Baci Ghio se întinde sleit de puteri pe o buturugă la poalele păşunii. S-ar culca aşa cum, e dar vrea să mai arunce un ochi la căpriţele răsfirate pe deal. Soarele la apus încălzeşte cu blîndeţe versantul.
Dacă tot s-a întins la odihnă, mîinile tremurînde caută după ceva prin zeghea incomodă şi călduroasă. În sfîrşit, scoate o copie ieftină şi jigărită a unui Smarphone. Să tot fie trei ani de cînd l-a căpătat, cînd Ghio mergea cam pe ani 46.
Ghio nu stă să se gîndească la ce şi cum în istoria vieţii lui, ci înfrigurat gesticulează semne cabalistice pe suprafaţa crăpată a sticlei. Jimail şi Hatmail… „No, nicio veste. Las´ că…!”
*
Ghio e singur pe lume dar a fost şi el june în cătunul Pata de pe partea apuseană a Dealului Feleacului.
Lajos şi Maria, tata şi mama, aveau vise pentru pruncul lor. Dar… e cum vrea Domnişorul Dumnezeu şi Maică Precista. Ghio s-a tîrît prin mai multe licee în Cluj, tot în jos pe scara socială.
Cînd a fost să meargă mai departe, a „dat” dar n-a „luat”.
Lajos şi Maria nu mai ieşeau prin sat de ruşine. L-au omorît bine pe Ghio după care şi-au pus problema. Aşa s-a ales Ghio cu vreo patru duzini de capre, un măgăruş şi un cîine, plus muntele din spatele casei de păşune şi „gospodăria” cu cîteva şandramale cocoşate care acum stau să cadă de numai murdăria le mai ţine pe picioare.
*
Cînd nu păştea, Ghio mai avea şi hobby să dea pe gît cîteva ştampe de palincă la barul satului. Tovărăşie avea cine să-i ţină, cei cîţiva bolunzi ai satului, altfel cine? De cîte ori se adună, Ghio doar ascultă zicerea tovarăşilor de birt. Mereu aceleaşi ziceri, cu ce s-au mai ghiftuit, ce prostii au făcut prin ogradă cînd erau abţiguiţi. Mai la sfîrşit, pînă să apuce muierile să-i culeagă pe acasă (pe Ghio îl zvîrlea afară domnişorul Peter care ţinea birtul), despre curvelor fiecărui, ţinute în mare taină.
*
Odată a avut o livrare de produse ecologice tocmai la Turda, la cel mai mîndru birt din oraş. La plată, aia îl tot duceau cu vorba (unii de la Bucureşti) ba îl mai luau şi la mişto. Pînă la urmă a vrut să le ţipe cîţiva pumni. Şeful de sala l-a tras în biroul lui şi i-a întins pe sub nas drept plată o „frumuseţe” de Aifon lucitor ca o săpunieră.
Ghio a dat „oferta” deoparte, cu ochii injectaţi ca un ghivol:
– Mie îmi dai crăiţarii şi-oi mere!
Mustăcind, birtaşul l-a tras să-i arate ce să facă cu Aifonul.
– Uite, ai internet, de acolo din munte poţi să te uiţi, să vezi pe cine vrei tu.
– Şi pe cine-aş vedea rogu-te!? – i-o taie Ghio circumspect.
– Ia vino de te uită, aveţi aşa ceva la voi la Pata? întrebă arătîndu-i în acelaşi timp o serie de chipuri de fecioare de pe google. Uite-o pe asta, Scarlett Johansson, cu Aifonul poţi să-i trimiţi cîteva vorbe şi dacă îi place, vine la tine. E a ta, e… Casă de Piatră! Åsta e „dating”, mai adaugă el înălţînd glasul şi sacadînd triumfător.
Ghio era sigur că miticul de Bucuresci îl duce, dar lucru ciudat, nu-şi mai dezlipea ochii de la chipulde pe ecranul telefonului. Blonda sprinţară îi zîmbea delicat parca din gropiţele obrajilor.
Ia aici şi un card să încarci Aifonul – îl momeşte birtaşul – un SIM-ul plătit pe un an.Te ţii de dating şi de ce vrei tu. După aia, te descurci plăteşti tu să încarci internetul, e treaba ta!
Ghio luă morocănos Aifonul uitîndu-se chiorîş, ruşinat că s-a lăsat păcălit. În drum spre casă se tot gîndea la ce văzuse pe smartphone. Adevărul că e holtei de cînd se ştie şi a venit vremea să-i facă să moară de ciudă pe toţi bolunzii de la birt.
*
În numai cîteva săptămîni Aifonul (cu accent pe A) se făcu trup comun cu Ghio. Viaţa lui se scurgea ca un şir lung de pauze plictisitoare între aşteptatul înfrigurat alVeştii celei mari de pe Aifon.
Curînd trecu anul şi trebuiră să şiroiască multe izvoare de lapte din ţîţele caprelor pentru cîţi dolari, oiro şi forinţi se duceau pe umplerea SIM-ului; odată pe an, tocmai de la Cluj, unde se şi tundea la Domnişoară Stela, o frizeriţă moldoveancă din Republica, aciuiată la Cluj nu se ştie cum. Se lăsa expre păcălit de ea la plată, gîndindu-se că doar odată pe an putea să o privească cum îşi făcea treaba.
În rest, trimitea mesaje în dreapta şi-n stînga, era pe feis şi pe instagram şi peste tot pe internet Dar niciodată nu s-a îndurat să bage mîna în chimir să plătească biletul la vreun sait serios de dating. Luase de bună ce-l amăgise birtaşul, cumva că simpla prezenţă pe intenet e de ajuns ca să înfiripezi o relaţie.
În adîncurile minţii ştia că aleasa inimii care va răspunde YES pe messenger, nu va fi chiar Scarletta din visele lui. Se ferea să exprime în cuvinte gîndul că se va mulţumi el şi cu o copie, o clonă, măcar să ştie româneşte sau magyar. Dar buclele arănii, buzele cărnoase de culoarea paradicsei şi veselia ce parcă venea din gropitele obrajilor erau musai. În şoaptă, consimţea apoi că Scarletta ar putea fi şi Domnişoara Stela, frizeriţa de la Cluj, dar care în realitate putea bine să-i fie mamă actriţei cu pricina.
De cînd se ştia nu a risipit niciun crăiţar pe cele lumeşti. Nu tu haine, nu tu lumină, nu tu cosmetice, radio-TV sau îmbăiat. Cu ochii întredeschişi se gîndea nostalgic la cutiile goale de conserve burduşite cu RON-i şi dosite prin magazii că nici lui dracu nu i-ar fi trecut prin cap să puna el ban pe ban. O să ajungă de un SUV şi de o căsoaie nouă, mare, toată din butuci de brad, vopsită în roşu-cărămiziu, cu cercevelele ferestrelor în alb. No, la aşa ceva nu rezistă nici cea mai domnişoară de la oraş, Oradia Mare, Debrecen sau ce va mai fi fost.
O rupsese şi cu birtul. Bolunzii se prăpădeau de rîs de obiceiurile cele noi ale celui pe care îl vedeau ca pe ultimul om. De doi ani se căzneau să-i găsească şi o poreclă, ceva care să se potrivească cu scarletele lui de sub căciula de oaie. „Ăştia îs prea bolunzi să fie în stare să născocească o vorbă de ocară. Eu am dat şi n-am intrat, ei n-au dat şi au intrat… în birt” – îşi spunea el. Părăsind obiceiul birtului, avea dintr-odată mai mult timp pentru surfing şi mai mulţi bani pentru cartelele de internet.
*
Trecură trei ani dar Ghio nu-şi punea niciodată întrebarea cum e cu scârletele care nu mai ies niciodată la iveală de pe internetul lor. La fiecare răgaz liber din zi sau din noapte mîinile i se duceau tremurînde pe obiect, în mintea lui un glob de cleştar. Răbdare avea cu carul, no…
În aşteptarea alesei inimii, deocamdată necunoscută, Ghio îşi mai umplea singurătatea în compania căpriţelor. Toată turma era numai din capre cu blană negricioasă. Una singură, pe care un doctor veterinar o poreclise în glumă Betina, avea blăniţă albă. Baci Ghio le cam dispreţuia pe cele negre tocmai pentru că erau… negre.
Din toată turmă ţinea doar la Betina. Cîteodată, cînd se odihnea în apropierea turmei, o momea cu o bucăţică de morcov sau altceva bun. Betina se apropia cuminte, gata să se vîndă pentru bucăţică de roş. Atunci Ghio o mîngîia duios pe blăniţă moale de pe guşă şi pe mărgeluşele care se simţeau catifelate la pipăit.
Betina încremenea parcă hipnotizată, cu ochii închişi pe jumătate, cu privirea în zare, aşteptînd şi mai multe mîngîieri. Privind la chipul visător al Betinei, se gîndea ce puful fin de pe botic strălucea în soare ca puful fin de pe sárgabarackele din piaţă.
*
Astăzi, aşezat chircit pe un butuc. În spatele casei soarele luminează blînd poiana. E un moment cînd baciul nu ar avea nevoie să cheltuiască puţinii bani pe haine. Aerul parcă nici nu mai există.
În timp ce căpriţele îşi fac de cap spre disperarea unui dulău ciobănesc bătrîn, Ghio, parca mai obosit ca niciodată, caută tot mai înfrigurat ultimele ştiri din „Partea Cealaltă”. Nu s-a sinchisit că tocmai împlineşte 50 şi în partea asta la capătul cătunului e prea pustiu ca să vină cineva să-l sărbătorească.
Scotocind pe internet îi creşte în suflet o senzaţie nouă. E sigur, atît cît poate citi un cioban ca el direct în suflet, că Scarlett a lui e pe drum. Printr-un scurtcircuit al minţii se şi imaginează dezmierdîndu-i faţa Îşi simte degetele în trecere peste vîrfurile catifelate ale urechiuşelor ei. Zîmbetul cald şi naiv, provocînd gropitele din obraji, e numai pentru el.
Căzut în visare, aproape nu se sinchiseşte de silueta zveltă a unei femei înăltuţe, cu alură sportivă, care, fără sfială a trecut pîrleazul gospodăriei şi se îndreaptă spre el cu paşi hotărîţi Poate că…
Cu cît se apropie femeia pare tot mai schimbată. Faţa osoasă lasă să se vadă contururile oaselor obrajilor, dintîi îi sunt galbeni ca nişte seminţe de dovleac prăjite. Peste o pelerină neagră purtată pe căldură asta de sfîrşit de aprilie, pletele negre, rare, adunate în şuviţe, contrastează în mod nenatural cu tenul alb-creta al feţei.
,,Ioi, slută muiere, se gîndeşte Ghio. Oare asta îmi trimit mie Domnişorul Dumnezeu şi Sfînta Maică Precista!?”.
Molcom şi bănuitor cum e, nu apucă să schiţeze vreun gest. Întoarce doar instinctiv privirea spre turmă, care paşte liniştită. Dulăul se face că păzeşte dar nu se sinchiseşte de prezenţa unei străine pe pămîntul casei.
– Am venit să te omor – îi aruncă străină după care continuă imediat pe un ton autoritar: „Culcă-te acum cu burta la pămînt şi pune-ţi imediat gîţii bine pe buturugă!”
Nu aşteaptă reacţia omului nălucit ci odată cu replică îi apucă cu mînă osoasă braţul încercînd să-l trîntească la pămînt.
Prin mintea lui Ghio trec o sumedenie de sudalme „No, luachi-ar ghiavolu de muiere, cine-i fi tu să-mi dai mie poruncă?; fackiu pe tine de muiere nemurice!” dar pe gură îi iese numai un „No!?” morocănos.
Ghio e un om vîrtos la trup în toate părţile şi fără de teamă. În toată viaţa lui la poala muntelui a văzut multe sălbăticiuni înfiorate. Cu forţa fizică nu se ruşinează. Primăvara trecută, Doamnele cele trei învăţătoare ale satului fără să vrea l-au surprinsîmbăindu-se gol puşcă în iazul din spatele casei lui. Treceau pe uliţă cu treburi cînd, văzîndu-l, au început să scuipe ca nişte pisici întărîtate „Ptiu, animalul dracului”, aruncă una din ele după care Baci Ghio, tupilat în iaz pînă la gît de ruşine o mai auzi pe cea neagră din Bucureşti „N-aş sta cu ăsta nicio clipă. Sunt consternată!”.
Simţind că nu mai e de glumă, în următoarea fracţiune de secundă Ghio îşi smulge cu forţă braţul din mîna străinei, mai apucînd să gîndească „asta nu e de pe aici, după grai”. Încearcă s-o pună la punct cu o privire ameninţătoare.
Reacţia negricioasei nu întîrzie. Cu o forţă neînchipuită şi cu repeziciune îl apucă mai vîrtos că să-l ţîpe pe jos cu burta la pămînt şi beregata pe butucul pe care stătuse. Mai răcneşte la el
– Desfă bine picioarele că n-am loc de ele şi nu te mişca, nu te uita, că mă încurci!.
Baci Ghio alege tactica înţeleaptă să nu opună rezistenţă. Gîndeşte… În mintea lui se perindă de-a valma tot felul de strategii de scăpare care se bat cap în cap. Drept care continuă să nu facă nimic. Ceva îi spune că nu are rost să mai gîndească, aşa că involuntar începe mai bine să viseze la verzi şi uscate.
Cu coada ochiului vede cum piazma scoate ceva ca un satîr, o toporişcă, de sub capa fîlfîindu-i deasupra lui Baci Ghio în continuare nedumerit.
Cu din asta ţîpam eu curcanii, mai apucă el să constate, în timp ce la cîţiva paşi pe deal se aud cloptele caprelor şi schelălăitul cîinelui ca şi cum nimic nu s-a întîmplat.
*
dating procedure… is starting now… please insert your payment card… wrong Captcha code…try again…puful catifelat… sárgabarack…obama… cerceluşi…no, opriţi dumneavoastră toţi crăiţarii… bucle aurii…gem de caise…maică precista…
