caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ucraina



 

SUA şi UE cântă pe două voci aria ucraineană

de (4-3-2014)
3 ecouri

 
A devenit mai clar ca niciodată că discrepanţele de înţelegere a istoriei şi de exersare a democraţiei, cât şi diferenţele de agendă economică dintre SUA şi UE fisurează declarata, presupusa şi, de ce nu, aşteptata unitate de poziţie în chestiunea ucraineana.

Actuala criză europeană – cea mai gravă de la sfârşitul războiului rece – pare să adulmece periculos mirosul rânced al suficienţei bătrânului continent, gata să arunce la gunoiul istoriei un sfert de secol de democraţie în Europa Centrală şi de Est, constrâns de complicatele relaţii Est-Vest, dominate de gazele, petrolul şi capitalul rusesc ce ung relaţiile cu Occidentul. Iar cancelariile europene sunt conştiente de asta…

Motivul unei asemenea dihotomii americano-europene este deplin demonstrat de un document secret al guvernului de la Londra, publicat acum câteva ore de „The Guardian” şi care trasează linia de conduită britanică în chestiunea intervenţiei Rusiei în Ucraina, conduită ce va fi susţinută în faţa partenerilor europeni. De remarcat că veridicitatea documentului nu a fost pusă la îndoială de Londra… Iată câteva prevederi pe care echipa din Downing Street 10 le are în vedere:

– „Nu susţinem, deocamdată, sancţiuni comerciale… sau închiderea centrului financiar londonez pentru ruşi”;

– Suntem gata să ne alăturăm partenerilor UE în impunerea de restricţii de viză şi călătorie pentru oficialii ruşi;

– „Să descurajăm orice discuţii (de ex. în NATO) referitoare la eventuale pregătiri militare”;

– Ne raliem „unui eventual efort al UE de a pune la dispoziţia Ucrainei surse alternative de alimentare cu gaz în cazul în care Rusia opreşte alimentarea”;

– Ameninţări specifie la adresa Rusiei vor fi „eventual folosite în mesaje private”, în timp ce declaraţiile oficiale se vor cantona în zona „chestiunilor generice”;

– Să punem la punct un pachet de asistenţă pentru Ucraina care „ar fi ideal să se realizeze în colaborare cu Germania”

– Să susţinem „desfăşurarea de observatori ai OSCE şi/sau ai Naţiunilor Unite (dar nu ai Uniunii Europene) în Crimeea şi Estul Ucrainei” (s.n.)

Fie şi numai citirea acestor linii directoare ale poziţiei Londrei faţă de criza din Crimeea, ne scuteşte de prea multe comentarii, iar refuzul UE, susţinut copios de Germania, de a impune sancţiuni economice Rusiei, completează tabloul anxietăţilor Europei (sau, aşa cum spuneam recent, impotenţei acesteia…!) faţă de Moscova. Londra – şi, am certe aşteptări că, întreagă Uniune Europeană – vrea să se spele pe mâini şi să scoată la înaintare ONU şi OSCE.

De cealaltă parte a Oceanului însă, Washingtonul a îngheţat orice colaborare militară cu Rusia şi a criticat în termeni duri invazia, atrăgând atenţia prin intermediul NATO că Rusia a încălcat toate tratatele internaţionale în cauză, iar John Kerry s-a deplasat la Kiev într-o vizită-fulger care să confere puterii interimare post-Ianukovici încrederea că nu a fost lăsată singură în faţă tăvălugului de la Kremlin.

Cu toate că sugestia administraţiei americane de a exclude Rusia din Grupul celor 8 a fost respinsă de partenerii europeni (nici o supriză!), America pare decisă să nu tolereze tresăririle de orgoliu imperial al Moscovei. „Washington Post” publică tot astăzi o analiză fulminantă a lui Zbigniew Brzezinski în care reputatul specialist american pe probleme de securitate atrage atenţia asupra uriaşului pericol reprezentat de o poziţie defetistă a Europei şi Americii în această criză.

Punctul de vedere al lui Brzezinski este, de fapt, dacă luăm în considerare ceea ce îndeobşte specialiştii în comunicare numesc „tehnica celei de a treia persoane”, un punct de vedere „oficios” al administraţiei Obama. Ceea ce nu poate spune direct, Casa Albă o face prin intermediul stakeholder-ilor cu reputaţie… La rându-i, fosul candidat la Preşedinţia Americii, senatorul John McCain declara – citat tot de „The Guardian” – că este dezamăgit de poziţia Marii Britanii şi că ţările Europei „ignoră lecţiile istoriei”.

În acest context, se pune întrebarea: la ce ne putem aştepta în următoarele zile? La nimic bun, în ceea ce mă priveşte. O atitudine schizofrenică a Occidentului nu poate decât să îl încurajeze pe Vladimir Puţin în continuarea aventurii sale ucrainene, iar pericolul escaladării conflictului şi răspândirii acestuia devine aproape palpabil în lipsa unei demonstraţii de unitate a ţărilor democratice.

Cele două voci pe care se cântă aria oprobiului în speţa ucraineană dăunează grav şi noii puteri de la Kiev, aflată între ciocan şi nicovală. Confruntată cu intervenţia armată a Federaţiei Ruse, pe de o parte şi cu problema populaţiei rusofile pe de alta, echipa preşedintelui interimar Aleksandr Turcinov este într-o poziţie extrem de delicată, fiind susţinută de Uniunea Europeană doar financiar si diplomatic. Ceea ce nu este putin, dar s-ar putea sa fie insuficient.

Este clar că Europa va acţiona cu multă prudenţă şi doar în limitele diplomaţiei pentru rezolvarea conflictului, concomitent cu acordarea unui pachet potenţialmente generos de ajutor economic pentru Kiev. Rămâne de văzut ce vor face Washington-ul şi NATO.

Dar, în condiţiile date, se conturează din ce în ce mai bine ideea că problema conflictului armat va fi lăsată exclusiv pe seama poporului ucrainean.

Daniel Uncu

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (4-3-2014 la 13:15)

    Istoria se repetă. Anglia a uitat, unde a dus toleranţa politică excesivā faţă de Hitler, din 1938, când Chamberlain a crezut că Germania va respecta o hârtie semnată. Anglia adoptā acum poziţia struţului, uitând că a fost salvată tocmai de inflexibilitaea lui Churchill în faţă unui agresor feroce, dovedit.

    Şi nu numai Anglia, şi celelate ţări puternice din Europa lasă pe seama SUA să apere principiile democraţiei, evitând să ia o atitudine fermă impusă de agresiunea evidentă a Rusiei asupra Ucrainei (deocamdată !), şi în ciuda cosmetizării grosolane, promovate de Putin.

  • Daniel Uncu: (4-3-2014 la 15:34)

    Dependentele economice si energetice ale Europei, cardasiile, cumetriile si aranjamentele, avand la baza capitalul rus isi spun cuvantul… Deh…

  • CHARLIE: (6-3-2014 la 01:47)

    A fost odata un ministru american de Aparare pe nume Donald Rumsfeld. El se referea la Europa de Vest drept Old Europe. Nu cred ca era un compliment!



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Adam Michnik : Rusiei – ruşine!

În aceste ore sumbre, pline de tensiune, simţim surprindere şi furie în acelaşi timp. Admirăm înţeleapta moderaţie, hotărârea şi simţul...

Închide
3.22.27.253