Mormântul lui Michelangelo din biserica „Santa Croce”, FlorentaPoet francez, discipol al lui Leconte de Lisle, José-Maria de Hérédia (1842-1905) este reprezentatul principal al parnasianismului, maestru al sonetului.
Poemele din Trofeele (1893) sunt meditatii pe motive din lumea exotica a peisajelor îndepartate si a civilizatiilor apuse. Ele retin prin plasticitatea imaginilor si virtuozitatea tehnicii versului.
Conform esteticii parnasiene, sentimentul este exclus, dar strabate la suprafata, atunci când se cere o contemplare afectiva.
MICHELANGELO
Era cuprins desigur de-o lupta framântata
Când zugravea departe de Roma-n sarbatoare,
Sibilele, Profetii cu fruntea gânditoare
Si-apoi pe zidul sumbru, cereasca Judecata.
Si-ascultând cum plânge în el cu-nversunare,
Titan legat în lanturi de opera creata,
Iubirea, Tara, Faima si-nfrângerea lor toata,
Gândea ca visul minte si tot ce este moare.
Acesti giganti pe care o forta fara sânge
Îi oboseste parca în lutul care-i strânge
Prin rasuciri, el singur i-a dus la apogeu;
Si-n piatra rece unde întregu-i suflet fierbe,
Cum a stiut sa puna cu-nfiorari superbe
Materia sa-nvinga mânia unui Zeu !