Înainte de Paşti, după o ultimă ninsoare,
O cioară s-a aciuat în clopotniţa veche.
N-a mai plecat.
Stătea nemişcată,
Croncănea arar, ca o vrăjitoare,
Ca un căpătâi de viaţă ce nu mai trece.
Duminică bunica nu a mers la slujbă.
Căzuse la pat de Vineri spre seară
Cu un junghi în piept, lîngă inimă, jos.
Duminică dimineaţa nu s-a mai trezit.
Preotul i-a citit pentru liniştea sufletului,
Pentru iertarea de păcate.
Era Duminica Tomii.
Din clopotniţă
Cioara a zburat în aceeaşi noapte.
Nu s-a mai întors.