Nimic nu este mai pasionant, mai „patriotic” (evident, după discuţiile politice), decît să vorbeşti despre turismul românesc, despre marele său potenţial, despre frumuseţile României şi despre mirarea că, într-o ţară aşa de frumoasă, vin relativ puţini turişti străini. Oare de ce? De fapt, nu vin chiar aşa de puţini turişti străini, aş zice că vin chiar mai mult decît ar fi de aşteptat să vină.
1. România este o ţară frumoasă, mult mai frumoasă decât altele, de ce nu dau buzna turiştii străini?
Dv. aţi văzut vreo ţară urâtă, în Europa cel puţin? Eu nu. Orice ţară are ceva de spus, frumuseţea e relativă. Sigur că Valea Oltului este superbă, dar superbă este şi valea râului Soča din Slovenia ori Valea Dravei ori Valea Moravei ori Valea Strumei… Munţii României sunt frumoşi? Evident că sunt, dar vă asigur că cel puţin la fel de frumoşi sunt şi munţii Bulgariei şi ai Austriei şi ai Elveţiei… Sau aveţi cumva impresia că munţii au fost inventaţi de români? Îmi pare rău, aşadar, că-i voi dezamăgi pe „patrioţii” români, pe cei care prin patriotism înţeleg că se duc în piaţa public şi se bat cu pumnii în piept că ţărişoara lor e singura frumoasă din lume. Pe străini nu-i convingi cu aşa ceva şi nici măcar pe românii cu mintea normală, nenăpădită de buruieni patriotarde.
2. Românii sunt ospitalieri, primitori, prietenoşi
Adică am putea înţelege că alţii nu sînt? Dacă te duci în Austria, în Elveţia, în Franţa, în Germania, în Cehia… ăia te alungă cu pietre, de înjură şi îţi spun ca nu cumva să le mai calci în bătătură? Culmea este că acest clişeu al românului primitor încă prinde, el a fost lansat prin anii comunismului ca un fel de panaceu al problemelor de atunci: „sîntem săraci, dar primitori, ne iubim patria” etc.
Pe străini nu-i impresionezi însă cu acest clişeu, deoarece ei sînt obişnuiţi ca, oriunde se duc, să fie întîmpinaţi cu prietenie, cu ospitalitate. Vă asigur că nimeni, absolut nimeni nu face altfel, deoarece nimeni nu face bani din turism alungîndu-şi sursa de profit. Acest clişeu pică şi el.
3. Avem unicate mondiale
România are, e drept, un unicat european, Delta Dunării, zonă relativ puţin cunoscută de români, senzaţia mea este – bazată şi pe informaţii ale celor din turism – că străinii o cunosc mult mai bine decât românii. Pentru aceştia din urmă, Dobrogea înseamnă podul de la Cernavodă şi traseul Bucureşti – Constanţa şi de acolo la plajă. Extrem de puţin români o iau spre nord, spre Tulcea ori spre sudul Dobrogei, spre Adamclisi, dar le place să spună că, uite, ce monument frumos au construit romanii şi ce frumos a fost reconstruit! Câţi români l-au pipăit efectiv? Faceţi un sondaj sincer? Veţi fi dezamăgiţi, un procent infim.
Acum, după ce am păcătuit nepermis şi am dărîmat trei clişee frecvente, aş îndrăzni să fac un pas mai departe, să vedem dacă într-adevăr România este ori poate fi o ţară turistică. Da, România este o ţară turistică, o vizitează relativ mulţi străini, într-un număr suficient de mare, mai mare decât în urmă cu, să zicem, 20 de ani. România însă continuă să fie, în Europa, o destinaţie turistică de nivel 3, să spun aşa, neavând şanse să atingă nici măcar nivelul 2, darmite nivelul 1 (alături de Franţa, Italia ori Austria). Cei care visează la aşa ceva, trebuie să înţeleagă ce înseamnă turismul şi de ce turiştii preferă anumite ţări şi nu altele. Aşadar:
I. Ce ţări vizitează turiştii?
Pe locul I, în Europa, dacă nu cumva în lume, este Franţa. Urmează îndeaproape Italia, Austria, Elveţia, Grecia, Cehia (mai ales Praga, restul Cehiei e relativ puţin cunoscut; puţini ştiu, de exemplu, că Brno este capitala europeană a funcţionalismului interbelic). Ce caută turiştii aici? Cert nu zgomot, nu parcări alandala, manele şi alte manifestări de golănism social şi cultural. Caută arhitectură, istorie, cultură… Niciun turist „normal” nu caută hoteluri de lux, nu caută neapărat restaurante… ştie că, dacă va fi acolo, va sta undeva decent şi va mânca ceva rezonabil şi, în esenţă, bun.
Orice bucureştean a observat, fără doar şi poate, numărul tot mai mare de turişti (străini) în Centrul Istoric. Da, în „istoric”, deoarece orice turist tipic, normal caută istorie, nu altceva. De fapt, la Bucureşti caută ce caută şi la Viena, la Praga, la Paris ori la Roma: istorie. Ce înseamnă istoria pentru turişti? În măsură mică muzee, ci istorie reală, clădiri vechi, ruine, atmosferă… E firesc.
II. Ce aşteaptă un turist într-un loc necunoscut?
Fără doar şi poate, ceva specific, ceva local, ceva ce nu găseşte acasă ori, dacă există şi acasă la el, atunci acel ceva trebuie să fie altfel, altfel organizat, altfel prezentat. Eu am avut senzaţia, de exemplu, că zona de buticuri din Stockholm seamănă teribil de mult cu Lipscanii bucureşteni. Impresie? Subiectivism? Se poate. Cel puţin, aşa mi s-a părut în 1997, în iunie, cînd am fost acolo, impresie generată şi de faptul că majoritatea negustorilor din Stockholm erau, evident, străini, preponderent asiatici, orientali, atmosferă pe care o au, parţial cel puţin, şi Lipscanii bucureşteni.
III. Unde se află România ca destinaţie turistică?
Se află acolo unde e firesc să fie: într-o perioadă în care numărul turiştilor străini este în creştere, fără a fi spectaculos. Nici nu poate fi, atât timp cât România nu oferă, la scară mare ceea ce aşteaptă un străin: farmec istoric, atmosferă inefabilă, linişte… Nu sînt patriot? Se poate, depinde cum definim patriotismul. Dacă prin patriot înţelegem acel individ care sare în piaţa publică ori la un canal TV, recită poezii de Păunescu şi deplînge ţărişoara lui exploatată de străini, atunci – cert – demersul meu nu are rezonanţă. Dacă însă dorim realmente ca România să intre în grupul secund de ţări turistice şi să se apropie de acele destinaţii culturale tipice (Franţa, Italia, Grecia, Austria, Cehia…), atunci trebuie ca românii, inclusiv politicienii, să înţeleagă faptul că a fi o ţară turistică nu înseamnă să te baţi cu pumnii în piept, ci să construieşti o ţară civilizată, istorică, frumoasă. România este pe acest drum, dar este încă departe de destinaţie. Este însă meritoriu faptul că se fac eforturi în acest sens.
În mod evident, Bucureştiul nu este destinaţia tipică dacă vrei să cunoşti România, ar putea însă deveni dacă, într-o bună zi, acest oraş, nu lipsit de farmec pe alocuri, ar oferi ceva, acel ceva pe care nu-l găseşti în altă parte. Îmi propun ca despre Bucureşti să scriu cîteva rînduri cu altă ocazie.
România oferă, totuşi, destinaţii turistice dintre cele mai frumoase şi mai interesante, şi chiar sînt cunoscute de turişti, inclusiv de străini. 1. Bucovina şi Maramureşul (am stat vreo oră la Cimitirul Vesel de la Săpînţa, timp în care am văzut cel puţin 5-6 grupuri de turişti străini şi nu era sezon); 2. Cluj, Sibiu, Sighişoara, Bran (eticheta „castelul lui Dracula” e simplă vorbă, este probabil că Vlad Ţepeş nici nu a fost acolo vreodată acolo); 4. Oradea, Timişoara, Băile Herculane; 4. Delta Dunării şi Dobrogea, în general. Şi am mai putea cita cîteva zone, de exemplu Iaşii, un superb oraş netransilvan, cu o patină a timpului care-i dă un farmec deosebit. Puţin cunoscut ca destinaţie turistică.
Circulă de cîţiva ani o reclamă, aia cu crenguţa de brad a dnei Udrea şi cu sloganul „vizitaţi grădina Carpaţilor” (Visit the Carpathian Garden). Autorii sloganului, aflaţi pitiţi după birocraţia guvernului, şi-au ales un public ţintă corect, pe cei îndrăgostiţi de natură, de peisaj… Din păcate, această categorie turistică este relativ limitată. În plus, un slogan nu rezolvă marile probleme ale României turstice: infrastructura, căile de acces, civilizaţia străzii, golănismul cultural de care vorbeam. Nordul Dobrogei, de exemplu, nu numai Tulcea şi zona Deltei, oferă un peisaj cu totul aparte şi, în plus pentru turistul avid de cultură, poate oferi: biserica paleocreştină de la Niculiţel, cetăţi greceşti şi romane, mănăstirile presărate de-a stînga şi de-a dreapta drumului naţional Constanţa-Tulcea (Cocoş, Cilic-Deré…), satul lipovenesc Jurilovca şi cetatea antică de la capătul său… cîţi români au vizitat toate astea măcar o dată în viaţă? Pentru românul „patriot”, traseul standard e la mare, la plajă unde vede nişte banale amenajări hoteliere, pe care le vezi pretutindeni pe malul oricărei mări, de multe ori mult mai bine făcute şi mult mai frumoase.
Interesant, autorităţile române, deşi au zeci de locuri culturale şi istorice, nu fac nimic pentru a-i duce pe turişti acolo, după care se lamentează că, vai, cum de nu vin turiştii într-o ţară aşa de frumoasă! Vorba bancului amar: România? O, o ţară superbă, păcat că e populată de români. Da, acei români patrioţi care, după ce termină circul cu bătutul în piept că sînt patrioţi, ignoră Băile Herculane, ignoră frumuseţile Dobrogei de Nord, ignoră colosala cetate romană de la Porolissum, ignoră Sarmizegetusa, ignoră tot ce înseamnă istorie „grea”, profundă. Se amăgesc spunînd că Ceauşescu a dărîmat un sfert din Bucureşti, distrugînd altă zonă istorică. Se înşală, acel Bucureşti profund, sufletesc, nu l-a dărîmat numai Ceauşescu, l-au dărîmat politrucii şi imbecilii care au condus această ţară şi care nu reuşesc să priceapă că istoria se face greu, piatră cu piatră, dar se distruge foarte uşor. Ca să refaci istoria Bucureştilor trebuie ca, iar şi iar, să investeşti talent, muncă şi mult suflet. Or, asta nu pot face cei care au condus România în ultimii 25 şi nici cei care o conduc azi. Dacă ar fi putut, s-ar fi văzut. Au putut să menţină România la nivelul de destinaţie turistică de nivel 3, aşa a fost şi acum un secol şi în urmă cu 50 de ani, nimic nou. Faptul că a crescut numărul de turişti se datorează schimbărilor politice de după 1989 şi datorită faptului că turismul a devenit un business, lumea se mişcă, doreşte să vadă, să afle, să fotografieze…
România are nevoie de un impuls turistic, iar acel impuls nu-l va da nici U.E., nici NATO, nici Obama, nici Merkel, nici Putin… Dacă e să-l dea cineva, acel cineva vom fi noi şi nimeni altcineva.
P.S. Pe „sănătoasa” linie a birocraţiei neocomuniste, guvernul a mai inventat ceva: paşaportul pentru promovarea turismului românesc! Între cei care l-au primit, Simona Halep. Săraca Simona! După ce, ani de zile, inclusiv prin sacrificii financiare ale familiei, a ajuns în topul celor mai bune jucătoare de tenis, fără ca statul să o ajute cumva, statul îi dă o bucată de hîrtie. Asta a priceput dl Ponta din problemă, asta face: împarte hîrtii.
O fi un loc comun ca romani sunt primitori… insa asta este adevarul!
Insa ar trebui sa facem o diferenta intre ospitalitatea particulara, a individului, si cea intitutionala (a hotelului de exemplu)… Din pacate noi stam f prost la cea institutionala …
Iar turismul este treaba seriaosa, institutionala !!! Aici ar fi enorm de multe de facut ..
A ca observatie – noi am fi avut sansa unui turism balnear.. Insa nu stiu ce s-a mai ales din statiunile balneoclimaterice. (Observatie de acu vreo 3 ani … Hotel Paradis din Mangalia.. ma rog era extrasezon .. INSA in vremurile sale de glorie cand era Siemens … in extrasezon nemtii federali ocupau doar juma din locuri!! A da.. si Siemens era facut dupa planuri rfgiste, dupa ideile de confort refegiste … Si nu cred ca dupa 1989 reumatismele au dosparut din Germania unificata sau ca idea de confort a nematului a evoluat dramatic [umbla vorba ca neamtu dorea totu la un loc : hotel, restaurant, tratament, plaja si bar .. Siemens le are pe toate la un loc..])
@Ghita Bizonu
„Insa ar trebui sa facem o diferenta intre ospitalitatea particulara, a individului, si cea intitutionala (a hotelului de exemplu)“
Dv. cum faceți diferența? eu nu știu cum aș face-o. Adică să înțeleg că ați experiențe negative în alte țări, cînd ați ajuns acolo, în țara X, ați fost înjurat, amenințat și aruncat peste frontieră în șuturi, doar la noi v-au pupat, v-au mîngîiat și v-au dat mîncare gratis.
Adevărat de la un capăt la celalalt al acestui micro-studiu !
Domnul Ghiţă Bizonu a subliniat un aspect scăpat din vedere de Stimatul Domn Profesor, staţiunile balneare! Ştie lumea că Slănicul Moldovei, cândva o staţiune de frunte în tratamentul bolilor de stomac, a ajuns o ruină, aproape izolată de restul lumii, de când a fost cumpărată, în mare parte, de doi frati rromi- „fraţii Ch……si”? Aceiaşi care, s-au prezentat la un Director general de Combinat mare, cu o valiza de bani, spunând: „Uite coane-miliardul, mânca-ţi-aş ochii, da-mi fierul vechi, adică tot combinatul!!”
Turismul îl pot face oameni cu o cultură avansată.
Oare Doamna Udrea nu şi-a dat seama că în loc de lozinca: „vizitaţi grădina Carpaţilor!”, putea folosi cu mult, foarte mult succes, zisul papei Ioan-Paul, espre România,şi să spună: „vizitaţi Grădina Maicii Domnului?”, asigurând cel puţin un flux de turişti credincioşi?
Domnule Paliga
dvoastra, obisnuielnic, exagerati…
Nu este vorba despre amenintat, aruncat in suturi (desi azi se cam pare ca in UE romanii sunt Untermeschenii de serviciu!) ci de fpatul ca romanii sunt mai cordiali cu starinii. Mai primitori. La nivel particular. Hai p’a buna … in Romania iti inviti prietenii la tine acasa… in unele tari civolziate se zice ca se invita la restaurant ca amicu sa nu ii pangareeasca sacrul lacas …
Cum am zis la nivel particular. Nu institutional, industrial samd. O fi rea vointa din partea dvoastra? Sau cumva nu reusiti sa faceti distinctia intre „particular”, adica reactia omului simplu fara nici un interes material si amabilitatea venala a industriei turismului?!
N-am uitat de stațiunile balneare, doar Băile Herculane erau și ele citate, fac și ele parte din peisaj.
În loc să cheltuiască bani pe reclame idioate, fără nici un efect practic, mai bine ar repara 1 % din Băile Herculane, că tot veni vorba de ele, restul de 99 % le vor repara urmașii.
Eu am un principiu, dacă ai o sută de probleme și rezolvi una, se bifează ca un prim succes, urmează restul de 99.
Domnule Pincu
am mai putea face un turism : medical!!! Deja acu 10 ani un f bun dentist si-a cerut scuze de la pacientii „de rand” (romani)… numa straini, numa valuta meteherniseste!!!
Ma intreb daca nu se puteau revitaliza vreo 2 orasele turistice de pe la munte … inte 2 sedinte de tortura dentistica o plimbare prin padure destinde nervii!!
Si mai era loc si pentru alte specilitati. Medici competenti aveam (acu nu mai sunt sigur ca juma din cei buni nu sunt in alte tari … ), preturi mai mici erau (nu ata de mici incat sa nu iasa un benfitz decent si salatri decente ptr personalul medical)
A… nu mai stiu ce este cu Baile Felix … In ultimu an cand mi-am mai permis sa merg la bai (97) am observat prea multi insi „fara treaba” (reumatisme!) Cica e mai apoape decat Mamaia .. (ma rog cel putin unu a regretat alegerea gresita .. si neferictu era in voiaj de nunta!!)
Asta ma face sa imi aduc aminte de staiunea Herculane unde (in 1984) aveam imprsia ca bastinasi (si mai ales personalul) considerau ca statiunea era ocupata abuziv de reumatici ca de fapt era facuta ptr nuntile si parangheliile din judet. Si hotelurile aveau un singur bazin ptr tratament (de la ora h1-h3 femei, de la h3 la h6 barbati ca la bile din comunele mai mici). INSA holurile erau IMENSE !!! (cu niste holuri normale ar fi fost materiale si bani si ptr inca un bazin in baza de tratament!)
Cam asta ar fi o alta hiba a turismului nbost .. se crede ca turistu are ca scop doar sa se bage in restaurant (unde sa bage in el ca in spital!) si apoi sa isi bea sanataea in bar si cam atat. Cel mult ii mai oferi o formatie mediocra … seara.
A da. Alta BUUNA. Adica rea. In zona din spatele casei Scanteii a fost decoperit un „zacamant” de apa termanala, sulfuroasa (gen Herculane, Pucioasa). Era un strand FORADEX apatinand firmei cu acelsi nume. Care firma nu dorea sa il privatizeze (ca sa aiba unde veni si angajatii lor.. ca in foraje se cam fac reumatisme!). Prin 2009 a fost prvatizat. Adica inchis. In 2010 se remarca prin cultura intensiva a boziilor (mari! gigantice! sol bun!! Asa bozii mari nu ma mai vazut!!) si o circulatie intensa a familiei norvegeiene Berkenthout (latinzata ca Rattus Norvegicus ex Decumanus)
La Băile Felix am fost relativ des, cam o dată pe an, am rude la Oradea și, de regulă, 1-2 ore mă arunc și la Felix, mai ales pt familie, mie nu-mi prea place să mă bălăcesc. Băile Felix nu arată rău, mă rog, pot arăta mai bine, dar asta e altă poveste.
Și eu am auzit de apele termale din zona Bucureștilor, dar mai departe nu știu, nu știu nici dacă asta ar fi relevant turismului.
Chestia cu românii care-și invită acasă amicii, iar alții la restaurant, că e mai civilizat n-aș pune-o la ospitalitate, ci la sărăcie, e mai ieftin să inviți acasă pe cineva decît la restaurant. Și alții invită acasă dacă devii apropiat, chiar dacă nu ești apropiat. Cînd am fost în Suisse Romande 10 zile, de 2-3 ori am fost invitați în casele gazdelor și nu eram deloc apropiați, eram oficiali. Posibil să fie mai calzi elvețienii din vest, francofoni, ca orice nație romanică, nu știu.
Dar, cert, invitatul acasă la români ține de sărăcie, nu de ospitalitate. Îmi pare rău că vă dezamăgesc, dar nu m-ați convins.
A, și mai e ceva apropo de invitatul acasă: femeia casei. Cînd inviți acasă, cineva prepară mîncare, pregătește masa, servește. Cine face asta? Femeia. Femeie „tradițională” era un soi de sclavă a casei, supusa bărbatului. Femeia contemporană este tot mai puțin dispusă să fie sluga soțului.
Ca atare, resping dublu argumentul că românii ar fi mai ospitalieri fiindcă invită acasă, v-am dat două argumente care infirmă cele spuse de dv. Poate ar trebui să definim ce înseamnă „ospitalitate”, la propriu și la figurat.
@ Domnule Ghiţă
Ceva dreptate este în afirmaţiile Dvs. Mai puţin pentru timpurile de azi, mai mult pentru trecut. Era aproape o tradiţie cunoscuţii să fie invitaţi la o dulceaţă cu un pahar de apă rece sau un şerbet de casă făcut de maiastrele gospodine din pătura mijlocie de români!
Şi politeţe mai multă şi respect mai mult, lucruri care s-au dizolvat în neantul educaţional al proletariatului atotbiruitor.
Nu se poate spune că în România ospitalitaea este la acelaşi nivel ca şi în alte ţări europene. Atunci când o fac, şi întradevăr din ce în ce mai rar, românii o fac cu o căldură remarcabilă, aproape ca şi ruşii, care când se dezlantuie în sentimentalismul lor specific, îţi dau şi cămaşa dupe ei!
Sunt foarte aproape să fac o afirmaţie hazardata, in sensul că măsura ospitalităţii unui popor este direct proporţională cu consumul de alcool pe cap de locuitor!
În satul tradițional, nu numai românesc, invitatul acasă era regula, unde D-zeu să inviți pe cineva, la bodegă? la cîrciuma satului? Acolo mergeau bărbații, la o băută după cosit, după șutul în mină… Azi, deja satul românesc nu mai e cel de acum 50 de ani și nici măcar cel de acum 25 de ani, se schimbă rapid spre așezări mini-urbane, cum e și firesc.
Iar chestia cu „ospitalitatea tradițională românească” e simplă vorbă, e un clișeu folosit identic peste tot: tradiționala ospitalitate sârbească / franțuzească / cehească / ungurească etc. etc. Păi cum să te recomanzi ca țintă turistică? neospitalier? vulgar? cu mâncare proastă?
Hai să fim serioși, astea-s clișee, nimic altceva. Nu faci turism cu asta, lumea știe că e clișeu, așa e peste tot. Trebuie altceva ca să faci performanță în turism, trebuie să vinzi civilizație. O ai, o vinzi; n-o ai, nu ai ce vinde sau vinzi ieftin și prost. E simplu, nu e nicio șmecherie.
Sunt adevărate analizele Dvs. privind clişeele din turism (şi nu numai!), dar unele din aceste clişee depăşesc în semnificaţie, au un conţinut adesea adevarat.
De exemplu, când se cântā: „Noi suntem Români”, lumea se ridică în picioare ca şi cum este vorba de imnul naţional, şi unii din cei prezenţi, de altă etnie eventual, sau cu mai mult bun simţ, se simt cumva puţin jenati, sau chiar în plus.
La fel cum se simte acum Iohannis, după publicarea sondajului ÍNSCOP, după care 65,3% dintre români vor un preşedinte de „etnie română”!!
Ştiţi cumva dacă în alte ţări există un asemenea cântec, de tipul: „Noi suntem….(completaţi Dvs. etnia!)” ??
@Sfartz Pincu
„Ştiţi cumva dacă în alte ţări există un asemenea cântec, de tipul: “Noi suntem….(completaţi Dvs. etnia!)” ??”
Nu știu dacă există, dar știu că după victoria Germaniei asupra Argentinei, nemții cîntau ca și cum ar avea multe asemenea cîntece. V-am dat un singur exemplu, e recent și remarcabil. Am ținut și eu cu Germania, au jucat foarte frumos, cel mai puțin golănește dintre toți.
Cît despre sondaje, sînt sondaje și sondaje, unele făcute pe colțul mesei, seara, la o bere. Cele mai interesante părți ale unui sondaj sînt acelea de analiză de bazin și de grupuri umane, adică tocmai acelea care nu se publică. așadar, dacă sondajul respectiv este real, atunci părțile astea să le publice.