De unde ştim lucrurile pe care le ştim? Cum anume luăm decizii, în virtutea căror argumente? De unde se nasc raţionamentele care ne fac să votăm aşa cum votăm, să gândim aşa cum gândim, să avem aspiraţii, să ne fixăm ţeluri în viaţă, să-i dispreţuim pe unii şi să-i adulăm pe alţii, să arătăm cu degetul către cei care nu sunt sau nu gândesc ca noi? Ne place, poate, să credem că toate sunt consecinţele propriilor noastre alegeri, că suntem, cu toţii, capabili să elaborăm raţionamente individuale şi să luăm decizii în funcţie de ceea ce fiecare dintre noi crede că e just, corect, dezirabil. Am fost educaţi să credem că, în măsura în care suntem cât de cât informaţi, ne putem folosi propria minte pentru a elabora, pentru a emite judecăţi, pentru a hotărî… În realitate, însă, opţiunile noastre ideologice, culturale, etice se nasc întotdeauna din ceea ce există deja ca dat; orice raţionament porneşte de la datele cu care deja mintea noastră a fost obişnuită să lucreze, orice joc al minţii se desfăşoară cu regulile care sunt de dinainte fixate. Dacă nu suntem întru totul ipocriţi, vom recunoaşte că, după anii pe care îi petrecem în şcoală, cei mai mulţi dintre noi îşi aleg un traseu existenţial care nu ne mai permite să ne instruim permanent. Vom continua să gândim în aceeaşi paradigmă în care şcoala ne-a obişnuit să gândim.
Repulsiile noastre etice faţă de minorităţile sexuale sau faţă de orice alt tip de minorităţi, sentimentul naţional românesc, adeziunea emoţională la naţiunea etnică, ideea că noi suntem români şi că, cine nu aderă la normele de comportare ale majorităţii, iese în afara ideii de românism, toate sunt mecanisme de gândire cultivate în şcoala românească. Putem fi de o parte sau de alta a baricadei, însă baricada va fi întotdeauna aceeaşi, punctul de referinţă în jurul căruia ne dezvoltăm raţionamentele e acela pe care şcoala ne-a obişnuit să-l percepem, să-l identificăm şi la care ne raportăm.
De la începuturile ei, şcoala românească a fost şi continuă să fie normativă şi nu descriptivă. Ea impune norme, ne spune ce e corect şi ce e greşit. Dacă secolele trecute, modelul acesta de a educa era perfect coerent cu societatea însăşi, astăzi, el nu numai că nu mai este actual, ci devine chiar periculos. O şcoală normativă ca cea românească îşi pregăteşte beneficiarii să se comporte într-o societate statică, pornind de la premisa că, în valorile ei fundamentale, ea nu se poate schimba radical. O şcoală descriptivă porneşte de la alte coordonate: ea descrie diferite tipuri de norme şi valori, fără le înscrie în zona atât de volatilă a lui asta e corect şi asta e greşit.
Într-o analiză asupra unei celebre scene din Matrix, Slavoj Žižek vorbeşte tocmai despre importanţa antrenării minţii umane în a gândi în afara unei paradigme date, impuse de sistemele de educaţie cărora, într-un fel sau altul, le suntem cu toţii prizonieri. În film, personajului i se oferă două pilule şi i se spune: dacă alegi pilula albastră, te vei trezi în patul tău, ţrăind în realitatea în care ai trăit şi până acum, dacă alegi pilula roşie, îţi arăt adevărata realitate în care trăieşti şi care, până acum, ţi-a fost străină. Întrebarea fundamentală a lui Zizek: unde este a treia pilulă? Școala românească ne obişnuieşte şi astăzi să gândim binar, în binomuri atât de restrictive: bine-rău, adevărat-fals, moral-imoral, alb-negru, urât-frumos, corect-greşit etc. Orice alegere am face, deci, ne-am afla în faţa aceleiaşi paradigme: dacă un lucru e corect şi trebuie făcut, prin excludere, contrariul lui e greşit şi trebuie descurajat.
Un mic studiu de caz, pentru a nu rămâne exclusiv într-o zonă teoretică. Dacă pentru profesorul de religie, creaţionismul e calea corectă de a înţelege evoluţia noastră pe această planetă, pentru cel care predă biologie, evoluţionismul e alegerea firească, unică. Într-un caz ideal, fiecare dintre cei doi se va strădui să aducă argumente pentru a convinge, dar (şi de aici începe pericolul!) şi pentru a-i face pe cei care-i ascultă să opteze. Acesta este reflexul şcolii normative. Procesul de a convinge trebuie urmat şi de acela de a-i face pe ceilalţi să aleagă între două tipuri de realitate. În spiritul şcolii descriptive, opţiunile ar fi, în primul rând, mult mai multe. Între creaţionism şi evoluţionism, ar apărea şi a treia, a patra, a cincea pilulă. Apoi, după ce ascultătorii ar avea în faţă teorii şi argumente dintre cele mai diverse, rolul şi demonstraţia dascălului s-ar termina. De aici încolo, începe un proces individual de procesare a informaţiei, proces la capătul căruia opţiunea nici măcar nu mai e atât de importantă.
Important, cu mult mai important ar deveni faptul că, în timpul procesului, gândirea critică ar fi antrenată în aşa fel, încât să supună în mod reflex orice informaţie unui vast set de analize personale. Astfel, şcoala descriptivă ar putea forma o societate care va fi încurajată nu să facă permanent alegeri între pilulele albastre şi cele roşii, ci să refuze orice alegere până în momentul în care ea ar deveni cu adevărat o alegere; adică, până în momentul în care cât mai multe dintre pilulele disponibile sau ipotetice se vor afla pe masă, în faţa celui care e obligat să opteze.
Altfel, şcoala devine o sublimă inutilitate… Atâta vreme cât ea îşi propune să rivalizeze cu motoarele de căutare pe internet, atâta timp cât se rezumă la a transmite opţiuni etice, religioase, naţionale (sau de orice altă natură) statice, va rămâne o realitate birocratică sau o fabrică producătoare de minţi care funcţionează în sistem bidimensional.
Întrebaţi în legătură cu ce îşi propună să facă şcoala, mulţi ar răspunde astăzi: scopul este acela de a livra societăţii cetăţeni educaţi… Educaţi să ce?! Educaţi în spiritul a ce?! Putin este educat, unii dintre nazişti erau şi ei educaţi, Vadim Tudor este educat. Ei şi atâţia alţii (căci, din păcate, şcoala românească produce în continuare Vadimi) sunt educaţi în spiritul unei şcoli care îşi arogă dreptul de a stabili fără echivoc ce e normal şi ce nu, ce e natural şi ce nu, ce e firesc şi ce nu, ce e corect şi ce nu. Oricâte cărţi ar citi ei de aici înainte, oricâte argumente logice şi raţionale li s-ar aduce, opţiunile lor se joacă în limitele aceleiaşi paradigme. În felul acesta, mecanismul ce permite apariţia intoleranţei şi a urii este perpetuat la nesfârşit. Căci, nu-i aşa, firescul şi naturalul trebuie apărate cu orice preţ de cei care refuză să se conformeze!
In engleza se spune cand se cauta lucratori creativi: „can think outside the box?”. Cand profesorii sunt incuiati cum poti sa educi sa gandeasca? Intamplator am avut noroc ca profesorii mei de liceu erau fosti profesori universitari dati afara din invatamantul universitar fiindca nu erau din religia dominanta (evrei). Ca atare unii dintre ei au reusit sa ne faca sa gandim.Cand multi din profesorii de azi au crescut in mediul ne-dialectic (sub Ceausescu) e greu pentru ei sa se adapteze subit.
Nu profesorii sunt de vină pentru învăţământul conformist.
Manualele sunt de vină. Trebuiesc actualizate toate manualele şcolare în spiritul de educaţie dialectica, promovat de Domnul Ivancu, în special cele de istorie, biologie, geografie, etc., în afara de cele de fizică şi matemateca, unde temele sunt bătute în cuie.
Pe de altă parte, pretenţia ca toţi elevii să gândească autonom şi critic asupra tematiciii educaţionale şcolare nu este posibilă, din cauza zestrei biologice foarte diferenţiate a elevilor.
Aici intervine sistemul de selecţie a elevilor pentru diferite profile de educaţie şi instrucţie, în funcţie de potenţialul individual. Adică unii să meargă direct la şcoli de meserii lucrative şi de arte aplicate, iar alţii sā meargā la şcoli teoretice. Cine să facă această selecţie, şi cum, nu ştiu, dar de dragul progresului, această selecţie, cât mai timpurie, trebuie făcută.
Este periculos sa faci selectia prea devreme fiindca copii evolueaza cu varsta.
Ceea ce propuneti, D-le Pincu, si o spun cu tot respectul, vreti sa creati o societate care este asemanatoare cu Brave New World in care cei care sunt epsilonsi continua a fi si sunt fericiti ca atare. Uite-te ce s’a ales din tov. Ceausescu care era ucenic cizmar carpaci care a avut aspiratii mai inalte dar tot mentalitate de carpaci a avut cu toata poleala de aur cu care s’a impodobit!
@ Charlie
Mi-aţi confirmat teoria chiar Dvs.!!
Ceauşescu era proiectat să fie cizmar şi nu conducător, şi acolo trebuia să rămână, altfel se vede că scos din destinul sāu, ce catastrofe a produs.
În Japonia, copii de la vârsta de 4 ani sunt deja verificaţi ce înclinări au (de la 4 ani, creierul omului nu se mai dezvoltă anatomic), şi se urmăreşte orientarea lor profesională.
Efectul unui astfel de sistem are duble beneficii:
1. Pentru copil – că se previne să nu devină un „Ceauşescu” !
2. Pentru societate – că scapă de Ceauşescu şi câştigă un cizmar.
Un exemplu. Kolmogorov, considerat o bună vreme ca fiind „matematicianul planetei”, a înfiinţat o şcoala specială pentru copii înzestraţi in acest domeniu, şi ca rezultat, şi astăzi cea mai avansată şcoalā de matematecā este cea rusă. E adevărat, cu mulţi evrei ruşi.
@Pincu
Aveti dreptate. Dar faptul ca un carpaci a ajuns sa fie conducator si ca unii plang dupa el, confrma teoria cred ca a lui Boileau: Un sot trouve toujours un plus sot qui l’admire! Cred ca matematica sau chiar si muzica sunt cazuri speciale in care talentul copiilor se vede devreme.
Idea de a selecta copii în functie de capacitatile lor intelectuale este buna.
Se poate asta aplica însa în România ? Eu nu cred. Este prea multa coruptie. A fi student acum în România e de la sine înteles…
@ Christina Vlad
Părinţii români, prin grija pentru viitorul copiilor, deja fac o preselecţie în orientarea profesională a copiilor lor, dar nu ţinând cont de interesele României, ci de cererile de specialişti pe piaţa mondială !
Statul român şi aşa nu ştie unde-i este capul, darămite să se ocupe de orientarea profesională !
Domnule Sfartz Pincu,
stiu ca parintii români au grija de viitorul copiilor… 🙂
Cunosc foarte multe cazuri de copii care abia treceau clasa si acum sunt sau au fost studenti.Tragic, nu ?!
Le-am cerut studentilor mei, anul III Romana-Engleza, sa comenteze, in engleza, un poem englez din secolul XIX, la alegere. Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX si nici o poezie. (Au studiat in anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru Romeo si Julieta (numita alternativ “roman“, novel, ori poem). Restul de cincisprezece din saizeci, care si-au amintit totusi o poezie, au scris totusi in engleza. Am corectat mai jos greselile lor :
Pluralul lui viu nu e vi, ci vii. Verbul a lua nu se scrie i-au. obijnuit e incorect. Ii nu se scrie despartit, i-i. Sa de-a e incorect (corect e sa dea). Nu se zice propiu, ci propriu.
Them nu poate inlocui their. No se poate spune them mother in loc de their mother. Intitulated nu exista in engleza (cf. Merriam-Webster). Combinated nu exista in engleza. Tto enjoy of life e incorect ( verbul to enjoy e tranzitiv). writted e incorect in loc de wrote. poetry nu e identic cu poem. lirycs nu e ortografiat corect, si cu siguranta nu inseamna textul unei poezii, ci versurile unui cintec. Roman nu exista in engleza, corect e novel. Disapointness nu exista, corect e disappointment. Bbeautifuly thing e incorect. Tryed e incorect. Gaves nu exista (give sau gave). Tooked place e incorect. Ttabloul Gioconda nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci. Romeo and Juliet nu e un roman. Romeo and Juliet nu e un poem. Shackspear nu se scrie astfel.
Daca se dadea admitere la facultate ei ar fi cazut la admitere.Toti acesti tineri vor deveni profesori de limba engleza si romana peste trei luni.
Imi este inexplicabil cum asemenea studenti pot deveni profesori, cind in orinduirea veche, bolsevica si totalitarista, ei n-ar fi putut nici macar trece admiterea.
Dan Ungureanu prin 2010
Si asta ma face sa imi aduc aminte niste „filipice” de a lu’ Jean Cau despre „reforma” invatamantului de dupa 68 care reforma are pretentia sa ii invete pe copii sa gandeasca „creativ” asa ca junii ies cam clei la aritmetica si gramatica!!
Da oricum nu este timpu pierdut si se piate si mai rau : http://inliniedreapta.net/la-scoala-cu-toti-pielea-goala/#comment-91644
În Franța școala nu mai are obligația de a-i învăța carte pe elevi, ci de a le asigura dezvoltarea sexuală. În urmă cu ani psihanalistul marxist Wilhelm Reich, autor al cărții „Revoluția Sexuală” și fondator în 1930 al „Asociației pentru o politică sexuală proletară”, se întreba nehotărât: „Trebuie să facem dragoste ca să facem mai bine revoluție, sau să facem revoluție ca să facem mai bine dragoste?”
hm .. si eu care credeam ca in scoala adultii care au anumite cunostinte trebuie sa transmita acele cunostinte copiilor ..
Societatea omenească împrumută şi păstrează ceva din spiritul muşuroiului de furnici, în care indivizii sunt specializaţi pentru diferite activităţi.
Sunt furnici lucrătoare, furnici soldat, masculi şi regine pentru reproducere (deocamdată, din câte ştiu, nu au artişti, preoţi, filosofi, dar,… cine ştie, poate că mai e vreme). Aceasta pentru că societatea acţionează în virtutea unui spirit colectiv de supravieţuire, al cărui rol este să facă muşuroiul nemuritor. Probabil că societatea (grupul, muşuroiul) preia ceva din aspiraţiile de nemurire ale individului. În aceste condiţii este „normal” ca şcoala să stabilească norme, care, conform experienţei, asigură funcţionarea eficientă a societăţii (muşuroiului).
Chiar şi aşa, preintre elevii îndoctrinaţi apar câte unii care întreabă de a treia pilulă. Sau o caută sau, chiar, o fabrică. Aceştia, în timp, modifică normele. Însă, până la urmă, tot de norme vorbim, şi de pastile noi, de alte culori, care vor fi înghiţite de elevii cuminţi şi conformişti, din care se vor forma cetăţeni de nădejde ai patriei.
Mă întreb dacă chiar ar fi utilă o şcoală „descriptivă” care să creeze generaţii întregi de elevi şi cetăţeni dubitativi, total neînregimentaţi, care să nu mai taie lemne, să nu asambleze telecomenzi ş.a.m.d., ci să se afle în permanenţă în căutarea unui drum personal, în căutarea celei de-a treia pastile.
Ce să zic, poate că n-ar fi chiar un dezastru, pentru că nici înrolarea în armatele antrenate să sporească produsul intern brut al societăţii nu cred că ne-a adus (ne aduce) fericirea.
Scoala nu este si nu va fi niciodata inutila.
Doar ca scoala trebuie sa devanseze cu un pas cerintele societatii, sa anticipe, sa pregateasca generatiile tinere cu pragurile viitorului.
A facut cineva studii de anticipare a viitorului Romaniei?
In afara celor super-imbogatiti, care si-au pus la adapost averea provenita din furt si afacerti oneroase, romanii nu stiu efectiv la ce sa se astepte in viitor.
Scoala este o privire anticipativa, de exemplu, vom avea nevoie de investitori in agricultura, sau in turism, sau in servicii.
Nimeni nu s-a preocupat de astfel de prognoze, deoarece nu exista un program coerent de dezvoltare.
Aceasta este criza invatamantului romanesc actual, scolarizeaza la intamplare, la noroc, la profit.
Mai sunt multe de invatat, doar pacientul sa mai reziste, saracul…