria romanelor de mare succes a continuat neintrerupt, si in Romania, si in lume. Dar sa vedem cum anume stau lucrurile cu romanul care a trezit interesul publicului, mai ales al celui tanar.
Alchimistul prezinta tema clasica a calatoriilor initiatice, care redevine interesanta – in parte din explicatii sociologice (turismul e un lucru dorit de toata lumea) – in parte prin farmecul universului prezentat: sudul Spaniei, nordul Africii, desertul, piramidele. Si mai ales prin bogatia de idei, de trairi prin care personajele prind viata. Santiago, pastorul are un vis: la umbra unui maslin se gaseste o comoara. Plecand in cautarea comorii este jefuit, supravietuieste ca baiat de pravalie la un arab, pleaca cu o caravana prin desert, intalneste triburi razboinice. Toate acestea insa trec pe un plan secund – in prim plan se afla Cautarea, descoperirea Comorii care se dovedeste a fi, de fapt, Dragostea. Totul invaluit de puterea visului si a magiei, de simbolurile prin care Lumea se dezvaluie initiatilor. Iar initiatii nu por fi decat cei care cred in Legenda personala – o sintagma ce desemneaza Visul, Dorinta de a realiza ceva in viata.
Santiago este un cioban, dar un cioban care citeste tot ce-i cade in mana in timp ce paste oile. Simplitatea caracterului sau este sursa de ironie bonoma:
– Ce ciudata e Africa, si-a spus flacaul. Sedea intr-un soi de bar asemanator altora pe care le intalnise pe stradutele inguste ale orasului. Niste barbati fumau o pipa uriasa, care trecea din gura in gura.(…) -Treaba de pagani, isi spuse in sinea lui.(…) Necredinciosii aveau o privire sinistra. In plus, in graba plecarii, uitase un amanunt, unul singur, dar care putea sa-l tina departe de comoara pentru mult timp:in acea tara toti vorbeau arabeste (Alchimistul, ed. Humanitas, 2002, pag.50)
Romanul a fost tradus in doua variante, ca sa spunem asa, prima aparuta la editura Nemira, care nu s-a bucurat de foarte mare priza la public, din cauze ce ne raman obscure. A doua traducere insa, aparuta la ed. Humanitas in versiunea doamnei Gabriela Banu, a fost un succes fulminant – concretizat in tiraje-mamut si editii peste editii. Versiunea aceasta pastreaza simplitatea expresiei – conform stilului auctorial – dar bogatia de idei se regaseste in culoare si expresivitatea atmosferei, in creionarea portretului moral al pastorului Santiago.
Coelho incearca, in acest roman mai cu seama, o depurare a expresiei pana la limitele saraciei – la el verbele a fi si a avea se afla in cantitati impresionante, si simplitatea expresiei a fost inlocuita de bogatia de trairilor personajului principal. Cu toate acestea, in versiunea romaneasca traducatoarea si-a dat silinta sa traduca ideea intr-o forma ceva mai plastica, fara a deveni, prin aceasta, o tradatoare a textului original. Iata cum suna in romaneste cateva aspecte din gasirea comorii:
-Vrajitor batran, isi zise flacaul. Stiai totul. Chiar mi-ai lasat ceva aur ca sa ma pot intoarce la biserica asta. Calugarul a ras cand m-a vazut intorcandu-ma in zdrente. Nu puteai sa ma scutesti de asta? -Nu, auzi el vantul, care-i spunea: Daca ti-as fi spus, n-ai fi vazut Piramidele. Sunt foarte frumoase, nu-i asa? (…) Dar vantul incepu sa sufle. Era Levantul, vantul care venea din Africa. Nu aducea miresmele desertului, nici amenintarea vreunei invazii a maurilor. Dimpotriva, aducea un parfum pe care flacaul il cunoastea prea bine si boarea unui sarut pe care-l vazu plutind incet, pana se opri pe buzele lui. Flacaul zambi. Era prima oara cand ea facea asa ceva. (Alchimistul, ed. Humanitas, 2002, pag.189)
De la acest roman pana la Vrajitoarea din Portobello (ed. Humanitas, 2007), stilul scriitorului pare a fi primit si recunoasterea criticii, care a tras concluzia: tanara generatie are nevoie de un stil nou, de personaje simple si de simboluri poetice incifrate in faptele de zi cu zi.