Cu mişcări măsurate, bătrânul deschise cele două ferestre, de-a dreapta şi de-a stânga odăii văruite.

Se aşeză apoi la masă.

Încet, ca şi când i-ar fi fost teamă să nu tulbure liniştea din jur.

Apucă pâinea cât roata, o puse la subsuoară şi începu să taie felii mari, ovale, cu brişca mereu ascuţită.

Le aşeza una câte una pe blatul negeluit.

Rupse o bucată şi o înmuie în strachina cu lapte.

Mestecă molcom, în timp ce palma aspră i se plimba pe lemnul de brad.

Sub degetele noduroase se iviră, rând pe rând, un tors de femeie, o coamă de cal, o frunte de copil, un câmp de maci…

Îşi împreună mâinile a rugă, apoi şi le scutură de praful de făină.

Mai rupse o bucată de pâine şi cătă spre fereastră.

Un pui de vrabie se năpusti înăuntru şi se cuibări, speriat, între firimituri.

Începu să ciugulească.

Bătrânul dădu să-l dezmierde cu unghia crenelată.

Pasărea zvâcni şi zbură iute pe cealaltă fereastră.

Rămaseră în urma ei doar urme de ghiare, pe-un petec răvăşit de făină…