Există o certă apetenţă pentru admiraţia faţă de derbedei. O morbidă stare de interes – ce parcurge halucinant de rapid drumul de la toleranţă la simpatie jenată şi, apoi, la fascinaţie deşănţată – face ravagii în piaţă. Într-un colţ prăfuit din Ferentari sau în prime-time, în Parlament sau în sala de clasă, la slujbă sau în lumea afacerilor, pe terenul de sport sau în mediul academic, indiferent cum se incită şi cum se consumă acest interes, el transformă derbedeii în repere. Abjecţia este confundată cu limbajul colorat. Incultura, cu nonconformismul. Înclinaţiile sociopate, cu îndrăzneala. Grobianismul, cu autenticitatea. Dispreţul faţă de lege, cu vocaţia haiducească.
O fatală eroare de înţelegere face ca derbedeii să fie identificaţi, în subconştientul colectiv, cu cei care provoacă status quo-ul. De aici vine şi admiraţia de care aceştia se bucură. În realitate, însă, derbedeii nu exersează principii sau valori dedicate binelui comun, binelui public. Ei nu vor, funciarmente, să provoace vreo schimbare de paradigmă cu vocaţie de panaceu. Ei doar se folosesc de fascinaţia pentru mitocănie a publicului, pentru a-şi sluji propriile interese (pur personale şi/sau de grup). Atât.
Nu derbedeii sunt, aşadar, cauza deprecierii etice a spaţiului public autohton! Ei sunt doar efectul. Căci, dacă interesul pentru asemenea personaje nu ar exista, ei nu ar face carieră. Şi nici rating. Şi nici nu ar putea câştiga alegeri. Derbedeii îşi trag, finalmente, seva şi puterea din minimalismul moral al societăţii. Ei îşi găsesc astfel legitimarea în interesul public. Întotdeauna putem identifica un procent semnificativ statistic, la nivel social, care să rezoneze, să aprecieze (tacit sau nu) sau chiar să aplaude viguros patosul cu care derbedeii fac mişto, maculează, desfiinţează, demolează, mint, instigă, fură şi sfidează.
Derbedeii nu pot construi nimic durabil. Deoarece încântarea publicului faţă de mitocănie, bădărănie, mârlănie – spuneţi-i cum doriţi – este doar conjuncturală şi, deci, efemeră. Derbedeii nu pot edifica. Orice construcţie are nevoie de o baza. În cazul nostru, o baza morală. O baza a bunului simţ elementar. O baza a decenţei. O baza a unui minim altruism. Iar dacă orice morală comportă şi exigenţa unei religii, atunci religia respectului faţă de semenii noştri este cea pe care derbedeii sunt primii care o încalcă grotesc. În fiecare zi. Mi se pare mai mult decât evident că nu se poate construi nimic valoros şi nimic durabil în mlaştina puturoasă a dispreţului faţă de oameni. De aceea derbedeii nu au şi nu vor avea vreodată vocaţia coagulării. Ci doar pe cea a dezagregării. Pentru că nu îşi respectă semenii!
De la Jilava, Rahova sau Poartă Albă, de la Antena 3, B1 TV, RTV sau OTV, din impresariatul fotbalistic, din Parlament, din Guvern sau din administraţiile locale, de la Cotroceni, Washington, Berlin sau Kremlin, de pe scara blocului sau din fotoliile de CEO ale marilor companii, de la stânga la dreapta eşichierului politic sau din presa scrisă, derbedeii vor ieşi mereu la iveală cu şmecheria lor, cu agresivitatea lor, cu tupeul lor, cu aroganţa lor, cu mojicia lor. Nu contează dacă înjură pe micul ecran sau dacă împart pumni pe stadioane sau dacă aruncă fişicuri de euro spre adulatorii de ocazie şi interes sau dacă nu îşi respectă cuvântul dat de la tribune oficiale sau dacă scriu cărţi în închisori ca să îşi reducă pedepsele sau dacă afirmă că trupe cărora le-au ordonat să invadeze ţări vecine sunt de fapt… civili (sic!) care au cumpărat uniforme militare de la chioşc ca să inducă în eroare Occidentul. Derbedeii sunt peste tot!
Depinde numai şi numai de noi dacă îi vom mai aplauda sau nu pe aceşti indivizi groteşti. Depinde numai şi numai de noi dacă vom înceta să ne mai bălăcim în băltoacă leşioasă a minimalismului etic sau dacă vom începe să aplaudăm doar respectul reciproc, polemicile cordiale, argumentul robust, eleganţa discursului, autenticitatea, exerciţiul politic pus în slujba interesului public, asumarea responsabilităţii şi jurnalismul tributar adevărului şi nicidecum mogulului.
Depinde doar de noi să îi excludem, prin ignorare totală, pe aceşti derbedei din viaţa publică!
Bine înţeleasă şi foarte bine prezentată tema catalizatorilor actuali din viaţa noastră politică (şi nu numai).
Dar concluzia este greşită. Derbedeii nu pot fi excluşi prin „ignorare” !! Este greşeala perpetuă a celor care ştiu, înţeleg şi sunt purtătorii moralei individuale şi colective, dar nu dispun de „putere” pentru cā lasă accesul la putere derbedeilor.
Toleranţa faţă de rău, până la limita suportabilităţii, după care (poate, sau nu) să urmeze un şoc, o revoltă, o revoluţie, şi iarăşi reluarea toleranţei, faţă de altă serie de derbedei, ne-a adus, şi nu numai pe noi (iată că se întâmplă în Ucraina-acum, şi s-a întâmplat peste tot şi întotdeauna) într-o situaţie şi mai proastă.
„Derbedei-ismului” nu i se poate opune decât solidaritatea umană şi un spirit activ de intoleranţă, cu legea şi arma în mânā.
A ignora derbedeii = pozitia NATO si a SUA in chestiunea ucraineana (izolarea diplomatica a Rusiei, excluderea din G8, sanctiuni economice, contra-pondere preventiva militara, etc.);
A ignora derbedeii = a nu plange pe umarul unui Gica Popescu sau Adrian Nastase si, in general, a puscariabililor;
A ignora derbedeii = a nu mai aplauda – prin rating!!! – fecalele varsate pe micile ecrane de catre indivizi precum Mircea Badea, Banciu, Diaconescu, etc.;
A ignora derbedeii = a nu mai vota in alegeri indivizi care fac din minciuna politica personala, din manipuilare – logica de a parveni politic, din accesul la putere – sansa devalizarii resurselor statului in interes propriu si de grup, etc.;
A ignora derbederii = a refuza (!!!), pur si simplu, sa facem afaceri cu escrocii, indivizii carora le este complet strain conceptul „castig-castig”, ci imbratiseaza afacerile de tip „hit and run”;
A ignora derbedeii = a ne asuma responsabilitatea in mod personal pentru trecutul (asumarea starii generale de lasitate si complicitate la cosmarul comunist), prezentul (sa nu mai asteptam de la entitati externe noua solutii pentru viata noastra, bunastarea noastra, comunitatea noastra) si viitorul nostru (sa avem responsabilitatea constructiei durabile si nu a consumului momentan, indiferent dca adiscutam de viata personala sau de viata societatii).
A ignora derbedeii nu inseamna a astepta pasiv desfrunzirea…, ci a refuza in mod activ complicitatea la proliferarea „derbedeismului” – vorba domnului Pincu, caruia ii multumesc pentru ca mi-a dat prilejul sa explic!
P.S. 1 – am uriase rezerve ca, in ultima instanta, a lua „arma in mana” a rezolvat si va rezolva vreodata ceva. Dar aici intram pe un alt taram care nu are de a face cu real-politik-ul…
P.S. 2 – sunt totalmente de acord ca numai solidaritatea poate ignora eficient derbedeismul (imi place denominarea!)
Ei, da! Cu această „traducere”, toate cele au ajuns cu bine la locul lor, în special cu:… „a nu mai vota în alegeri indivizi care fac din minciună politică personală, din manipulare – logica de a parveni politic, din accesul la putere – şansa devalizării resurselor statului în interes propriu şi de grup, etc.”
Rămâne doar întrebarea: Cine şi cui i se va da, imparţial, calificativul „derbedeu”?. Şi ce te faci când ambele părţi ale unui conflict merită acest calificativ?
De când e lumea şi pământul, cu oamenii săi, „demo”-craţia a fost visul suprem al omenirii, dar realizarea practică a acestui vis nu cred să fi depăşit proporţia de 1% !
Cu toate astea, trebuie să urmăm îndemnul: „Ai reuşit – continuă, nu ai reuşit – continuă !”.
„Rămâne doar întrebarea: Cine şi cui i se va da, imparţial, calificativul “derbedeu”?. Şi ce te faci când ambele părţi ale unui conflict merită acest calificativ?”
Ambelor parti. Ambelor parti, domnule Pincu! Aici nu este vorba de simpatii sau antipatii, ci despre amendarea derbedeilor. Doctrinele, afinitatile politice sau religioase, apartenenta la un anume grup social sau etnic, etc. nu trebuie sa dilueze spiritul critic in chestiunea identificarii si izolarii derbedeilor.
Da, foarte bună abordare. Se vede cu ochiul liber cum societatea românească a evoluat de la euforia din dec. 89 la societatea derbedeilor, la această golăneală generalizată, uneori – culmea – cu votul majorității!
Mi-e teamă că lucrurile, la nivel general, național, nu-s așa de simplu de rezolvat, deoarece acești golani au acaparat pîrghiile esențiale ale puterii, controlează mass media și structurile esențiale ale statului, inclusiv (și mai ales), justiția, poliția, serviciile de informații.
Nu știu dacă în Finlanda, Suedia, Olanda… e la fel, sper că nu. Acumulările de nămol din societate s-au făcut, cred totdeauna, prin revoluții.