Fundaţia CliniClowns: Comunicat de presă
Fundaţia CliniClowns România anunţa continuarea proiectului „Terapie prin zâmbet” în acest an pentru copiii cu nevoi speciale din toată ţara -copii spitalizaţi, cu autism sau cu sindrom Down. Programul se desfăşoară în 2014 cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România, prin programul de finanţare „Fondul pentru Fapte Bune”.
„În cei aproape 20 de ani de activitate, am reuşit să facem fericiţi mii de copii din spitalele de pediatrie din Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Timişoara, precum şi din cele două centre pentru copiii cu autism din capitală. Anul acesta, datorită parteneriatului cu Fundaţia Vodafone România, ne bucurăm să extindem programul nostru în centrele pentru copiii cu sindrom Down, care au atâta nevoie de zâmbete” a declarat Martin Schiere, Director Executiv al Fundaţiei CliniClowns România.
“Când i-am văzut pentru prima dată pe clovnii de la CliniClowns jucându-se cu copiii internaţi într-un spital, am fost suprinsă foarte plăcut de felul în care se schimbau acei copii: feţele lor triste din spital se luminau şi, dacă făceai abstracţie de halatele albe din jur, aveai senzaţia că te afli într-un loc de joacă şi că aceşti copii, la fel ca oricare alţii, şi-au adus aminte să se joace şi să se bucure de copilărie. Suntem extrem de încântaţi de colaborarea cu Fundaţia CliniClowns şi sunt convinsă că împreună vom aduce multă bucurie copiilor.” a declarat Angela Galeta, Director Fundaţia Vodafone România.
În prezent, echipa CliniClowns este formată din opt clovni, toţi fiind actori profesionişti de meserie, cu o experienţă vastă în munca în mediul spitalicesc. Aceştia sunt special instruiţi pentru interacţiunea cu aceşti copii cu nevoi speciale, iar anual beneficiază de un training susţinut de un specialist olandez, în urma căruia sunt evaluate cunoştinţele şi tehnicile noi acumulate.
CliniClowns România şi-a început activitatea în anul 1995 la iniţiativa dr. Alexandra Zugrăvescu sub egida UNITER. Din anul 2008, CliniClowns activează în România ca fundaţie de sine stătătoare, iar în 2013 CliniClovnii fundaţiei au vizitat peste 7000 de copii spitalizaţi şi cu autism din România. Misiunea Fundaţiei CliniClowns România este de a îmbunătăţi atât viaţa copiilor spitalizaţi şi a celor cu nevoi speciale, precum şi a familiilor acestora, aducându-le zâmbetul pe chipuri şi contribuind la îmbunătăţirea stării psihice, şi implicit la procesul de recuperare.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie non-guvernamentală românească cu statut caritabil, distinctă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 16 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat peste 700 de programe în beneficiul copiilor, bătrânilor, persoanelor defavorizate, cu dizabilităţi şi al victimelor calamităţilor naturale. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 15 milioane Euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei se regăsesc pe www.fundatia-vodafone.ro sau www.facebook.com/fundatiavodafone
Primit de la d-na Elena Flores, e.flores@cliniclowns.ro
O idee excelentă, dar ar trebui extinsă asupra întregii populații a României. Conform statisticilor, românii se numără printre cei mai triști oameni din lume, pe locul 96 cred. Nu știu cum s-a făcut estimarea, presupun că sînt metode stabilite de psihologi și de sociologi.
Că sîntem un popor eminamente trist se vede din felul cum merg oamenii pe stradă, din felul cum se îmbracă (culori preponderent închise, triste), după felul cum conduc mașina (uitați-vă cum se conduce la Viena, la Budapesta, la Praga sau oriunde vreți dv. și comparați cu stilul românesc)…
Domnule Paliga, vreti sa ne explicati mai bine cum poti conduce trist ?
Poate necivilizat ?!
Da, trist, supărat pe toată lumea, înjurînd… mă rog, necivilizat, dacă vă place mai mult. Sîntem între cele mai triste națiuni ale lumii, pînă și bucuria o disimulăm. Cumplit, nu e deloc de rîs. Înclin să cred tot mai mult că bășcălia noastră nu e deloc semn de bucurie ci de o adîncă și cumplită tristețe.
„Sîntem între cele mai triste națiuni ale lumii…”
Din 150 de tari, România se afla pe locul 90. Ce sa mai spunem de vecinii ei, Ungaria, locul 110, sau Bulgaria, locul 144 ?!
Cei mai nefericiti sunt cei din Rwanda, Burundi, Republica Central Africana, Benin si Togo.