Robert Spencer, Dincolo de DelawareRobert Spencer, Dincolo de Delaware, alegerea a opta. Targul de dincolo de apa este New Hope, in Bucks County. Am fost acolo de multe ori. Micile restaurante si buticuri de pe strada principala mai patsreaza inca un aer usor boem – cadva aici era locul impresionistilor din Pennsylvania: Scoala de la New Hope. Pe atunci, la inceput de veac douazeci, impresionismul era inca nou in America, iar artistii Pennsylvanieni erau considerati democratii noului stil. Daca ii comparam cu artistii care creau in aceeasi vreme in Noua Anglie (ca de exemplu Tack, sau Weir), atentia lor era dirijata mult mai mult spre viata de zi cu zi, subiectele de care erau interesati apartineau in primul rand unui univers foarte popular.
Unglassed Windows Cast a Terrible Reflection (Ferestrele fara geamuri joaca reflectii teribile), al doilea film al lui Brakhage, facut in 1953. Dureaza cam 20 de minute,ca si primul, Interim. Numai ca universul este total diferit. Acum este peisajul din Calauza. Sa remarcam totusi ca Tarkovsky avea sa isi faca filmul in 1979!
Sa ne fie clar: Calauza trebuie inteleasa pe multiple paliere. Nu e vorba de asa ceva in filmul lui Brakhage. Subiectul este din nou doar un pretext, ca si in Interim. Un grup de adolescenti fac o excursie in munti, automobilul cu care calatoresc are o pana, soferul este ocupat sa vada ce poate face, ceilalti ies din masina si se uita prinprejur. Cateva construcctii ciudate din lemn se ofera privelstii, pe culmea dealului, un fel de colibe, sau de cabane neterminate, dar in plina degradare. Prin ferestrele fara geamuri lumina dinauntru se joaca in irizari neobinuite cu lumina de afara. Eroii incep sa exploreze si in curand fiecare se rataceste de ceilalti si se trezeste singur, prizonier in labirint. Fiecare pas te aduce intr-un loc cu totul nou. Prin ferestrele goale lumina se joaca fara incetare cu intunericul. Eroii se regasesc deodata, dar incep o bataie, iar unul din ei este omorat din greseala. Celalalt paseste pe o scandura, isi pierde echilibrul si cade in adanc. Nu vom sti reactia celorlalti, pentru ca imaginea filmului ramane pe varful brazilor.
Asadar nu exista aici paliere multiple de intelegere a filmului ca in Calauza. Doar aceeasi spaima crescnda cu fiecare pas mai departe intr-un univers strain si alienant, spaima redata aici intr-un limbaj cinematografic pur, in schimbari ale ritmului luminii. Pentru Brakhage, din cate se vede, subiectul este doar un pretext pentru a explora lumina in miscare, in interactiune wcu ochiul privitorului. Brakhage nu vazuse filmul facut de Moholy-Nagy in 1930 (Lichtspiel Schwarz-Weiss-Grau), dar mergea pe acelasi drum.