caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Album



 

Grafica şi ilustraţia pe „Drumurile Artei”

de (24-6-2014)

 
De cîţiva ani, cunoscuta galerie Karo din Haifa, Israel, a iniţiat un foarte interesant proiect pe care l-a numit „Drumurile Artei”, subliniind diversitatea mijloacelor de tehnică şi expresie în artele vizuale, tratarea picturală adesea insolită, spiritul de sinteză, identificarea profesionistului cu opera sa. În cadrul acestui inepuizabil proiect, suntem invitaţi acum la expoziţia colectivă de artă grafică şi ilustraţii, la care putem admira lucrările a zece artişti reprezentativi din generaţii diferite.

Abel Pann

Abel Pann

Abel Pann face parte din generaţia înaintaşilor, a fost primul profesor de pictură şi grafică artistică la Academia de la Bezalel. Cîteva litografii din seria de ilustraţii la cartea Genesis (din anul 1925) deschid expoziţia. Iconografia lui Abel Pann conţine remarcabile lucrări inspirate din Biblie, multe dintre ele fiind expuse la Muzeul Israel de la Ierusalim.

Baruch Elron

Baruch Elron

Baruch Elron, care excelează în domeniul realismului fantastic, este unul din fruntaşii suprarealismului. Pictorul a expus în peste nouăzeci de expoziţii personale, în ţară şi în lume, în Europa, Africa şi America. Arta să, de o imaginaţie briliantă, atinge toate aspectele existenţei umane, propunîndu-ne un hibrid între posibil şi imposibil, în care spiritul şi viziunea intelectuală controlează materia.

Din Franţa, graficiana Cecile Reims prezintă lucrări din seria intitulată Psalmi. Autoarea este considerată cel mai important gravor francez şi una din cele mai bune din lume. Ea practică gravura ca mod favorit de expresie.

Eugene Arenhaus

Eugene Arenhaus

Vom menţiona lucrările semnate de Eugene Arenhaus inspirate din basme europene şi mituri orientale, magie şi legendă. Michael Pauker ilustrează povestirile lui Shalom Alehem, mitologia greacă, dar şi hagada de paşte, cartea Esterei şi alte subiecte iudaice.

Igor Lazarev

Igor Lazarev

Şi Igor Lazarev, invitat din Rusia, excelează pe teme filozofice. Compoziţiile sale sunt puternice şi bizare, mistice şi misterioase. Tatiana Belokonenko e mai apropiată de lumea copiilor cărora le dăruieşte Arca lui Noe sau subiecte asemănătoare. Lilia Goyzman se inspiră din legenda Dibukului sau din aventurile Alicei în ţara minunilor…

Olga Kerzner

Olga Kerzner

Olga Kerzner ilustrează unele din poveştile lui Andersen şi din alte basme şi legende care fac deliciul celor mici. Şi, în sfîrşit, Anna Utkin cu bune compoziţii grafice, într-un stil modern, ne propune interesante asociaţii tematice.

Expoziţia de la galeria Karo punctează o etapă remarcabilă pe atît de diversele şi sublimele Drumuri ale Artei.

Dr. DOREL SCHOR

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Tunel de Iubire – fragment

Se făcea că tunelul meu se umple de aripi în noapte / stoluri întregi în plutire / catarge colorate şi...

Închide
18.219.220.133