Ombre-elle (Je voudrais être un fauteuil…)
Interprété par Amazigh Kateb et le groupe Gnawa Diffusion
Je voudrais être un fauteuil
Dans un salon de coiffure pour dames
Pour que les fesses des belles âmes
S’écrasent contre mon orgueil
J’aimerais être un parfum
Juste pour me faire sentir
Et sur votre corps m’évanouir
Comme une goutte entre deux seins
J’aimerais être un peigne
Et caresser vos mèches
Être dans une main fraîche
Dont la moiteur me baigne
Ah, mais j’voudrais être un fauteuil
Dans un salon de coiffure pour dames
Pour que les fesses des belles âmes
S’écrasent contre mon orgueil
Ah, c’que j’voudrais être un fauteuil
Dans un salon de coiffure pour dames
Pour que les fesses des belles âmes
S’écrasent contre mon orgueil
J’aimerais être une ceinture
Et serrer votre taille
Pour ne perdre aucun détail
De l’étrange cambrure
J’aimerais être la poussière
De vos ongles sous la lime
Et recevoir ce souffle intime
Qui m’éparpille et me perd
Ah, mais j’voudrais être un fauteuil
Dans un salon de coiffure pour dames
Pour que les fesses des belles âmes
S’écrasent contre mon orgueil
Je voudrais être une chemise
Et avoir pour seul dessein
De voiler vos noirs raisins
Sans sur vous avoir main mise
Je me transforme et j’abonde
Pour ne pas vous rater
Mais pour percer vos secrets
Il me faudrait être un monde.
Ah, mais le pied c’est d’être un fauteuil
Dans un salon de coiffure pour dames seulement
Pour que les fesses des belles âmes
S’écrasent contre mon orgueil
Amazigh Kateb
Un alt efect anacronic al baterii pe loc timp de 800 de ani, din lumea arabā !!
@Sfartz Pincu
Ce vreţi să spuneţi?
Iata-ne ajunsi si la manele. Credeam ca cel putin la Acum.tv voi fi scutit. Enfin, obsesia francezilor a fost ca vor fi invinsi de arabi, dovada literatura lor de inceput, Cantarea lui Roland, care moare strivit de numarul musulmanilor. Acum, ei canta triumfal, in limba franceza si se vor admirati. Bravos!
Alfred Schnittke, „Declaration of love”.
http://www.youtube.com/watch?v=YqwSO8szAdg
@Victor
Cred ca intre „manele” in acceptia capatata dupa 1989 (manelele existau si inainte, dar erau un gen de muzica populara printre cele multe altele cintate in România) si un cintec oriental (chiar si publicat in Paris, dar nu in Micul Paris) nu poate fi sustinuta o legatura de cauzalitate.
Nu am de gind sa intru in polemici pe acest subiect (e nevoie de prea mult timp si nu sunt nici muzician de profesie) dar mi se pare ca fiecare piesa muzicala are dreptul sa fie judecata dupa posibila ei valoare intrinseca, si nu dupa genul in care (pare) sa se incadreze.
Apoi, ma tem ca e o confuzie de cauzalitate in nemultumirea dumneavoastra. Cintecul de pe ACUM.TV este oriental (arab) in timp ce „manelele” (românesti) sunt un fenomen restrins regional. Daca doriti sa contestati productia artistica orientala, atunci mi se pare fair play sa faceti asta abordind raul de la radacina. E evident ca acest Amazigh Kateb nu are habar de manelele care va repugna dumneavoastra.
Interventia mea nu are scopul de a lua apararea unui anume gen muzical. Nu ma pot socoti nici macar obiectiv pentru ca ascult muzica cu influente portugheze, braziliene, slave, românesti, italiene si orientale etc. Dar asta nu e meritul meu, eventual e vina mea. Postul de muzica P2 al radioului suedez transminte zilnic mai mult de 6 emisiuni tematice care includ acest melanj.
In ce priveste atitudinea francezilor, nu prea vad o conexiune directa intre apetitul lor pentru exotism in productiile artistice (sau cu caracter artistic) si problemele etnice cu care se confrunta in societate. Credeti ca cel care ia o lauta in mina sa cinte muzica orientala (in Franta) este acelasi cu cel care incendiaza prin cartiere?
Gusturile nu se discuta, deci aveti libertatea sa respingeti din lista de preferinte toate apartenentele care va nu par a fi curate. Personal daca as face asa, ar trebui sa exclud de pe lista multi favoriti, ca Enrico Macias, Jane Birkin (Mozart – Alla Turca?) si m-as simti sarac.
P.S. Imi e greu sa cred ca o lucrare medievala, Cintarea lui Roland, e pe noptiera fiecarui „francez”. Cultura contemporana franceza e mai mult straina de ea, si e bine asa.
Nu mi-as fi imaginat ca domnul Leibovici va face o pasiune pentru muzica araba !
Parca îl si vad fredonând în fata computerului… Vreau sa fiu un scaun… pentru (hmm, hmmm) frumoase… 🙂
Totusi… parca nu prea se potriveste cu nivelul sau intelectual… Sau traiesc eu un cosmar ?
@Christina Vlad
„o pasiune pentru muzica araba… parca nu prea se potriveste cu nivelul sau intelectual… Sau traiesc eu un cosmar ?”
Doamna Vlad, vorbesc doar in numele meu 🙂 Pasiune, nepasiune, asta conteaza mai putin (exista si pasiuni perverse).”
E de la sine inteles ca muzica araba este o manifestare intelectuala inferioara? Parca pe vremuri la istorie aflam lucruri elogiase despre cultura araba. E drept, era vorba de alte epoci, dar oare trebuie sa poarte productiile culturale arabe un stigmat doar pentru ca ne suna altfel in urechi?
Chiar daca ar fi asa, anume ca un gen muzical e cu totul sub semnul prostului gust, am convingerea ca odata si odata poate apare un geniu care adoptind o forma de exprimare „inferioara” sa creeze o capodopera. S-a mai vazut in istoria artei.
Un exemplu. In Germania, casa de discuri Asphalt Tango http://www.asphalt-tango.de/ (cea care a stiut sa lanseze Taraful Haiducilor, Fanfara Ciocarlia, trupe dispretuite in România ca fiind prea „tiganesti”).
Aceasta a lansat cu vreo 7 ani in urma un disc cu piese din folclorul a zece tari (Turcia, Romania, Serbia, Croatia, Bulgaria, Albania, Macedonia si Grecia) inregistrate cu acompaniamentul unui grup splendid vocal bulgaresc, Angelite. Deja aceasta selectie indica un „dezechilibru” inspre zona orientala si balcanica. Piesele sunt orchestrate de un compozitor Georgi Petkov, intr-o maniera jazzistica-clasica.
Românii contribuie cu o manea (as numi-o „culta” cu riscul de a revolta pe multi).
Asa ca iata, lucrurile nu sunt chiar asa simple. Am incredere de exemplu competenta grupului care a produs un astfel de disc.
Maria Raducanu apare si ea intr-o emisiune TV serioasa in Corsica „Mezzo Voce” cu o manea, „Cristina”.
Din comentariile mele multi vor intelege ca umblu cu masina plina de CD-uri cu manele. Nu sunt adeptul acestui gen dar nici nu vreau sa ma dezvinovatesc pentru o vina existenta. Nici dupa „cultura pop” nu ma dau in vint.
Dar mi se pare ca trebuie sa calcam cu grija printre obiectele culturale inainte de a le respinge in virtutea unor principii apriori. Omul sfinteste locul, si nu principiile. In toate epocile au existat cei care au facut minuni si din flori de mucigai sau din florile raului si aceasta tendinta de buna seama ca nu s-a oprit la ei.
Din fericire, fiecare are dreptul sa-si exercite gusturile asa cum gaseste de cuviinta fara prin asta sa lezeze pe altcineva. Nu e cu suparare. Uneori discutia e mai pasionanta decit subiectul 🙂
Domnule Petrineanu, aseara am avut pe cineva pe constiinta pentru… Fanfara Ciocârlia.
Un tânar domn german îmi povestea cu mult patos cât de mult îi place aceasta muzica si ca si-a cumparat CD-ul cu muzica lor. Entuziasmul cu care îmi vorbea despre fanfara (eu ajutându-l sa pronunte de fiecare data cuvântul ciocârlia), dar si despre România, l-a costat… Grupul lui de prieteni s-au urcat în autobuz si nu si-au dat seama ca el lipseste. Si cum sa nu-l compatimesti când lui i se terminase akku de la telefon si nu avea nici un mijloc de transport!
Eu nu am comentat despre muzica araba, care poate fi exotica si fascinanta pentru unii, ci ramân doar surprinsa ca un astfel de text îi place domnului Leibovici… Dar gusturile nu se discuta… 🙂
Dragi comentatori, în ceea ce mă priveşte, şarmul acestui cântec se găseşte în versuri. Aşa că, cine nu înţelege franceza, nu poate deci apriori să-l perceapă. Poate ar fi trebuit să-l însoţesc de o traducere…
Iar versurile însele le găsesa simpatice, amuzante, impertinente, sensuale, pline de viaţă, chiar romantice.
În plus, găsesc neaşteptat şi surprinzător să aud asemenea versuri dezinhibate, îndrăzneţe la un cântăreţ nord-african, probabil musulman. O surpriză plăcută pentru mine şi care relativizează clişeele mult prea răspândite.
Cât despre muzica însăşi, orientală – este neobişnuită pentru urechile mele, dar m-am obişnuit cu ea, deoarece m-am concentrat mai mult pe text.
Iar cine găseşte că versurile sunt licenţioase, şocante, sau că muzica este ne-ascultabilă… poate mai citeşte/ascultă o dată. Dacă nu şi nu, asta este, nu toţi au acelaşi sense of life.
Datorita domnului Leibovici, de acum, ori de câte ori ma voi aseza pe un scaun (fotoliu), fie la coafor sau mai stiu eu unde, îmi voi imagina ca acesta îmi cânta melodios…. Asa ca si domnul R. Khan…
http://www.youtube.com/watch?v=5awZ9sOTA54&list=PLE7576ED5530117E8&feature=share&index=1
A fost o simpla gluma. Mi-am permis-o bazându-ma pe faptul ca domnul Leibovici este un om foarte inteligent si nu se va supara…
Dintre cântaretii de origine araba mi-a placut întotdeauna Enrico Macias.
http://youtu.be/k6hRUlGPaAg
> ori de câte ori ma voi aseza pe un scaun (fotoliu), fie la coafor sau mai stiu eu unde, îmi voi imagina ca
> acesta îmi cânta melodios…
😉