Se făcea că spre tine urc scări
în piatră săpate şi-n ele,
ici colo smîrcuri şi vreji suciţi
în acolade unduiţi spre stele.
Un vînt uscat scutura cerul în sită
perdea de nisip peste lume tivită.
Marea adunată în sine adînc,
măruntaie de scoici şi alge zăceau pe pămînt.
Legătură pe ochi, orb si însetat
pe cruce rămăseşi legat.
Plîngeam,
trupul meu se făcuse din pene
şi aripa din umărul tău răsărită
falfaiam.
Fulger alb de lumina despică pămînt şi cer
clepsidră se sparge
plutim în eter.
Crucea din cer se prăvale şi trup chinuit
port în ierburi înalte la oblojit.
Şi nu mai ştiu de eram doar aripă
sau poate eram eu în oase şi carne ivită,
capul în braţe înfăşor ştergar,
te spăl ca un prunc, pun lemne pe jar,
pomezi peste răni degetele îndeasă,
leg tăieturi în pînză de in răcoroasă,
ostenită mă ntind lîngă tine şi-n gînd
cîntec păgîn murmur oftînd.
În mînă ta pumnul meu strîns se nfioară
îţi spun dormi, e seară!
trupul tău trudit învelesc
cu mâini calde de ceară.
Se făcea că urc spre tine
cu poală albă şi cireşe în păr
tu erai trup şi eu
aripa în zbor