Gara înţesată de lume.
Soldatul îşi dă raniţa grea din spate şi aşteaptă.
O va întâlni pentru prima dată!
La aproape doi ani de când împrumutase cartea aceea ciudată de la bibliotecă, în timpul unei permisii.
Cartea aceea, cu zvon de romanţă, cu iz de suflet-pereche.
Nu-i mai ştia povestea, dar ţinea minte fiecare notiţă, scrisă cu litere de-o şchioapă în josul aproape fiecărei pagini.
O carte ascunsă într-o carte.
Iar la urmă o adresă.
Trimise într-o doară o scrisoare.
Iar ea răspunse.
Şi-aşa, din epistolă în epistolă, s-au hotărât să se vadă.
“Am să ţin o garoafă roşie în mâna” – se încheia ultima ei scrisoare.
Iar acum, cu scrisoarea aceea în buzunarul de la piept, el o aştepta pe un peron plin de soldaţi.
Misiunea se încheiase şi toţi mergeau acasă.
Prin desişul kaki zări garoafa.
Îşi ridică privirea.
O doamnă între două vârste, îngrijit îmbrăcată, fardată discret.
Soldatul îşi scoase şapca şi rosti, gâtuit de emoţie:
“Sărut mâna, doamnă. Mă bucur să va întâlnesc, în cele din urmă”
“Îmi vorbeai cu “tu” în scrisorile tale…”
Tânărul amuţi, fâstâcit de tot.
“Fiica mea te aşteaptă la capătul peronului. E îmbrăcată în verde şi are o garoafă albă în mâna…”
Femeie inteligenta este muza domnului Poeana !