Sunt convins de emanaţiile segregaţioniste încă vii în multe grupuri extremiste. Aud de foarte multe ori remarca: ”În America rasismul este încă în floare”.
Nu vorbesc despre existenţa rasismului în lume, în SUA mai ales.
Astăzi am fost invitat la un concert omagial de înalta distincţie în memoria liderului de culoare Martin Luther King. Fiecare a treia zi de luni din ianuarie este, la intitiativa lui Ronald Reagan (1983), o sărbătoare legală.
În Catedrala Naţională din capitala SUA câteva grupuri corale, muzicieni înzestraţi şi actori au prezentat o suită de momente de înalta emoţie.
Biserica a fost arhiplină. Mulţi tineri, aproape jumătate din audienţă compusă din albi.
Spectacolul a început cu un grup de percuţionişti africani.
Tam tam-urile şi momentele coregrafice amintesc de originea populaţiilor de culoare din SUA. Momente corale, cântece gospel, jazz, blues au antrenat sala într-un crescendo comemorativ.
Martin Luther King rămâne un model nu numai pentru populaţia de culoare, un propovăduitor al nonviolenţei, ci şi pentru întreagă America.
Se întâlneşte încă o opoziţie la idealul definit prin celebrul I Have a Dream, mai sunt etape de parcurs.
Ignoranţii, soldaţii totalitari şi pleiada de rasişti extremişti se fac că uită că populaţia de culoare din SUA a fost adusă cu forţă din Africa. Au fost trataţi ca nişte animale pe plantaţii şi chiar după terminarea războiului civil au trecut decenii până la repunerea lor în drepturi şi în demnitate.
A fost nevoie de sacrifcii umane, de asasinate ca până în cele din urmă oamenii să poată accepta şi o altă culoare?
Într-o istorie culinară afro-americană se întâlnesc scene cu stăpânii albi aruncând copitele, cozile, organele animalelor de consum drept hrană sclavilor lor.
M-am simţit dator să fiu prezent în onorarea unui erou ce la o vârstă foarte tânăra s-a angajat în lupta împotriva rasismului, a sărăciei şi a războiului din Vietnam.
M-am simţit într-adevăr american alăturându-mă celor din catedrala din Washington nu pentru un serviciu religios, ci pentru a onora memoria unui luptător pentru libertate.
Martin Luther King trăieşte în realizările prezente. În 2008 SUA alege primul preşedinte de culoare, legile fântânii au fost abolite, acţiunile Ku Klux Klanului anihilate şi atâtea altele.
Finalul melodiei lui John Lennon „Imagine” într-o interpretare gospel
You may say I’m a dreamer
But I’m not the only one
I hope someday you’ll join us
And the world will live as one
întregeşte speranţa că generaţiile tinere de astăzi şi de mâine nu mai trăiesc ura, intoleranţa rasială.
Vā invidiez (sens pozitiv!),pentru că puteţi participa la asemenea momente de cultură veritabilă!!
Eu cred totuşi, că lupta lui Martin King şi a populaţiei de culoare, defavorizate în SUA, atunci, dar şi acum încă,se dădea pentru drepturi „egale” în fapt, mai mult decât pentru „libertate”,care era garantată de Constituţie.
Este o relatare emoţionantā!!