La sugestia d-nei Christina Vlad şi cu acest comentariu al dânsei:
Cineva s-a deghizat într-un om fara adapost.A tusit, a cerut ajutor, dar a fost ignorat de pasantii care treceau pe lânga el. Timp de cinci minute nu a primit nici un ajutor.
Ce s-ar întâmpla daca în locul lui ar fi un om îmbracat îngrijit ? Aceasta întrebare si-au pus-o cei de la youtub-ul francez, „NorniTube „.
Rezultatul îl vedeti în acest filmulet.
Red.: sunt interesante şi comentariile de pe YouTube
Acest filmulet ilustreaza si pune intr-o lumina clara ceeace apare a fi o ,,aberatie sociala”.
Am convingerea ca vazind filmul nimeni nu are dubii ca trebuia intervenit in cazul ambilor indivizi.
In acelasi timp, am o banuiala ca la fata locului foarte multi (majoritatea) nu ar interveni.
Suntem pusi in fata unui conflict intre un principiu (mai mult sau mai putin ideal) si aplicarea lui. In subsidiar, acest conflict implica o autoculpabilizare.
Urmatorul pas in rationament ar fi ca daca acest principiu, ideal da un rezultat atit de slab privit statistic, atunci ceva lipseste. La fel ca idealul, culpabilizarea nu ajuta nici ea prea
mult.
Primul pas intr-o posibila ameliorare ar fi sa acceptam ca asa merg lucrurile. Asa e regula, nu exceptia. Mai departe, se poate vorbi de schimbari.
Ca sa nu o mai lungesc, ar fi dupa parerea mea citeva aspecte de luat in seama.
Primul, in viata cotidiana functionam pe pilot automat. Capacitatea noastra de procesare nu ne permite sa analizam clipa de clipa. In programul pilotului automat, omul cu costum are alta cota decit cel cu rucsac.
Apoi, sa constatam ca suntem construiti sa functionam in grupuri mici – circa 200 de persoane in care grija fata de celalalt e mult mai usor de manifestat. Intr-o societate moderna in care se traieste in mari aglomerari si in care indivizii sunt civilizati si disciplinati, ei sunt deprinsi si nu ia initiative de grup. Ne incredem orbeste in roluri si ne asteptam instinctiv ca societatea sa aibe un rol si o procedura definita pentru orice situatie.
Al treilea lucru, nu numai societatea, grupul, trebuie sa imbratiseze individul. Ca indivizi ar trebui sa luam in calcul folosirea reactiilor si a mecanismelor societatii in favoarea noastra. Este ceeace si facem, dar acest principiu este la concurenta cu cel al ,,individualismului”. ,,Individualismul” e foarte atragator dar, ca orice principiu golit de continut, poate si el conduce la probleme.
Bineinteles, pe linga cele de mai sus, exista lasitate si cinism.
Foarte buna analiza lui George.
As mai adauga totusi trei observatii:
1. Majoritatea traim cu o imagine falsa, fabricata, in ceea ce priveste altruismul propriu. De aici senzatia, speranta, ca regula ar fi cea buna si de bun simt si nu ceea ce vedem ca se intampla in filmulet. Supravietuim mai usor daca NU suntem prea cinstiti cu noi insine.
2. Remarcati ponderea femeilor tinere care sar in ajutorul baiatului in costum, aflat la ananghie. Acest aspect tradeaza si altceva, nu doar altruism.
3. Exista si o componenta rationala, normala, in diferentele de reactie ale publicului. Pe de o parte, pentru cineva prost imbracat, care „a ajuns in halul acesta”, a cadea pe strada poate face parte dintr-o serie de evenimente comune personajului, poate chiar o stratagema de a cersi. Nu exista contrast intre aparente si fapte. Pe de alta parte, cineva imbracat in costum, prabusit pe strada, traieste clar un eveniment impotriva vointei lui. Starea precara in care se afla nu este ceva comun, de asteptat, deci faptul ca se intampla e grav si cat se poate de credibil. Asta ca sa nu ducem cinismul pana la extrem. In lume mai exista si naivi cu suflet mare. Am dovezi concrete cand spun asta 🙂
Ambele comentarii sunt interesante.
Eu cred ca concluzia pe care o putem trage dupa vizionarea acestui filmulet este ca noi suntem victime si vectori ale aceleasi ipoteze: tot ce este frumos este bun si ne atrage.
Viata noastra este conditionata de aparente.
Interviat de Huffington Post, autorul videoclipului a spus că a vrut să arate un „contrast „.
„Nu am facut asta pentru a judeca pe cineva, scopul este de a educa oamenii”, a comentat el. ”Eu însami nu stiu daca m-as oferi sa ajut o persoana fara adapost aflata în aceeasi situatie.”
„Remarcati ponderea femeilor tinere care sar in ajutorul baiatului in costum, aflat la ananghie.”
Domnule Maier, daca în fata dumneavoastra ar lesina doua doamne, una foarte tânara si frumoasa si cealalta batrâna, ridata si îmbracata modest… careia dintre ele i-ati acorda primul ajutor?
Celei in varsta bineinteles, deoarece urasc statul la coada.
Stiam eu ca domnul Maier este un om inteligent !!!
Este o greşealā sā consideri compasiunea, şi empatia, ca depinzând de numărul de oameni cuprinşi în sfera noastră de atenţie specială! Cel care a spus primul: „Iubeşte pe apropele tău ca pe ţine însuţi” – nu s-a referit la un grup de 200 de persoane!!
Compasiunea, ca orice trăsătură (pozitivă sau negativă), ori e, ori nu e!
Câinele meu Rony – un teckel de 10 ani, când aude pe cineva oftând, se repede să-l lîngă pe bot (crede el că şi oamenii au bot!), să-l consoleze cum simte el în mod natural, având în exces exact ce le lipseşte oamenilor.
În cartea sa „Primejdia Marturisirii”, Nicolae Steinhardt scria: „Degeaba le-am avea pe toate : inteligenta, cultura, istetimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca in profesorul din Lectia lui Eugen Ionescu),d aca suntem rai, haini, mojici si vulgari, prosti si nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa simbetei si inteligenta, si eruditia, si supradoctoratele, si toate congresele internationale la care luam parte, si toate bursele pentru studii pe care le cistigam prin concursuri severe.
Nimic nu poate inlocui si suplini nitica bunatate sufleteasca, nitica bunavointa, toleranta, intelegere. Nitica sustinuta buna-cuviinta.
Bunatatea sufletesca nu-i o virtute subtila si rafinata, e un atribut de baza al fiintei omenesti si totodata un atribut al culturii. Bunatatea este alt nume al definitiei date de Aristotel omului: fiinta sociala. Fara bunatate nu putem convietui decit in conditii de groza si justificind amarnica afirmatie a lui Sartre: ceilalti, iata iadul !
Exista un altruism elementar exprimat prin bunatate care este o axioma a vietii obstesti. Berediaev spunea: piinea pentru mine este o problema materiala (subinteles egoista, vulgara), dar piinea aproapelui meu,c ontinua Berediaev, este pentru mine o datorie spirituala. Reiese de aici in mod vadit ca nimic nu poate suplinii intru totul bunatatea.
Stim ca de-am vorbi toate limbile si toate dialectele pamintului si de-am fi capabili sa clasificam conform cu clasificarea zecimala toate volumele tiparite in toate limbile pamintului, de la Gutenberg si pina astazi, si de am fi toba de carte si de eruditie, si de am cunoaste intrebuintarea tuturor termenilor specifici tuturor stiintelor si tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culti daca sintem niste pizmareti, niste badarani si niste rai la suflet.”
Primele cinci minute sunt foarte importante în viata unui om atunci când el cade la pamânt. Îi pot fi fatale. Desi au fost oameni care m-au dezamagit, cred ca eu as sari sa acord primul ajutor. Am ajutat întotdeauna când a fost nevoie. Dar sa fiu foarte sincera suferinta unui animal ma impresioneza mai mult…
Chiar azi noapte unul care nu a avut bani sa-si cumpere propriul binoclu, a preferat sa mi-l fure pe al meu… Si nu este prima oara când mi se fura lucruri.
Intre 2 soldati raniti, unul grav si celalalt mai putin grav, daca exista un singur medic sau sanitar, trebue tratat cel care are mai multe sanse de supravietuire, altminteri vor muri amandoi.
Intre 2 femei care-si pierd cunostinta pe strada, una tanara (frumoasa sau nu) si cealalta batrana, daca nu pot fi ingrijite simultan, trebue tratata tanara pentruca batrana si-a trait deja viata.
Daca 2 oameni se afla in pustiu cu o singura sticla de apa, unul singur trebue sa bea apa, altminteri vor muri amandoi;
Doi copii siamezi cu o singura inima trebue sa fie despartiti, altminteri vor muri amandoi.
Parerea mea ca medic si batran…
O precizare pentru d-l Sfarz.
Comentariile mele se refera strict la subgrupul de indivizi care actioneaza in spiritul compasiunii si empatiei. Acestia nu au dificultati in a-si asuma aceasta atitudine, asa cum spune d-l Sfarz, indiferent de marimea si tipul comunitatii in care locuiesc.
Pusi insa in fata unei nevoi concrete de a interveni, chiar si indivizii empatici trebuie sa faca un calcul rapid. D-l dr.r.neumann da un exemplu bun. Acest calcul are ca rezultat decizia de a interveni sau nu (si in ce fel) si poate fi „corect” sau „gresit”. Un individ cu intentii bune poate si el face un calcul gresit din multiple motive. Complexitatea vietii sociale poate fi un factor care ingreuneaza decizia.
Ma gindesc la un experiment serios facut de un grup de socilogi englezi (nu tin minte nume si locuri) aratat la BBC. Unui grup de subiecti (studenti, parca) li s-a cerut, fara sa fie preveniti, sa dea o tura cam de 1 km in fuga prin campusul studentesc (o alee care trecea printr-un parc cu cladiri, obstacole etc). Undeva la nu mai mult de 5-7 metri pe marginea traseului lor, un grup de 3-4 tineri ciomageau pe unul trintit la pamint. Toti subiectii au trecut pe linga aceasta scena.
Ulterior au fost intrebati daca au vazut scena. Majoritatea a raspuns ca nu.
In alt loc, pe Autostrada (unica) Bucuresti-Pitesti prin 1984. Faceam autostopul intr-o Dacie 1300 a unui nene oarecare, un tip cam la 45 ani. Cred ca Dacia era plina cu autostopisti ca si mine. Dupa citiva kilometri de mers (autostrada era mai mult goala, desi era zi) suntem opriti de un grup de oameni care faceau semne disperate.
Pe jos era intins un baiat de vreo 13 ani intr-o balta de singe care ii minjise si hanele si tot bratul. Oamenii de linga el l-au rugat pe sofer sa ia copilul pina la cel mai apropiat spital. Soferul Daciei a pornit masina si i-a lasat acolo, mormaind ceva ca nu suporta singe. La momentul respectiv am suspectat ca nu vrea sa-si minjeasca masina.
Aceasta intimplare a ramas ca o pata in memoria mea. Niciunul din pasageri, nici eu, nu a comentat optiunea soferului, nu a incercat sa-l faca sa se razgindeasca. Era intr-adevar pe vremea aceea in România un fel de cult al ascultarii (numit eufemistic „buna cuviinta” sau „frica lui Dumnezeu”) care impunea sa-ti tii gura daca nu simteai ca esti „mascul”. Poate ca asta ne-a inhibat pe cei din masina. Dar cine stie… mai curind a fost un gest de lasitate colectiva.
Ceva imi spune totusi ca nu se pot rezolva toate problemele omenirii pe baza acestui filmulet inventat.
Stefan, problemele omenirii nu vor fi niciodata rezolvate. Videoclipul si-a propus sa sensibilizeze putin la indiferenta cu care unii îsi trateaza semenii.
@George Petrineanu
Spuneţi Domnia Voastră că este bun exemplul dat de Domnul Neumann. Acel exemplu nu are nicio legaturā cu sentimentele de compasiune şi empatie, şi se referā doar la o problemā de „alegere”, problemā de genul celor cu care ne lovim fiecare, într-un anumit domeniu, într-un anumit moment.
Cea mai mare realizare a omenirii-în general este faptul că a început şi continuă să dezvolte tratarea problemelor endemice ale unor societăţi brutale, atavice, cu multe aspecte de ferocitate şi comportament de fiară, -prin intermediul acestor capacităţi în devenire, cum sunt buna inţelegere si empatia.
Şi D-na Christina Vlad, când spune că „… problemele omenirii nu vor fi niciodată rezolvate”, şi Domnul Mayer când spune că „… nu se pot rezolva toate problemele omenirii pe baza acestui filmuleţ inventat”, dau dovadă de oarece pesimism, ceva mai puţin la Domnul Maier, care lasă totuşi o portiţă deschisă şi pentru alte soluţii.
Problemele omenirii se vor rezolva până la urmă, în timp, şi numai datorită dezvoltării şi aplicării în soluţionarea acestor probleme numai a sentimentelor profund umane, printre care, în primul rând, tocmai a sentimentelor de compasiune şi empatie, şi prin dimnuarea sistematică a metodelor de rezolvare prin forţă şi minciună (propagandă!!), metode care se aplică din plin, chiar în aceste zile, în vecinătatea noastră.