doar huruit de avioane mai spulberă tăcerea
şi eu ştiu că va fi noapte de foc undeva,
copiii vor sta lipiţi la sânul mamelor
taţii vor ameninta cerul cu pumnul,
pămîntul ve deschide răni de sînge…
pe masă joasă
ibricul de cafea încă aburindă
îşi joacă aroma dezmăţată de cardamon.
Nu sînt cadîne să ne veselească noaptea asta,
nu sînt dansuri legănate sub mătslini,
doar casa tremură din temelii
rachete se joacă pe cer,
detaşat şi ironic
se învârt în pămînt şi se fac lumină
Soarele sus,ziua învolburată,
simt o vagă aromă de vanilie regală
şi tot felul de orhidee discrete.
Îmi amintesc ultima ceaşcă întoarsă
mâinile femeii mergeau pe cai de zaţ
pecum în ceaslov buchisind
„te măriţi peste mari şi ţări” mi-a spus
şi eu n-am înţeles cum poate citi acolo aşa o poveste
poate arborele de cafea o scrie în seva lui
din pămînt aromat
şi cerul întreg e doar zgomot mare
mâine va fi sânge
mâine va fi strigat
cafeaua neatinsă în ceşti, sleită
nu povestete nimic