Ne-am început călătoria în Madrid. Palatele înghesuite între clădiri din alte veacuri, mi le-am imaginat înconjurate de grădini. Oraşul modern, înglobează trecutul zbuciumat al Spaniei încă de la cucerirea Romană.
Astăzi totul este restaurat, sau în restaurare, împăcînd cuceritorii cu cei oblodiţi, reevaluînd culturile antice răvăşite sub copitele cailor şi distruse de valurile noilor veniţi.
Ca peste tot în lumea, clădirile moderne în metal şi sticlă ce vor să ajungă pînă la nouri, îşi caută locul între turlele catedralelor şi greutatea vechilor palate frustate de grădini.
Ziua începe după ce Soarele s-a ridicat de o suliţă arătînd deja ora 9.00 şi se sfîrşeste la multe ore după chemarea muezinului şi a clopotelor de liturghie, în plină noapte înstelată.
Muzeele Madridului te încîntă prin bogăţia şi gama largă a exponatelor. Totul duce spre o împăcare a spiritului, prezenţa civilizaţiilor cucerite şi a cuceritorilor demonstrînd universalitatea lumii contemporane.
Întîlneşti oameni de toate culorile şi toate genele, combinaţie între incaşi şi conchistadori, între vikingi şi mauri (mori). Întîlneşti o cultură, care cel puţin turistului, pare omogenizată în chintesenţa istorie, pe această peninsulă scăldată de Atlantic şi Mediterană.
De la Madrid am tras o zburătură la Bilbao, ca să vizităm mult disputata clădire al lui Frank Gehry – Muzeul Guggenheim, muzeu care a adus o dată cu el renaşterea arhitecturală şi turistică a oraşului dintre munţi şi rîuri. După un tur al oraşului în autocarul „Londonez”, ne-am reîntors la Madrid.
După un scurt drum pe autostrada modernă, am parcat în Toledo. Am vizitat ca orice turist bine crescut, oraşul vechi cu monumentele-i însemnate în toate ghidurile. Ne-am aventurat în Marea Catedrală constatînd trecerea religiilor prin Sfinţitul Lăcaş, apoi ne-am aventurat în Juderia (fostul cartier evreiesc în urmă cu jumătate de milenium) vizitînd Sinagoga de Santa Maria la Blanca, sinagogă cu arabescuri din califatul clasic. Apoi după vizitarea Alcazarului, poposind în grădină, am primit un prospect despre convieţuirea paşnică al celor trei mari religii monoteiste în Toledoul modern; lucru posibil, în oraş trăind numai catolici. Seara am tras la un un hotel în Cordoba, în oraşul vechi. (deşi e cotat numai **, Hotel San Miguel, îl recomand cu căldură).
Cordoba, vechi oraş cultural al lumii nu numai în perioada Califilor, l-am străbătut în lung şi-n lat, bucurîndu-ne de ospitalitatea-i modernă.
După ce am vizitat renumita Mezquita, Juderia, Catedrala, Alcazarul, în ultima seară a sejourului de 3 zile, ne-am refăcut în Hammam (baia arabă); ne-am îmbăiat şi maseuze moderne, nu cadîne, ne-au îmbălsămat cu arome exotice, ca apoi să ne desfătăm cu o cină arabă în ritmurile dansatoarei de buric.
Dimineaţa am părăsit Cordoba poposind la Sevilla. Sevilla ne-a impresionat prin largheţea bulevardelor, a pieţelor, a palatelor. Piaţa de Spania, şi bulevardul clădirilor Statelor Americii de Sud, La Giralda, vechile cartiere El Arenal şi Santa Cruz, ne-au desfătat sufletul şi spiritul, seara odihnindu-ne picioarele în Apartament Hotel Murillo.
După o scurtă şedere în acest oraş, pe care l-am cotat ca cel mai frumos, lăsînd ploaia în urmă am urcat Gibraltarul, în speranţa de-a vedea strîmtoarea şi Africa, a cărei populaţii tinde să devină intrusă în Uniunea Europeană (UE încă n-a găsit modalitatea de a opri imigranţii ilegali). Probabil că n-am fost suficient de informaţi, aşa că necomandînd timp senin via Internet, ne-am mulţumit cu o ceaţă uşoară şi cu vizita la Grota lui Michael, admirînd stalactidele milenare. Spre seară am poposit în Granada. Ca şi în oraşele precedente am tras la un Apartament comandat din timp via Internet. Dimineaţa, ne-am ridicat biletele la „Alhambra”, şi ele comandate cu o lună înaintea vizitei. (trebuie să remarc că la 9:30, ora cînd ne-am ridicat biletele comandate, la megafoane se anunţa turiştilor ce stăteau ordonaţi la coadă că s-au epuizat cele 1,000 de bilete disponnibile pentru ziua respectivă – porţile Alhambrei deschizîndu-se la 8:00). Toată ziua am petrecut-o în acest complex, admirînd islamul clasic şi ideile de conservare de-a lungul timpului, cu modificările făcute de Charles al V-lea.
Şi cum călătorului îi trebuie şi puţină natură, a doua zi am petrecut-o în Sierra Nevada, bucurîndu-ne de o zi de vară (+25 C). Aceasta de fapt a fost şi ultima zi de Spania, a doua zi călătorind spre Aeroportul din Madrid.