Ura! Sunt liber! Sunt independent! Sunt animal de sine statator!
Ah, scuzati! M-am pierdut cu firea! N-o sa va suparati pe un biet animalut scos de dupa gratii, nu-i asa? Ia sa-mi revin, sunt aici pentru o declaratie pe propria raspundere! Deci…
Subsemnatul, Martinica, de specie ursus arctos, domiciliat anterior domiciliu fortat cusca format mic la manastire, loc de pomenire a berii calitate superioara donata gratis de personalul de ingrijire, iar ulterior de la data eliberarii concret 12 octombrie 2007 prezent in rezervatie naturala spatiu protejat paradis terestru cu gard inconjurator, declar pe propria raspundere a mea ca ma bucur nespus cu ocazia sarbatoririi a 10 zile de la plecarea ordonata controlata din captivitate si implicit intoarcerea la natura in padurile din proximitate localitate Zarnesti. O mica precizare, e vorba, va multumesc si pe aceasta cale, de o intoarcere supravegheata. Cu mandrie animalica declar ca port asupra mea o mignona minune a tehnicii contemporane, un performant, delicat, extrem de comod chip fara dale, dar in schimb cu emitator de gigahertzi catre civilizatie! Vibrez de incantare numai la gandul ca implantarea a fost dublata de o desigur neinsemnata castrare filmata in scop de difuzare intercontinentala la Planeta Animalelor program de mare audienta. Daca regret ceva legat de farmecul inegalabil al clipei e ca ah!ah! cat de rau imi pare ca n-am telezambit cuceritor pe durata operatiei, deoarece tanjesc dupa succes, vreau rating maxim, sa ma invidieze amaratele alea de vietati domestice de pe langa casa omului!
Zi de zi, valuri de observatii in interesul stiintei! Traiesc deja plin de emotie momente de incantare gastronomica sub privirea de necrutatoare acvila a modernului satelit de care nu mai scap nici in scorbura de brad! Am si voi avea grija sa pap numai fragi si mure, ca sa nu ma surprinda ochiul vigilent de pe orbita circumterestra, hartanind oite in pasunea alpina, pasnice vacute pe drum forestier, magari de gospodarie ori porci domestici! Un alt motiv pentru care voi tine all life long dieta cu fructe de padure si radacini moi e ca in perioada cotmeneana a existentei mai precis la manastirea respectiva, oameni buni de pus la rana, caci atingerea dumnealor ustura mai rau ca spirtul medicinal pe taietura proaspata, au avut grija sa-mi taie coltisorii amintire din stramosi posibile carii netratabile la manastire exclusiv prin rugi si pomeniri in absenta cabinet stomatologic performant, ca sa nu musc turistii vizitatori aducatori de profit.
Ma voi ascunde in intortocheate labirinturi carstice ecranate stancos de rusine sa nu elimin intempestiv diferite gaze prea putin nobile in auzul transponderilor! Numai sa nu ma ascund prea in adancuri, ca abia o sa revin ostenit la gura pesterii, ca o sa ma incerce din nou motive similare metabolism pacatos asta-i viata! Voi hiberna sub atenta observatie a zoologilor platitori de abonament la satelit, decibelii sforaitori vor fi trasi in grafice logaritmice, iar hibernale desteptari neprogramate vor da tonul editiilor speciale ale zoopublicatiilor avide de noutati!
Tin sa multumesc nediferentiat binefacatorilor homo sapiens sau de orice alta orientare responsabili de alungarea problemelor din de acum mult prea calma mea viata urseasca. O singura tristete imi innegureaza inima coplesita de netarmurita fericire a eliberarii: de toate vor vedea posturile radioteve din cele 4 zari, cu exceptia celei mai desfatatoare, incitante, vandabile actiuni cu caracter personal in doi ma refer la sex explicit liber consimtit cu numeroasele partenere ursulesti din bungetul codrilor. Dar daca ma gandesc mai cu simt de raspundere fata de linistea de care am atata nevoie, nu pot sa nu multumesc din adancul sufletului propriu dornic de tulburatoare totusi inconfortabile senzatii, pentru eterna relaxare oferita cadou in urma procesului gratuit de castrare mai sus mentionata, decisa in interesul urmasilor mei prin referat aprobat de autoritati competente in domeniu.
Viata-mi terna va fi scutita de periculoase confruntari tipice concurentei pe acces la nurii ursuletelor de top, nu ma voi razboi sangeros cu masculi agresivi lacomi de favorurile femelelor fara pui vii, nu ma vor extenua ursoaice dornice sa-mi exploateze ADN-ul in scopul producerii de urmasi mioritici, nu voi lacrima trist nostalgic privind anual noi si noi Martinici productie personala zburdand prin arboretul protejat, nu voi mai avea grija transmiterii arborelui genealogic mostenit din parinti de mult uitati, nu voi alimenta si eu fondul cinegetic cu o noua naiva generatie de potentiale trofee cu pret de cost in euro, dolari, orice valuta convertibila.
Ce-mi trebuie mie amor in poienite? Sa se chinuiasca altii! Eu? Eu voi fi ecosuperstar, imaginea mea va cuceri continentele, fiecare durere de masele ori teapa in talpa vor ingrijora universitatile de profil, puricii imi vor fi depistati si-n gaura de por, softuri sofisticate vor scana psihicu-mi rudimentar pe baza dinamicii mormaiturilor si comportamentului in salbaticie printre gardurile de sarma rezervatie mica buget redus necesar megasponsorizare, voi prinde peste numai in sezonul legal ca sa nu fiu cumva amendat pe baza datelor stocate in memoria nevolatila a chipului atasat, baza informationala despre mine va intra in studiu comparativ cu cele recoltate de la alti tovarasi de specie interni si internationali, dorinta din pacate de acum incolo neconcretizata de relatii conjugale si extra- va fi evaluata prin prisma psihologiei eunucului amator, plimbarile mele nocturne vor fi urmarite de senzori in infrarosu, iar fiecare oprire pentru necesitati firesti va genera markeri olfactivi pe harti digitale accesibile online…
Ce mai, traiasca libertatea!