In editia 2005/ 2006 a Cupei UEFA am avut un sfert de finala romanesc, intre Rapid si Steaua, castigat de ros- albastrii, care apoi au ratat la mustata intrarea in finala. In 2006/ 2007 Steaua, venita din Liga Campionilor, si Dinamo, calificata din grupe, au fost eliminate in saisprezecimi de FC Sevilla, respectiv Benfica Lisabona. In aceasta toamna insa, spre dezamagirea noastra, in afara de prezenta Stelei in grupele Ligii Campionilor, alte motive de bucurie n-am mai avut. Chiar si grupele Cupei UEFA s-au dovedit un obiectiv prea indepartat. Ne obisnuisem, caci cu binele te obisnuiesti repede, cu participarile prelungite ale formatiilor bucurestene de fotbal pana in „primavara europeana”, dar uite ca nici un meci nu e dinainte castigat si nici o calificare transata inainte de a se juca.
Otelul Galati a reprezentat pentru noi cea mai placuta surpriza a verii Intertoto. Am sperat intr-un parcurs fericit si in Cupa UEFA, insa au avut de luptat cu Lokomotiv Sofia, iar vecinii nostri de la sud de Dunare n-au fost de acord si au mers ei mai departe, invingand fara drept de apel acasa cu 3-1 si blocandu-se perfect pe terenul galatenilor, 0-0.
Dezamagirea cea mai mare a venit de la Cluj. CFR, devenita in ultima vreme o echipa de stranieri, s-a impiedicat de buturuga mica numita Anorthosis Famagusta, printr-un 1-3 de cosmar pe teren propriu. Returul din Cipru, terminat cu 0-0, n-a adus o minune salvatoare si ne-a amintit, a cata oara, ca in timp ce altii, mai saracuti cu talentul si chiar cu experienta, isi urmeaza constant modesta linie valorica, noi suntem obligati de rezultate sa-i privim de jos in sus, fiind mereu in cautarea unor minuni care sa ne compenseze gafele.
Rapiduletul n-a mai fost „nasul” nemtilor, pierzand calificarea cu 0-0 „acolo” si 2-2 „aici” in fata echipei din Nurnberg, din cauza celor 2 goluri primite acasa. Ca si in cazul lui CFR Cluj, nu rezultatul din deplasare a provocat eliminarea, ci cel de pe teren propriu. De altfel, giulestenii au inceput bine returul, au inscris primii, dar au irosit momentul favorabil, incasand 2 goluri (primul pe eroare defensiva) si alergand apoi dupa egalare. Egalare care a venit insa abia in minutele de prelungire, prea tarziu ca sa mai fie timp si de golul victoriei si calificarii.
Lansata cu mari sperante spre Liga Campionilor dupa un campionat castigat fara drept de apel, Dinamo parea sa insoteasca pe Steaua in faza grupelor dupa un excelent 1-1 la Roma cu Lazio si 1-0 la pauza in returul de acasa. Italienii stiu insa fotbal si n-au nevoie sa gresesti decat o data ca sa intoarca soarta unei calificari. Dinamo s-a speriat de victorie mai mult decat Lazio de infrangere si a mers din gafa in gafa, reusind rarissima „performanta” de a se autodescalifica intr-o singura repriza, terminand meciul de la Bucuresti cu un dezastruos 1-3. Inca o data (!!!), romanasii nostri au irosit pe propriul teren tot ce castigasera cu mare truda pe terenul adversarilor. Si ca sa demonstreze ca stiu sa piarda acasa nu numai in retur, ci si in tur, „cainii rosii” au compromis si traseul in Cupa UEFA, incasand pe teren propriu un greu de digerat 1-2 in prima partida cu campioana Suediei, Elfsborg. Ce miracol sa fabrici in deplasare, ca sa repari ce ai stricat pe terenul tau? Pacat de victoria cu 1-0 pe terenul sintetic de la Boras!
La data prezentelor randuri, Steaua a pierdut primele 2 partide in grupa de Liga Campionilor in care are ca adversare pe Arsenal, FC Sevilla si Slavia Praga : 1-2 in deplasare cu cehii si 0-1 acasa, cu englezii. E drept ca visul continuarii in optimile competitiei s-a ofilit, dar cu o victorie acasa cu Slavia plus ceva puncte stoarse cu Sevilla si, de ce nu, la Londra cu „tunarii”, exista sansa de a aluneca spre Cupa UEFA, spre a alina oful celor 4 echipe scoase din joc prea devreme. Totusi, echipa din Ghencea nu are pana acum motive sa se laude. Steaua a trecut doar de adversari modesti, Zaglebie Lublin (1-0 la Lublin si 2-1 la Bucuresti) si Bate Borisov (2-2 in deplasare si 2-0 acasa). Principalul merit in patrunderea Stelei in grupele Ligii Campionilor il are pozitia de cap de serie, datorata nu jocului din toamna lui 2007, ci prestatiilor bune din anii trecuti. In actualul sezon, campioana europeana si castigatoarea Supercupei Europei de acum 21 de ani a aratat un joc greoi, batranesc, facand exceptie poate doar ultimul meci, cel de acasa cu Arsenal.
Una peste alta, anul competitional 2007/ 2008 al cupelor europene nu mai are cum sa ne aduca un bilant pozitiv. Singura sansa de a ne salva blazonul mototolit ramane o evolutie buna a Stelei, totusi improbabila judecand dupa inceputul de sezon. Explicatii pentru esecuri pot fi cautate, incepand cu atitudinea stapanilor (patroni, finantatori, sau cum vreti sa le spuneti, caci natura relatiei dumnealor cu echipele si cluburile imbraca multe aspecte, nu toate deslusite transparent) fata de antrenorii prea des huliti, prea cu usurinta invinovatiti de tot ce merge prost, ori prea lesne alungati, si terminand cu psihologia jucatorului, incapabil sa-si mentina calmul si concentrarea in momente cheie, incapabil sa reziste ispitei de a simula o cadere in careu in loc sa continue actiunea de atac, incapabil sa-si asume raspunderea sutului decisiv. Cu sau fara explicatii, cu sau fara solutii, fostele participante din Cupa UEFA se intorc de voie, de nevoie, la competitiile interne si la prafuitele declaratii din fiecare an legate de perspectivele participarii la „urmatoarea editie a cupelor europene”.
In tot acest peisaj dezolant, cu atat mai trist cu cat in ultimii doi ani competitionali am simtit si gustul dulce al succesului in Cupa UEFA si chiar in Liga Campionilor, exista un element ce nu se potriveste cu cenusiul general. Acest element poarta si un nume, se numeste Lobont. Portarul lui Dinamo joaca altceva decat restul echipei si decat ce se vede etapa de etapa in campionatul intern. Apara miraculos si spactaculos, salvandu-si echipa de mai multe ori pe meci, meci de meci. In partidele din Cupa UEFA, din deplasare, cu Lazio si Elfsborg, jocul lui a valorat cat punctele castigate, caci fara interventiile sale cele 1+1 goluri marcate ar fi adus nu un egal si o victorie, ci ar fi fost golurile de onoare in infrangeri la scor. Si la Dinamo, si la „nationala”, Lobont joaca excelent si coordoneaza echipa ca un veritabil antrenor- jucator. In mod sigur, merita mai mult decat sa se lupte pentru un loc fruntas intr-un campionat din Europa de Est. E greu de crezut ca nu va primi oferte de nerefuzat, chiar inainte de sfarsitul anului. Va fi spre binele lui sa-si gaseasca locul intr-o formatie valoroasa, in care sa nu mai fie lider de necontestat, ci pur si simplu doar unul dintre cei buni.
Lobont, go west!