Încotro, Măria sa Familia? Încotro, temeiul familiei româneşti? Către străinătate? Străini vom deveni!
Citesc la nesfârşit o sensibilă frază rostită de Brâncuşi, dar niciodată nu mă satur să-i sorb înţelesurile: „Atunci când am încetat să mai fim copii, înseamnă că deja am murit”.
Există semeni de-ai noştri care par a se fi născut oameni maturi, înţelepţi şi pătrunşi de toate adevărurile universului. Pentru ei copilăria înseamnă un timp trăit şi, atât. Dar în acest fel pot gândi doar cei cu sufletul sărac, îmbătaţi de prea plinul propriei fiinţe. Dacă fiecare ar alerga în întâmpinarea copilului care a fost cândva, măcar în clipa dinaintea trezirii matinale, România întreagă ar avea alt chip. Câţi copii nu-şi rostogolesc anii puţini prin mlaştina în care au fost împinşi de diabolici „mentori”! Şi tocmai pentru că mai târziu, chiar de li s-ar oferi bogăţia, n-ar şti ce să facă cu ea. Să le întindem acum o frântură din lumea propriei noastre copilării. Ar trebui să fie un adevărat început pentru familiile care se zbat să crească un copil rămas singur în „cuib”, părinţii plecând să muncească în lumea largă.
Vă rog! Trebuie un nou început, şi oprindu-ne rătăcirea la ceasul când visele prind viaţă, să ajutăm cum se cuvine, Măria Sa Familia!
