O biografie complexă, din care nu lipsesc capitole tragice, dramatice şi riscante îl caracterizează pe Eduardo Sarlos, pictor şi dramaturg sud american, a cărui expozitie a putut fi vizionată recent în Israel. Născut în Ungaria, salvat în ultimul moment de holocaust, copilul Sarlos ajunge în cele din urmă în Uruguai, ţara care îl adoptă. Pictor de detalii, încărcate de subtile semnificaţii, el face nu odată aluzie la evenimentele care i-au marcat viaţa, la originea sa evreiască şi la ţara din care a plecat umilit.
Dar Eduardo Sarlos încearcă şi reuşeşte să depăşească amintirile dureroase, cu mult umor şi dezinvoltură. Figurile aparent groteşti, dar pe care nu le poţi privi decât cu multă şi firească simpatie, amintesc de mama lui, de mătuşa lui, de soţia sa Marta şi chiar de el însuşi. Noi le putem percepe frecvent în feţele şi atitudinea multora din personajele care populează lucrările sale.
Eroii săi sunt îndeosebi persoane în vârstă. Pictorul descrie o lume de oameni bătrâni, o comunitate aflată în exil, pe cale de dispariţie, care a încercat să se adapteze unor alte realităţi, cu totul altele decât cea cu care era obişnuită. Dar artistul, care foloseşte firesc ironia subtilă şi adesea sarcasmul, nu-şi ascunde ataşamentul şi marea lui simpatie pentru aceşti oameni.
Edoardo Sarlos crează pe nesimţite un mic univers fabulos, nu lipsit de încărcătură filozofică, pe care reuşeşte să-l esenţializeze. Până la urmă, această concepţie foarte personală, din care nu lipseşte umorul fin şi efectul simbolic, amintesc de moştenirea culturală europeană şi iudaică, sugerează permanenţă, vis şi speranţă.
Poate ar fi nimerit de menţionat că pictorul Eduardo Sarlos, care a părăsit între timp această lume, a fost şi un arhitect mult apreciat dar şi un dramaturg contemporan inspirat şi prolific. Piesele sale sunt considerate ca fiind parte integrală din repertoriul naţional uruguaian.
Dr. Dorel Schor