caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Libris



 

10 motive stupide care distrug un cuplu – prezentare de carte

de (28-4-2008)

„Din ce ne-am luat?“ ne întrebăm deseori după o ceartă şi recunoaştem că motivul a fost banal, prostesc, stupid. Totuşi, un astfel de motiv poate duce la despărţire, la momentul în care bine cunoscutul „ne-am luat din dragoste“ nu mai are valoare. Azi, mai multe cupluri se desfac decât se fac, femeia nu se mai mulţumeşte doar cu rolurile de mamă şi de stăpână a casei, iar bărbatul nu vrea să şi-l asume pe cel de cap al familiei. Pentru amândoi, libertatea, cariera, pasiunea sunt valori mai importante decât familia.
Aşa cum observă dr. Laura Schlessinger, „…se clatină totul! Modelele se dărâmă. Vârsta nu mai aduce înţelepciune. Decenţa este atacată din toate părţile!“
Autoarea cărţii 10 motive stupide care distrug un cuplu vă oferă posibilitatea de a vă recunoaşte greşelile, vă ajută să depăşiţi egoismul, priorităţile false, legăturile întâmplătoare, lupta pentru putere şi alte motive stupide care distrug relaţia de cuplu.
O frumoasă pledoarie pentru adevăratele valori familiale negate azi cu prea multă uşurinţă.

Dr. Laura Schlessinger, licenţiată în biologie, doctor în fiziologie şi reputat consilier matrimonial din S.U.A., este realizatoarea unei emisiuni de radio cu audienţă internaţională şi autoarea a cinci cărţi de succes, clasate pe primele locuri în topul vânzărilor de carte realizat de New York Times. Audienţa impresionantă a emisiunii sale de radio, cât şi tirajele cărţilor scrise de ea au dovedit ca Dr. Laura Schlessinger este un expert în rezolvarea lucrurilor stupide prin care oamenii îşi sabotează fericirea şi pe ei inşişi. În cărţile de succes pe care le-a publicat, 10 lucruri stupide prin care femeile îşi distrug viaţa şi 10 lucruri stupide prin care bărbaţii îşi distrug viaţa, ea îndeamnă cititorii să-şi asume răspunderea pentru acţiunile lor şi să se respecte atât pe ei înşişi, cât şi pe oamenii din viaţa lor. Acum, realizatoarea cunoscutei emisiuni de radio atacă o altă problemă dificilă şi complicată: modul în care femeile şi bărbaţii îşi fac rău lor înşile şi unii altora în cadrul unei relaţii sentimentale.

www.drlaura.com este site-ul prin intermediul căruia puteţi intra în contact cu Dr. Laura Schlessinger şi puteţi obţine răspunsuri la întrebările dumneavoastră.

Autor: Dr. Laura Schlessinger

Colecţia: Familia la Curtea Veche

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
semn de carte

despre toate am scris aproape despre toate cum a fost cand n-a fost cum nu cand a fost cum m-ar...

Închide
18.188.218.134