caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Treptele terorismului

de (22-6-2014)
12 ecouri

 
Ar putea să pară cam ciudat, dar ceea ce-mi doresc acum cu toată raţiunea, dar şi cu tot sufletul, este ca aceste rânduri să-şi fi pierdut actualitatea în ziua când vor ajunge sub privirile cititorilor noştri.

Cred că este uşor de înţeles că mă refer la situaţia dramatică în care se află acum întreg poporul lui Israel, şi nu numai din ţara noastră. După cum se ştie, trei tineri, între 16 şi 19 ani, Neftali Frenkel (16 ani), Ghilad Shaer (16 ani) şi Eyal Ifrach (19 ani), din blocul de aşezări Gush Etzion, din Cisiordania (Iudeea şi Samaria), au fost răpiţi acum aproape două săptămâni, pe când căutau o ocazie pentru a ajunge acasă, de la ieshiva (şcoala religioasă) unde învăţau. Cu aceasta, s-a dovedit că terorismul asupra Israelului a mai „urcat o treaptă”, sau… a mai coborât una, depinde din ce unghi de vedere privim: până acum, au fost răpiţi soldaţi, pentru care s-a pretins eliberarea a sute de deţinuţi pentru grave delicte de securitate.

De astă dată, trebuind să spunem ororii pe nume, au început să fure copii! Era în jurul orei 22.00 noaptea, pe 12 iunie, iar a doua zi dimineaţa toată ţara era în alertă. Forţe ale Tzahalului, ca şi poliţia, întorc fiecare piatră din regiunea în care au dispărut cei trei. S-a aflat foarte curând că ei au fost răpiţi, cu mare probabilitate de teroriştii din Hamas. Zilnic se fac zeci de arestări ale activiştilor acestei organizaţii teroriste cu care actualmente, Autoritatea Palestiniană a alcătuit un guvern de uniune naţională.

Dar desigur, în inima acestei furtuni, conducerea organizaţiei teroriste cu care ni se cere, inconştient aş spune, să reluăm tratativele de pace, a început să facă ceea ce ştie mai bine (pe lângă „arta” atentatelor pe care o stăpâneşte la un nivel pe cât de îngrijorător, pe-atât de revoltător pentru noi), să victimizeze, declinându-şi orice răspundere şi chiar insinuând (de astă dată, factori din Fatah, ai Autorităţii Palestiniene!), pretinzând că totul nu a fost decât o înscenare, un „teatru” şi că de fapt, nici nu ar fi fost vorba de nici o răpire!

Ceea ce a cutremurat însă o ţară întreagă, de două zile încoace, au fost însă provocările publice ale unei vechi şi de tristă prezenţă cunoştinţe, deputata Hanin Zuabi din partidul de extremă stângă Balad. Cunoscută pentru numeroasele ei provocări şi pentru acuzaţiile aduse Israelului, statul a cărui cetăţenie o mai deţine încă, din nefericire, Hanin Zuabi şi-a dat în petec urât de tot, poate mai revoltător ca până acum, în plină dezbatere în Knesset, care, în virtutea unei legislaţii… democratice poate peste măsură, deocamdată o mai rabdă! În confruntarea cu deputata Aliza Lavi, din fracţiunea „Iesh Atid”, această „Passionaria palestiniană”, poreclită, printre altele, şi „Miss Marmara”, din 2010, când s-a solidarizat cu invadatorii „Flotilei Păcii”, în încercarea de a forţa blocada asupra Gazei, a afirmat acum că de fapt, răpitorii celor trei tineri „nu pot fi numiţi terorişti”, ei fiind doar exasperaţi şi disperaţi din cauza stării precare în care sunt menţinuţi de către „ocupantul israelian”, stare din care nu văd nici cea mai mică portiţă de salvare! Aceleaşi orori le-a afirmat şi la o emisiune a postului Radio Tel Aviv, insistând asupra motivaţiei teroriştilor-răpitori, dar ceea ce a fost şi mai grav, într-un interviu la televiziunea iraniană, în care afirma, nici mai mult nici mai puţin că „răpiri şi acte teroriste” sunt… arestările „militanţilor palestinieni” efectuate de armata israeliană, în realitatea fiind vorba de terorişti judecaţi şi condamnaţi pentru atentate soldate cu victime mortale, sau pentru plănuirea ori tentativa de comitere a acestora!

Desigur, ministrul Avigdor Liberman (Israel Beiteinu) a declarat că deputatei Zuabi i se cuvine aceeaşi soartă ca şi răpitorilor celor trei tineri, când vor fi capturaţi, iar deputata Limor Livnat s-a adresat imediat consilierului juridic al guvernului, ca acesta să verifice dacă nu cumva Hanin Zuabi a încălcat Legea 144, care prevede sancţionarea aspră a incitării la violenţă şi la terorism.

Totodată, deputata Ayelet Shaked (Habeit Hayehudi) şi-a mărit eforturile pentru a grăbi dezbaterea propunerii sale de amendament la aceeaşi lege: deocamdată, un deputat care comite gravele infracţiuni de care se face vinovată acum Hanin Zuabi, poate fi împiedicat să candideze la proximele alegeri în Knesset, dar odată ales, nu mai poate fi destituit. Propunerea deputatei Shaked, de-ar fi acceptată, ar face posibilă destituirea, în condiţiile în care aceasta ar fi votată de 80% dintre deputaţi şi aprobată de Tribunalul Suprem, cu o majoritate de 7 judecători. De altfel, s-a prevăzut o imediată dezbatere în Comisia ministerială pentru probleme de legislaţie, în vederea aprobării cât mai urgente a unor măsuri aspre împotriva deputatei Zuabi!

Personal, cunoscută fiind de cititorii mei ca nefiind religioasă practicantă (dar fără să-mi fi afişat vreodată un ateism neresimţit), alături de toţi concetăţenii mei, mă rog acum pentru două lucruri: în primul rând, să-i vedem cât mai repede acasă pe băieţii noştri, pe care-i simţim ca pe copiii tuturor, şi pentru ca teroriştii oploşiţi în conducerea ţării, precum Hanin Zuabi, să fie recunoscuţi drept… ceea ce sunt şi sancţionaţi ca atare! Amen!

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (23-6-2014 la 04:04)

    In prezentarea Stimatei Doamne Rodica Grindea, scara de valori este grav încălcată! Faţă de faptul răpirii de copii, comentariile despre ce a spus o adeptă a politicii tip „Putin” (de propagandă sfidătoare), şi ce a răspuns altcineva sunt insignifiante!

    Fapta în sine ar impune să mi se aplice mie Legea 144, pentru că eu aş fi răspuns imediat cu acelaşi gen de acţiune, dar la o scară de zece ori mai mare! Şi nu cu răpirea de copii, toţi copii sunt miei nevinovaţi, ci cu reţinerea de mame şi taţi, oameni capabili să ştie ce înseamnă pentru un părinte răpirea copilului său!

    Mă doare în coate că un asemenea act ar fi „antidemocratic”, democraţia nu poate funcţiona pedeplin decât dacă este aplicată şi de răpitori şi de victime. Până atunci, legea Talionului!

    Iar legea 144 trebuie anulatā, Biblia are soluţii mai bune!

  • dr.r.neumann: (23-6-2014 la 13:55)

    Desi se inregistreaza printre tinerii din Israel frecvente cazuri de accidente de circulatie mortale sau incaierari in baruri soldate cu raniti sau morti, rapirea celor 3 adolescenti a trezit o deosebita emotie din cauza caracterului terorist si evocand cazul Ghilad Shalit, eliberat dupa 5 ani printr-un schimb de 1 la 1000.

    In urma cu cca. 2 luni, in Nigeria au fost rapite peste 200 de eleve crestine de catre o organizatie islamica deosebit de cruda. Pana astazi nu se cunoaste soarta lor. Nimeni nu a comentat evenimentul in ACUM. Este adevarat, ACUM nu este un ziar obisnuit, isi are probabil politica lui editoriala, dar si evenimentul era iesit din comun cel putin „cantitativ” si nici ACUM nu cred ca s-a schimbat intre timp. Nici macar o voce femenina nu a deplans soarta lor. Cum spune o zicala romaneasca: camasa este mai aproape decat haina!

    Deputata Zuabi, lipsita de inteligenta politica sau vrand sa braveze, a afirmat ca rapitorii nu sunt teroristi. Majoritatea populatiei si a deputatilor cer excluderea ei din parlament, politia crede ca trebue deschisa o ancheta si eventual judecata.

    In urma cu cca. 2 ani, 2 rabini, directori de „scoli” religioase au editat o carte numita „Tora Regelui” in care se arata in ce imprejurari este permis sa omori straini (goimi) si copiii lor.

    Tribunalul Suprem a cerut consilierului juridic al guvernului sa cerceteze daca aceasta carte nu este rasista si nu incita la violenta (ucidere). Dupa cateva luni procuratura a inchis dosarul.

    Urmeaza de vazut daca justitia israeliana are „2 greutati si 2 masuri”. Sper si cred ca nu.

  • Corneliu: (23-6-2014 la 16:24)

    Cateva ganduri.

    Articolul e exceptional, focalizat perfect, ca deobicei articolele d-nei Rodica.

    Domnule Sfartz, va impartasesc indignarea si avantul indreptatit de a lovi in terorism. Drept sa fiu, aproape ca sunt alaturi de dvs. pana la un punct.

    Realitatea e ca aplicam cu strictete, uneori orbeste, regulile democratiei iluminate si ale umanismului, ne putem mandri pe buna dreptate in fata lumii cu acest lucru, dar suntem intr-o zona in care aceste valori sunt percepute ca semne de slabiciune. In fond ele sunt chiar asa, cata vreme ele dau salbaticiunilor care ne inconjoara posibilitatea sa le speculeze, sa-si bata joc de democratie si de noi si sa incerce s-o foloseasca pentru a ne dobori cu armele democratiei.

    E o dilema care o data si o data va trebui rezolvata, caci altfel vom pieri cu democratia in mana.

    Adversarii nostri nu au o mentalitate democratica, dovada stralucita fiind lipsa de democratie in lumea musulmana, in care ordinea in societate (cata este) e asigurata prin forta, intimidare, autoritarism, acceptarea si respectul fortei. Si ca urmare, ei insisi actioneaza dupa aceleasi legi in care traiesc cu care se impaca pe deplin.

    Democratia este un joc social pentru oameni civilizati care au in consens dorinta ca societatea sa convietuiasca si sa prospere spre binele tuturor. In momentul in care apar in societate forte care vor sa impuna altceva, daca societatea nu se va apara folosind temporar si mijloace ce pot fi denumite de unii „nedemocratice”, ea este in pericol sa se prabuseasca, cu tot cu democratia ei.

  • Sfartz Pincu: (23-6-2014 la 17:09)

    @ Corneliu

    Departe de mine intenţia de a critica cele scrise de Doamna Rodica Grindea. Doar am remarcat că o problema atât de importantă ca răpirea de copii israelieni este pusă alături de o dispută creata de o ţaţă din Parlament, care, evident cā nu are ce căuta acolo!

    Analizele făcute de Domnia Voastră sunt cele mai raţionale si bine fundamentate dintre cele citite până acum la ACUM.

    Şi tocmai dintr-o asemenea analiză rezultă că nu se pot aplica regulile democratice unor adversari nedemocratici! Dacă adversarii se comportă ca animalele din pădure, atunci să li se aplice regulile promovate de ei, ca sa simtā inzecit suferintele provocate de dogmatismul lor medieval.

  • Alexandru Leibovici: (23-6-2014 la 17:59)

    @Rodica

    Să reluăm puţin povestea cu deputata de extremă stângă Hanin Zuabi. Ea a spus, citez din articol, că

    > răpitorii celor trei tineri „nu pot fi numiţi terorişti”, ei fiind doar exasperaţi şi disperaţi
    > din cauza stării precare în care sunt menţinuţi de către „ocupantul israelian”, stare din care
    > nu văd nici cea mai mică portiţă de salvare!

    Dacă am înţeles eu bine, (şi) tu eşti de părere că asta ar constitui „incitare la violenţă şi la terorism” (pentru care persoana ar trebui pedepsită – Legea 144).

    Eu nu ştiu ce fapte întră sub incidenţa acelei legi 144 contra incitării la violenţă şi terorism, dar eu nu văd, în ceea ce a spus acea persoană, o incitare propriu-zisă la aşa ceva. Eu văd o explicaţie-scuză de un gen tipic marxist (dar nu numai!), pentru care oamenii sunt „produsul” automat al circumstanţelor lor economice şi politice, şi deci nu sunt personal responsabili pentru ceea ce fac.

    Dar poate că ai acces la acea Lege 144 şi poţi să vii cu amănunte.

  • Corneliu: (23-6-2014 la 18:23)

    D-le Neumann, cred ca nu este pentru ce a aduce in discutie accidentele de circulatie si incaierarile de pe la baruri in contextul unei rapiri teroriste.

    In privinta actelor de terorism din lume, ele sunt atat de multe si de bestiale, incat nu stim daca le putem acoperi aici fara sa ne pierdem in cumplitele lor detalii.

    Cele 200 de eleve rapite in Nigeria sunt numai un caz printre interminabilele si zilnicele acte de terorism, aproape toate produse in lumea islamica si in numele luat in desert al lui Allah.

    Sa nu uitam de zecile, cred ca sutele de victime care mor zilnic in razboiul terorist total din Irak dus in numele crearii Statului Islamic al Irakului si Siriei.

    Sa nu uitam de razboiul civil din Siria care este in cea mai mare parte un razboi terorist impotriva populatiei, in care s-au folosit pana si arme chimice si care a costat pana acum 250.000 de victime in estimare modesta, majoritatea civili, precum si 8 milioane de refugiati ramasi fara casa intr-o tara complet distrusa.

    Sa nu uitam de Libia transformata intr-un non-stat in care puterea e impartita intre triburi si grupuri teroriste, iar ce se intampla in mod curent acolo nici nu mai este reportat.

    Sa nu uitam de terorizarea, exterminarea si alungarea ramasitelor crestinatatii din Siria si Irak, de terorizarea continua a coptilor din Egipt.

    Iar in acest timp, Papa de la Roma, in vizita la „Autoritatea Palestiniana”, intr-un act de suprema ipocrizie si cinism din partea acelor „autoritati”, a fost pus de gazde sa deplanga construirea de catre Israel a barierei de securitate care a oprit total infiltrarea teroristilor in Israel.

    Si in sfarsit, sa nu uitam de continua educare spre terorism a tinerei generatii din Gaza si chiar din Cisiordania, incepand de la varsta gradinitei de copii, in spirirtul unei uri totale si animalice impotriva Israelului si evreilor in general si pregatirea lor practica pentru a-i ucide. Daca veti dori, va pot oferi materiale autentice.

    Toate acestea sunt unul si acelasi terorism.

    Si mai sunt, fara sfarsit.

    Sper ca am atins cumva varful ghetarului plutitor terorist care se apropie de zonele mai civilizate ale lumii.

    Si sper ca am suplinit cumva ceeace ati considerat ca lipseste.

  • Alexandru Leibovici: (23-6-2014 la 19:05)

    @dr.r.neumann

    > ACUM … isi are probabil politica lui editoriala

    Politica editorială a publicaţiei ACUM este simplă: noi publicăm materialele care ni se propun, noi nu comandăm materiale şi deci nu alegem subiectele.

    Vă asigur că nu am refuzat până acum niciun material legat de răpirea celor peste 200 de eleve creştine din Nigeria, cu atât mai mult cu cât nici n-am primit vreunul.

  • Rodica Grindea: (23-6-2014 la 19:54)

    D-le Pincu Schwarz,

    vă invit să mai reflectaţi o dată: deputata (din nefericire şi acum) Hanin Zuabi nu este doar „o ţaţă” pe care când o apucă pandaliile, începe să vocifereze în Knesset! Atunci când a spus că după părerea ei răpirea celor trei tineri nu ar fi un act terorist, a mai spus ceva grav: anume că arestarea „militanţilor palestinieni” este adevăratul act terorist comis de israelieni.

    Presupun că suneţi la curent pentru ce au fost arestaţi acei „militanţi”? Pt. că au fluierat în biserică (pardon, în moschee, ori în vreo sinagogă)? Mulţi dintre ei, pt. a folosi o metaforă „consacrată” aici la noi, au mâinile pătate de sânge! Pentru a fi comis atentate în care au fost ucişi oameni nevinovaţi, pt. a nu mai vorbi de cei care au rămas cu infirmităţi grave, pe o întreagă viaţă-care-nu-mai-este-viaţă! A-i aresta şi condamna este un act de terorism? Dacă asta nu este instigare, atunci ce este? Iar dacă nici de astă dată nu se iau măsuri împotriva ei, acestea sunt interpretate de adevăraţii terorişti drept o dovadă de slăbiciune a israelienilor! Mai reflectaţi!

  • Sfartz Pincu: (24-6-2014 la 04:14)

    @ Rodica Grindea

    O „ţaţă” se presupune că este un individ-(..ā) cu mai puţină minte, cu şi mai puţin discernământ, şi dacă ar există o instituţie de reeducare plasată între grădiniţă şi spitalul de nebuni, acolo este locul indicat unde să se manifeste. Nu în Parlament, nici măcar pe coridorul parlamentului, nici macar afară, pe lângă parlament, locul ei nu este nici în familie, pentrucă va creşte progenituri educate după chipul ei.

    Noţiunea de „democraţie”, cu toate atributele ei mult trâmbiţate, şi care să funcţioneze într-o lume încă sălbatecă şi perversă, este un afront, adesea mortal, la adresa oamenilor drepţi, cinstiţi, dornici să se integreze într-o comunitate bazată pe principiile umanismului.

    Optez, şi am optat întotdeauna, ca un contact cu murdăria şi infecţia să fie tratat cu dezinfectante puternice şi mijloace de curăţare drastice. În ciuda instrucţiunilor de folosire a democraţiei.

    Până când lumea va vorbi aceiaşi limba – în cinste şi moralitate, ea trebuie să fie condusă – fără nici o abatere – de cuplul inseparabil de valori negativ-pozitive : crimă-pedeapsa!

    Si, Stimatā Rodica Grindea, accept cu placere invitatia Dvs. de a reflecta la orice subiect credeti ca este cazul, dar nu la o „democratie” care ne stā in gât ca un os de-a latul – de mulţi,foarte mulţi ani, şi in special in ultimii 25 – cei postrevoluţionari!

    Cei care au inventat-o au fost visâtori, cei care o aplicā sunt cei mai putini, dar care trag cele mai mari profituri de pe urma „ei”, iar cei mulţi, cărora le este destinatā – sunt cei care suferā şi suportā strâmbăciunile ei!

  • Ion Ionescu: (24-6-2014 la 20:02)

    in engleza

    http://www.israelnationalnews.com/News/News.aspx/182118#.U6pkb0BkPXS

  • Sfartz Pincu: (25-6-2014 la 03:46)

    @ Ion Ionescu

    Cele relatate în linkul Dvs. dovedesc existenţa unei Franţe neutre şi permeabile pentru orice cuplu doreşte să se bată între ei.

    Au tolerat, dacă nu chiar stimulat, pătrunderea fundamentalismului islamic, aşa cum au tolerat în anii 20 ai secolului trecut pe „albii” ruşi, aşa cum au tolerat şi pe adversarii acestora, pe comuniştii lui Thorez. Dar i-au arestat pe comuniştii luptători în Spania.

    Este momentul ca Franţa să revină la realitate şi să scape de elementele agresive şi potenţial-agresive!

    Recomandare valabila pentru toate tarile „democratice”(?!)

  • CHARLIE: (29-6-2014 la 11:58)

    @Pincu

    Este interesant ca cine „domnea” in Franta un timpul razboiului civil in Spania era Frontul Popular sub conducerea primului ministru Leon Blum! Cei care au luptat in Brigada Internationala povestesc cat de greu era sa ajungi de exemplu din SUA trecand prin Franta. Socialistii francezi faceau mari greutati si tarile apusene au impus un embargo pe arme asupra Spaniei republicane.

    In acelas timp Germania si Italia ajutau din plin trupele lui Franco. Bombardamente a la Guernica! Razboiul din Spania a dezvaluit cat de lipsit de sira spinarii era Vestul si cat de tradatoare a fost URSS.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Culorile politice şi decolorarea Ucrainei

Un simbol este un înlocuitor imaginat şi imaginar al unui obiect, al unui fenomen, sau al unei acţiuni fizice, economice,...

Închide
18.119.167.237