L-au uitat pe cruce!, îţi spun,
sub cerul gol,
au fugit toţi.
Nici un semn cerul n-a pogorât,
trupul descărnat de viermi şi muşte,
osul de vânt lustruit
şi crucea bătută de ploi culcată
pământ s-a făcut.
Apoi au venit cavaleri pe cai
poveste au rostogolit pe limbă, între dinţi,
cu săbii şi unghii pământul au scormonit,
în cutii dichisite au cules bucăţi de os
le-au zis moaşte şi le-au ferecat.
Deasupra lor au pus piatră şi umbră de zid,
cetăţi şi palate,
vopsea şi aur,
pietre lucitoare şi piele tăbăcit,
dom şi biserica de necuprins,
tămâia se pierde în zbor spre altar.
Doar pământul a ţinut în el vie
amintirea trupului
sângele durerii
mirosul cărnii…
Acolo să te rogi!
Cu picioarele în iarbă
cu mâinile în nisip
cu ochii în cer
cu trupul în apă
cu inima în iubire!
Acolo e crucea, cuiul, mirtul, oţetul, durerea
acolo răsuflarea iertării,
acolo zâmbetul împăcării…
L-au uitat pe cruce îţi spun
sub cerul gol!