Se dedică doamnei Maria Răducanu – o voce distinctă a jazzului românesc.
Nu m-am mai întâlnit cu Cristina, din toamnă.
Nu, faţă în faţă nu ne-am întâlnit niciodată;
Prin mesaje doar, prin apeluri;
Mai ales noaptea.
Mă trezea la ore ciudate, nu ţinea seama de fusul orar.
Poşta electronică îmi era tixită cu mesajele ei.
La Ploieşti soarele era parcă mai vesel, mai cald.
Şi mama ei se simţea mai bine în ultima vreme;
Mai ieşeau la o cafea, ori cu căţelul la plimbare.
Ne înţelegeam perfect; ea mă întreba, eu îi răspundeam.
Nu aveam întâmplări importante de împărtăşit
Ori subiecte prea interesante,
Dar ne aveam, aşa, unul pe celălalt;
Eu chiar o iubeam!
Eram sigur că sentimentul era reciproc;
Nu mi-a spus-o clar, dar simţeam.
Mama îmi zicea: “Măi Vasile, ai grijă mamă, să nu dai de dracu’!”
De prin vară mesajele s-au rărit, au devenit din ce în ce mai scurte;
Nu dintr-odată.
Când reuşea să răspun
dă se plângea că e mereu obosită, că o doare capul.
Am înţeles că are ceva dificultăţi şi ar fi dorit să ne vedem mai rar;
Măcar un timp.
Şi uite, vorba cântecului, iarna a trecut şi noi nu ne-am mai “întâlnit”.
Acum sunt din ce în ce mai singur, mai trist.
Mai ales noaptea, ies în balcon şi privesc cerul;
Mereu cu ochii spre Est.
Urs morocănos, la picioare îmi mormăie lacul.
Prin minte îmi fâlfâie vorbele mamei:
“Măi Vasile, ai grijă mamă, să nu dai de dracu’!”
…”CELE ZECE PORUNCI”…
nici o frunza
nu s-a urnit
nici macar vreo pasarica
nu a ciripit
era o liniste deplina
chibzuita bine, bine,
liniste divina
daruita pentru lume
pentru ca sa o indrume
cum si in ce fel sa se poarte…
dar lumea,
departe, departe
de a asculta,
intelege
si respecta,
si-a facut
din aur
un vitel
vai de el
dar mai cu seama
vai de noi
pentru ce
se’NTAMPLA’
A P O I