ROMANIA LITERARA / 13 iulie 2007
Structural, Leonard Oprea face parte din familia adevăraţilor disidenţi, de tipul Corneliu Coposu sau Adam Michnik. Ca şi aceştia, a înfruntat regimul comunist, a avut curajul să spună despre negru că este negru atunci când toată lumea, din teamă sau oportunism, prefera să admită că este alb, a suportat anchetele barbare ale Securităţii, dar a păşit întotdeauna în viaţă cu zâmbetul pe buze, fără frustrări şi fără resentimente. După căderea regimului Ceauşescu, când rezistenţii şi luptătorii anticomunişti au apărut ca ciupercile după ploaie, atribuindu-şi acte eroice despre care nu a ştiut nimeni vreodată, adevăraţii disidenţi au şocat prin bunul lor simţ nevindicativ, prin asumarea trecutului cu cu un zâmbet trist şi prin privirea luminoasă aţintită spre viitor. Nu un martir al temniţelor comuniste precum Corneliu Coposu, ci un zelos susţinător al regimului abia licihidat, Silviu Brucan, a avut ideea mascaradei judiciare de la Târgovişte.În ceea ce-l priveşte pe seniorul politicii româneşti din primii ani ai tranziţiei, el a uimit întotdeauna prin eleganţa, uşor ironică, (fără a abandona însă niciodată principiile), cu care i-a tratat pe corifeii epocii comuniste, deveniţi conducători ai ţării în perioada de tranziţie, chiar şi atunci când manevrele lor, lipsite de cea mai elementară civilitate şi principialitate trădau o ticăloşie care se vedea cu ochiul liber.
La rândul său Adam Michnik, deşi a petrecut ani buni în temniţele comuniste, se opune astăzi cu vigoare oricăror tendinţe exclusiviste la nivelul societăţii poloneze. A realizat chiar un interviu istoric cu fostul său călău, generalul Wojtech Jaruzelski, cel care a introdus legea marţială în Polonia anilor ’80, fapt pentru care fostul disident a ajuns să fie acuzat de către spiritele înguste de… nostalgii comuniste.
Leonard Oprea demonstrează, cu fiecare nouă carte a sa, aceeaşi lipsă de complexe în abordarea relaţiilor contradictorii care caracterizează lumea contemporană. Conştient de valoarea gesturilor sale din trecut (este unul dintre participanţii la revolta braşovenilor din anul 1987), priveşte cu seninătate şi comprehensiune prezentul, judecă situaţiile cu propria minte, nu în virtutea unei presupuse „corectitudini politice” a epocii. Resorturile morale de factură creştină şi umanistă îi conferă scrisului său luminozitate şi generozitate sufletească. În spatele fiecărei fraze a lui Leonard Oprea se ascunde un zâmbet candid. Total lipsit de patimă, scrisul său reprezintă lecţii de viaţă, mereu utile într-o societate românească ce pare să-şi fi rătăcit definitiv toate reperele apte să o scoată din marasmul moral în care a intrat.
Teophil Magus – Confesiuni (2004-2006) continuă cărţile din ciclul Teophil Magus care i-au adus notorietate lui Leonard Oprea. Proiectata trilogie devine, odată cu editarea acestui nou volum, tetralogie. Şi sunt convins că lucrurile nu se vor opri aici. Pentru că dinamica lumii contemporane îi va oferi, cu siguranţă, autorului, alte şi alte prilejuri de meditaţie, posibilă materie primă pentru viitoarele volume.
În prezentul volum, Leonard Oprea îşi continuă şirul de meditaţii (amare) despre marile teme ale vremii noastre. Din perspectivă biblică, autorul abordează teme de tot felul, de la crima lui Cain la jazz şi blues. Meditaţiile sale nu ocolesc teme precum liberul arbitru, hazardul, mediocritatea, stilul macho, destinul cărţilor, Andrei Tarkovski, educaţia, puterea de a ierta, justiţia, conflictul civilizaţiilor şi chiar antiamericanismul lumii contemporane. Fireşte, destinul ingrat al scriitorului în această epocă de asalt al mass-media nu-l putea lăsa indiferent pe moralist, care îşi vede astfel propria utilitate: „Despre scriitorul moral, etic, demn şi responsabil întru Credinţasa creştină, despre acest artist autentic în conflictul său cu lumea, dar mai ales cu artiştii şi criticii reprezentând fariseii, saducheii, dar şi cărturarii acestei lumi trecute-prezente-viitoare, despre acest om şi vremurile când a fost, este şi va fi cenzurat, respins, ignorat cu premeditare, izolat cu îndârjire, despre acest scriitor mai înainte laconic definit şi despre cărţile sale – nu amintesc decât ceea ce cuvânta Iisus Christos: «Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.» (Luca 19/40) Textul este semnificativ pentru tipul de judecată al autorului. Acesta raportează în permanenţă situaţiile contemporane la învăţăturile biblice, sugerează răspunsuri şi soluţii fără aerul că acestea i-ar aparţine. Simpla punere în acelaşi plan a racilelor lumii contemporane (politica, prostituţia, rasismul, terorismul sunt condamnate fără echivoc) şi a marilor învăţături creştine înseamnă o condamnare o implicită a lumii contemporane şi reprezintă un apel la întoarcerea spre adevăratele valori ale spiritului. Lumea actuală colcăie într-o mlaştină morală, iar un autor precum Leonard Oprea are generozitatea de a încerca să o scoată la suprafaţă. Asemeni unui doctor experimentat, el cunoaşte patologia bolii şi oferă medicaţia necesară vindecării. Tratamentul său presupune, în primul rând, întoarcerea spre marile învăţături ale lumii creştine. Şi pentru ca hapul său să fie mai uşor de înghiţit, autorul îndulceşte întrucâtva asprimea judecăţii, încheindu-şi fiecare meditaţie cu câte un diafan haiku. Pornografia, una dintre principalele beneficiare ale globalizării prin intermediul internetului, este condamnată în termeni fără echivoc: „Pornografia este şi va fi mereu o erupţie a întunericului din noi înşine, asemenea unei animalice auto-mutilări lăuntrice. Dar, orice viciu, orice păcat este o încercare ce poate purifica… Sau, nu. Fireşte – în mod evident – numai de tine depinde… Este acest îndemn un truism? Astăzi, globalizată şi dincolo de ceea ce înseamnă ca industrie a Răului, pornografia mai poate fi definită şi astfel: purgatoriul iubirilor căzute şi iadul singurătăţilor imbecilizante. Doamne – nu lăsa omul să biruie!” Aspra judecată este urmată de un haiku trist, melancolic, un fel de balsam sufletesc ce prelungeşte judecata cu instrumentele poeziei: „…tac-tac metrou-n/ noapte; staţii pustii şi/ dama ce cască…”
Dincolo de acest consistent grupaj de panseuri dublate de haiku-uri, volumul mai cuprinde meditaţii despre Dumnezeu, om şi lume (In hoc signo vinces), eseuri despre Nietzsche (Is Gott tot), reflexii după atentatele teroriste de la New York şi Londra (Terorismul islamic în secolul XXI) şi câteva intervenţii în polemicile din viaţa publică românească (Poveşti mioritice…). Acest ultim capitol scoate în evidenţă alte două trăsături specifice atitudinii lui Leonard Oprea în spaţiul public: cultul prieteniei şi necesitatea de a-şi face ascultat punctul de vedere în dezbaterile cu adevărat importante. În momentul în care prietenii săi Vladimir Tismăneanu şi Mircea Mihăieş sunt supuşi linşajului in spaţiul public (primul, pentru publicarea cărţii Marele şoc din finalul unui secol scurt. Despre comunism, postcomunism, democraţie. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu – la vremea respectivă, Ion Iliescu era Preşedintele României – pe care mulţi au catalogat-o drept un semn de obsecviozitate al profesorului american în faţa puterii politice, al doilea pentru articolul Oierii minţii, amplu contestat de mai mulţi universitari de origine română din universităţile americane), Leonard Oprea se implică total şi încearcă să spulbere cu argumente toate acuzele. În numele prieteniei se aruncă în războaie care nu sunt ale sale, ia atitudini şi îşi asumă poziţii care presupun oarecari riscuri şi perderea confortului interior.
Într-o lume contemporană decerebrată şi vulgară până la pestilenţial, scrisul lui Leonard Oprea este ca o briză de aer proaspăt. Moralist cu duhul blândeţii, justiţiar cu zâmbetul pe buze, înţelept ca un stoic şi cuminte ca un avva din pustiu, Leonard Oprea este un autor de la care găseşti întodeauna ceva de învăţat: în planul cunoaşterii în general şi al relaţiilor dintre oameni. Scrisul său dezvăluie unghiuri inedite, aflate la limita dintre observaţia socială şi morala religioasă, de a privi şi de a înţelege lumea. El poate deveni o cale spre lucrurile cu adevărat importante ale vieţii. Volumul Teophil Magus – Confesiuni (2004-2006), de Leonard Oprea, este revanşa bunului simţ asupra ticăloşiei, vulgarităţii şi brutalităţii care caracterizează lumea contemporană.
Tudorel Urian
Leonard Oprea, Teophil Magus – Confesiuni (2004-2006), Editura Universal Dalsi, Bucureşti, 2007, 303 pag.